DECIZIE nr. 393 din 17 aprilie 2007

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 22 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 288 05/06/2001
ActulREFERIRE LAOUG 159 21/10/1999
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 159 21/10/1999 ART. 4
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 57
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 135
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 136
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ActulREFERIRE LADECRET 92 19/04/1950
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română”- S.A



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A., excepţie ridicată de Remus Luca în Dosarul nr. 12.442/2005 al Judecătoriei Cluj-Napoca.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 martie 2007 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, în conformitate cu art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea la data de 3 aprilie 2007 şi apoi la data de 17 aprilie 2007.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 12.442/2005, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A.Excepţia a fost ridicată de Remus Luca într-un proces civil având ca obiect rectificarea unei înscrieri în cartea funciară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 încalcă dreptul de proprietate privată garantat de Constituţie, precum şi de art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece imobilul trecut în patrimoniul Companiei Naţionale „Loteria Română”, ca urmare a reglementării cuprinse în acest text de lege, nu a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, acesta fiind proprietatea moştenitorilor tabulari.Judecătoria Cluj-Napoca consideră excepţia întemeiată. În acest sens arată că asupra imobilul care face obiectul litigiului aflat pe rolul instanţei au existat mai multe procese care vizau tocmai dreptul de proprietate. În aceste condiţii, susţine instanţa, "apare ca neconstituţională sau cel puţin inoportună intervenţia statului, care prin emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, act normativ emis după notarea în cartea funciară a procesului ce se purta asupra acestui imobil, tranşează problema proprietăţii în favoarea Companiei Naţionale „Loteria Română”.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră excepţia ca inadmisibilă, întrucât aspectele criticate de autorul excepţiei privesc aplicarea legii.Avocatul Poporului apreciază prevederile de lege criticate ca fiind constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, precum şi din notele scrise formulate de autorul excepţiei, îl constituie prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 octombrie 1999, aprobată prin Legea nr. 288/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 iunie 2001.Textul de lege criticat are următoarea redactare:– Art. 4: "(1) Patrimoniul Loteriei Române se constituie prin preluarea integrală a patrimoniului fostei Regii Autonome «Loteria Naţională», conform bilanţului contabil la data de 30 iunie 1999. La data reorganizării Regia Autonomă «Loteria Naţională» nu are în administrare bunuri proprietate publică a statului de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie.(2) Loteria Română este proprietara bunurilor aflate în patrimoniul Regiei Autonome «Loteria Naţională», cu excepţia bunurilor deţinute cu alt titlu.(3) Celelalte bunuri aflate în administrarea Regiei Autonome «Loteria Naţională» trec în proprietatea Loteriei Române la data înmatriculării acesteia la oficiul registrului comerţului.(4) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Loteria Română preia toate drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome «Loteria Naţională».(5) Creditele contractate, cu garanţie guvernamentală, de către Regia Autonomă «Loteria Naţională» de la parteneri externi îşi menţin statutul juridic şi vor fi rambursate de către Loteria Română, Guvernul României garantând în continuare aceste credite în condiţiile iniţiale."Textul constituţional considerat ca fiind încălcat este cel al art. 44 alin. (1) privind garantarea proprietăţii private. Este invocată şi încălcarea art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Textul de lege criticat reglementează modul de constituire a patrimoniului Companiei "Loteria Română", şi anume prin preluarea integrală a patrimoniului fostei Regii Autonome "Loteria Naţională", stabilind totodată că este proprietara acestor bunuri, cu excepţia bunurilor deţinute cu alt titlu.Curtea observă că excepţia a fost ridicată într-un proces ce are ca obiect rectificarea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra unui imobil, autorul excepţiei fiind moştenitorul tabular al imobilului trecut în patrimoniul Regiei Autonome "Loteria Naţională" ca urmare a reglementării cuprinse în textul de lege criticat.Analizând criticile formulate, Curtea reţine că, de fapt, ele vizează aplicarea legii, aspecte asupra cărora Curtea nu are competenţa de a se pronunţa, întrucât aceasta exercită numai un control de constituţionalitate, potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992. De aceea, este de competenţa instanţei de judecată de a stabili concret care dintre titlurile de proprietate înregistrate în cartea funciară este valabil.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A., excepţie ridicată de Remus Luca în Dosarul nr. 12.442/2005 al Judecătoriei Cluj-Napoca.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria BratuOPINIE SEPARATĂChiar dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă şi nu ca netemeinică, socotim că trebuia admisă pentru următoarele argumente. Din prevederile art. 4 alin. (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română” rezultă că patrimoniul acesteia se constituie din preluarea integrală a patrimoniului fostei Regii Autonome „Loteria Naţională”, conform bilanţului contabil de la data de 30 mai 1999. Se arată, în continuare, că odată cu reorganizarea Regiei Autonome „Loteria Naţională”, aceasta nu are în administrare bunuri proprietate publică a statului de genul celor prevăzute de art. 135 alin. (4) devenit art. 136 alin. (3), după revizuirea Constituţiei.Potrivit ordonanţei, Loteria Română, fiind succesoarea Regiei Autonome "Loteria Naţională" [(art. 4 alin. (4)], este proprietara bunurilor aflate în patrimoniul acesteia, cu excepţia bunurilor deţinute cu alt titlu [(art. 4 alin. (2)].Este de neadmis faptul că, aşa cum se prevede în art. 4 alin. (3), celelalte bunuri aflate în administrarea Regiei Autonome "Loteria Naţională" trec în proprietatea Loteriei Române la data înmatriculării acesteia la oficiul registrului comerţului, indiferent în proprietatea cui se aflau la acea dată. Din patrimoniul acestei regii au făcut parte şi bunuri care aparţineau în proprietate unor persoane fizice sau persoane juridice, bunuri intabulate în cartea funciară şi aflate în administrarea Regiei Autonome. Or, nicio lege nu poate interveni cu privire la dreptul de proprietate privată prin transformarea "în temeiul legii" a dreptului de administrare a Loteriei Naţionale în drept de proprietate a Loteriei Române, fără o justă şi dreaptă despăgubire, aşa cum rezultă din art. 44 alin. (3) din Constituţie.Mai mult, bunul imobil care face obiectul excepţiei nu a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, el fiind proprietatea moştenitorilor tabulari.Are loc astfel un transfer silit de proprietate care operează din patrimoniul persoanelor fizice sau persoanelor juridice către Loteria Naţională, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Privarea de proprietate a unui titular al acestui drept poate avea loc, aşa cum am arătat, dacă se realizează prin procedeele prevăzute de art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Aşadar, singura modalitate de trecere silită în proprietatea statului, în cazul nostru persoană juridică societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, a unor bunuri imobile ce se află în proprietatea altor titulari, se poate realiza prin expropriere, pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.Toate aceste reglementări constituie garanţii ale dreptului de proprietate privată, care nu pot fi eludate prin adoptarea unui act normativ.Judecător,prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x