DECIZIE nr. 392 din 26 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Petre Lăzăroiu – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Teodora Pop – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Valentin Bărbuceanu în Dosarul nr. 6.249/105/2008 al Tribunalului Prahova – Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.423D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi de menţinere a practicii Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.249/105/2008, Tribunalul Prahova – Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Valentin Bărbuceanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de obligare la restituirea unui bun mobil şi la plata prejudiciului cauzat prin lipsirea de folosinţa acestuia.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanţa poate încuviinţa probele numai dacă socoteşte că acestea pot duce la dezlegarea pricinii, sunt de natură a îngrădi accesul liber la justiţie, întrucât orice probă care are legătură cu cauza poate contribui la aflarea adevărului, şi că aprecierea probelor nu ar trebui lăsată la latitudinea instanţei, ci ar trebui să fie distinct şi clar reglementată.Tribunalul Prahova – Secţia I civilă, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că textul criticat este constituţional. Se susţine, în acest sens, că acesta nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 703 din 31 mai 2011, nr. 981 din 25 iunie 2009 şi nr. 887 din 16 iunie 2009.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei , precum şi Legea nr. 47/1992 , reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie , precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă. Din analiza notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea reţine că, în realitate, acesta critică dispoziţiile art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă, asupra cărora instanţa de contencios constituţional urmează să se pronunţe prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins: "Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere".Se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 din Constituţie referitor la liberul acces la justiţie şi ale art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. b)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.184 din 15 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 15 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.451 din 5 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, Decizia nr. 981 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009, s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă în raport cu critici similare. Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate conferă instanţelor de judecată competenţa de a hotărî asupra admisibilităţii unor probe, în funcţie de pertinenţa şi concludenţa lor, ceea ce constituie un corolar firesc şi necesar al învestirii sale cu soluţionarea cauzei pe care este ţinută să o finalizeze printr-o hotărâre legală şi temeinică. Dincolo de raţiunile care impun şi justifică o atare prerogativă, consacrarea ei prin lege nu relevă niciun fel de neconstituţionalitate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Distinct de cele arătate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă prevăd îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, consacrând astfel rolul activ al instanţei judecătoreşti în soluţionarea cauzei. Curtea, ţinând cont de textul legal citat, constată că o expresie a acestui rol este şi competenţa instanţelor judecătoreşti de a administra probele necesare în vederea lămuririi cauzelor. De aceea, se justifică şi competenţa acestora de a hotărî prin încuviinţarea probelor propuse de părţi.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie , precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Valentin Bărbuceanu în Dosarul nr. 6.249/105/2008 al Tribunalului Prahova – Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa din data de 26 aprilie 2012.PREŞEDINTE,PETRE LĂZĂROIUMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește