DECIZIE nr. 392 din 15 octombrie 1997

referitoare la constituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991



Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 24 septembrie 1997, de către 32 de senatori, respectiv de: Ion Iliescu, Ion Predescu, Nicolae Vacaroiu, Victor Apostolache, Doru Gaita, Marcu Burtea, Doru Laurian Badulescu, Octav Cozmanca, Viorel Ştefan, Rodica Stanoiu, Virgil Popescu, Octavian Opris, Doru-Ioan Taracila, Petre Ninosu, Virgil Popa, Marin Stelian, Ion Solcanu, Vasile Dobrescu, Costica Ciurtin, Augustin Crecan, Ioan Ardelean, Dan Mircea Popescu, Dumitru Badea, Florea Preda, Nicolae Patru, Haralambie Cotarcea, Ion Mizina, Constantin Sava, Ilie Aurel Constantin, Gheorghe Bunduc, Mihai Matetovici şi Corneliu Vadim Tudor, asupra neconstitutionalitatii procedurii de adoptare în Senat a Legii pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum şi cu privire la neconstituţionalitatea unor texte din aceeaşi lege.Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 542A/1997.În sesizare se apreciază ca legea sus-menţionată este neconstitutionala sub următoarele aspecte:a) proiectul de lege a fost dezbătut pe articole în şedinţa Senatului din 14 iulie 1997, în sesiune extraordinară, iar votul final a fost amânat şi a avut loc la 16 septembrie 1997. Atât la dezbaterile din 14 iulie 1997, cat şi la votul din 16 septembrie 1997, grupurile parlamentare P.D.S.R., P.R.M. şi P.U.N.R. au părăsit sala de şedinţa şi nu au participat la lucrări. … Se susţine ca au fost incalcate prevederile constituţionale referitoare la adoptarea acestei legi, deoarece art. I, cuprinzând rezolvarile de fond ale legii, a fost dezbătut cu cvorum neconstitutional de şedinţa şi adoptat cu cvorum de vot pentru lege ordinară, deşi legea are un caracter organic. Se precizează ca cvorumul de şedinţa este de 72 de senatori, iar cvorumul de vot este acelaşi. La şedinţa din 14 iulie 1997, se susţine în continuare, au fost prezenţi, pe cartele de vot, cel mult 71 de senatori, deşi prezenţi efectiv nu erau decât cel mult 59 de senatori. De asemenea, se arata ca din stenograma oficială rezultă ca în sala au fost prezenţi 66 de senatori şi, dintr-o greseala, care a fost recunoscută, 4 senatori absenţi au fost consideraţi prezenţi.Potrivit celor arătate, se menţionează că marea majoritate a textelor de la pct. 1-65 din alin. (1) au fost adoptate cu un număr de voturi "pentru" mai mic de 72, ca şi cum ar fi fost o lege ordinară, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Constituţie.Se arata, de asemenea, ca art. I, în totalitatea sa, a fost votat cu cvorumul de vot al unei legi ordinare. În acest sens, se arata ca în stenograma au fost consemnate obiecţiile senatorului Ilie Platica Vidovici ca, efectiv, în sala se aflau 53 de senatori, iar la vot apareau constant între 59 şi 70 de voturi, fapt necontestat de nici un senator.Art. 110 din Regulamentul Senatului preia întocmai textul art. 74 din Constituţie şi prevede amânarea şedinţei, dacă cvorumul de şedinţa de minimum 72 de senatori nu este realizat;b) potrivit art. II, se respecta numai drepturile confirmate de "titlurile şi alte acte de proprietate eliberate", ceea ce se susţine ca ar insemna eliminarea celorlalte hotărâri ale comisiilor comunale şi judeţene date în aplicarea Legii nr. 18/1991, dacă nu au fost eliberate părţilor, compromitandu-se drepturile astfel consfinţite, mai ales ca administraţia guvernamentală a dat dispoziţii de a se sista executarea Legii nr. 18/1991, tocmai cu scopul de a putea face sa retroactiveze modificările preconizate. … În felul acesta, dispoziţiile art. II retroactiveaza şi vătăma interesele unui important număr de cetăţeni, incalcandu-se astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii;c) art. III lit. c) este neconstitutional în ceea ce priveşte nulitatea actelor de reconstituire sau de constituire de drepturi pe terenuri din intravilan, revendicate de foştii proprietari. Se arata, în acest sens, ca terenurile respective au fost atribuite valabil, în baza Legii nr. 18/1991, iar faptul ca unii fosti proprietari le-au revendicat, atunci sau ulterior, nu are relevanta, deoarece procesul de revendicare nu putea constitui temeiul legal de rezolvare a situaţiei terenurilor, fiind subiectiv, partinitor şi discriminatoriu între cetăţeni şi cu efecte retroactive, pe criterii politice sau de clasa socială, ce favorizează nejustificat pe foştii proprietari aflaţi în diverse procese; … d) art. III lit. c), privitor la izlazurile comunale, este neconstitutional prin retroactivitatea textului, netinand seama de modificările ulterioare ale situaţiei terenurilor. … Se susţine ca şi lit. e) reflecta o reglementare retroactivă şi ca, în totalitate, art. III este retroactiv;e) art. I pct. 3, privind modificarea art. 9 din lege, face trimitere la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, norma care a fost desfiintata prin acte normative ulterioare. Modificarea art. 9 are ca scop retroactivitatea reglementării actuale, după 52 de ani. … Se considera, în sesizare, ca modificarea Legii fondului funciar este în fond o revizuire totală a legii, "iar revizuirea, fiind o retractare, este prin natura ei retroactivă". Aceeaşi situaţie se intalneste şi în privinta nulităţilor instituite prin art. III, efectele nulităţilor fiind retroactive.Prin sesizare se solicita, totodată, Curţii Constituţionale sa examineze în întregime legea contestată şi să constate neconstituţionalitatea ei în întregime, ţinând seama şi de faptul ca modificările aduse perturba grav ordinea socială şi ordinea de drept în relaţiile de fond funciar şi creează o grava dezordine în raporturile juridice constituite, prin caracterul retroactiv a numeroase dispoziţii modificatoare;f) încălcarea art. 21 alin. (1) şi (2) şi a art. 15 alin. (2) din Constituţie prin abrogarea alin. (4)-(10) ale art. 11 din Legea nr. 18/1991, referitoare la căile de atac ierarhic superioare şi în justiţie, care constituie garanţii legale ale drepturilor cetăţenilor, dându-se o reglementare diferita pe fond şi pe proceduri prin cap. III^1 şi art. 44^1-44^15. Prin art. 44^15 se instituie lex tertia pentru litigiile în curs de judecată, deoarece norme din noua reglementare sunt retroactive, în concurs cu reglementarea veche în procesele în curs de judecată. … Se apreciază ca întreg art. III este o revizuire a conceptiei legii şi a mijloacelor realizării ei, a controlului judiciar ca garanţie a drepturilor cetăţenilor şi a accesului liber la justiţie;g) abrogarea art. 33 alin. (1), text care prevede obligaţia de preluare a creditelor neachitate de cei cărora li s-au atribuit terenuri cu investiţii efectuate pe ele pentru plantaţii şi alte amenajări, se considera ca va conduce la o imbogatire fără justa cauza pentru dobanditori, constituind o discriminare pozitiva faţă de celelalte categorii şi având ca efect nerecuperarea investiţiilor efectuate şi neamortizate, precum şi modificarea retroactivă a raporturilor juridice constituite până la această dată, ceea ce contravine Constituţiei; … h) procedura de legiferare din Senat nu a respectat Regulamentul Senatului, deoarece dezbaterea proiectului nu a fost înscrisă în ordinea de zi, ci a fost propusă direct în sala de şedinţa. În consecinţa, se considera ca dreptul senatorului de a studia proiectele supuse dezbaterii fiind de ordin constituţional, modul de adoptare a legii a încălcat acest drept pentru senatorii din grupurile parlamentare din opoziţie. … Printr-o alta sesizare, înregistrată la 26 septembrie 1997, formulată de un grup de 56 de deputaţi, respectiv de: Miron Tudor Mitrea, Florian Bercea, Viorica Afrasinei, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Victor Neagu, Alexandru Lapusan, Acsinte Gaspar, Niculae Napoleon Antonescu, Dumitru Buzatu, Neculai Grigoras, Gheorghe Marin, Dumitru Popescu, Ion-Florentin Sandu, Adrian Croitoru, Traian Sabau, Petru Godja, Ecaterina Adronescu, Ionel Marineci, Petru Şerban Mihailescu, Mihai Hlinschi, Marian Ianculescu, Gheorghe Ionescu, Mihai Nicolescu, Vasile Panteliuc, Alexandru Albu, Ion Pirgaru, Radu Liviu Bara, Ioan Bivolaru, Dumitru Paslaru, Petru Bejinariu, Virgil Popa, Marian Sarbu, Ioan Mircea Pascu, Carmen Hunea, Victor Traian Mihu, Gheorghe Dragu, Constantin Teculescu, Mihai Ioan Popa, Dan Nica, Florin Georgescu, Ioan Iuliu Furo, Ilie Neacsu, Florea Buga, Ion Dutu, Ştefan Baban, Valeriu Tabara, Nicolae Octavian Daramus, Gheorghe Secara, Lazar Ladariu, Nicolae Ionescu, Mitzura-Domnica Arghezi, Marţian Dan, Petre Turlea, Mitica Balaet, Sever Mesca, Nicolae Bud, Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la aceeaşi lege, invocandu-se neconstituţionalitatea următoarelor texte:a) art. 22 alin. (3) – poziţia 12 – exclude de la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate persoanele cărora li s-a atribuit teren agricol ca lot de folosinţă, potrivit art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, cu excepţia celor strămutate, pentru realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publică. … Textul – se arata – face o discriminare între beneficiarii lotului dat în folosinţă, deşi au acelaşi regim juridic de atribuire, considerându-se ca situaţiile fiind identice, nu este posibil un tratament diferit. De asemenea, se arata ca textul nu rezolva situaţia celor care au primit în folosinţă loturi, sub aspectul regimului pe care acestea ar urma sa îl aibă, şi ca s-au încălcat astfel Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice şi art. 20 din Constituţia României;b) prin art. 26 alin. (5) – poziţia 17 – societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura sunt desfiinţate de drept, în cazul în care membrii şi conducerea acestor societăţi nu îndeplinesc procedurile prevăzute de alin. (1)-(3). … Se încalcă astfel – susţin autorii sesizării – dispoziţiile constituţionale cu privire la dreptul de asociere libera a cetăţeanului, inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi normele de drept care stabilesc modurile de dizolvare şi de lichidare a societăţilor agricole (art. 64 din Legea nr. 36/1991), care sunt limitative;c) art. 41^1 (poziţia 31) vizează recunoaşterea fostelor composesorate fără a le asigura un contur juridic, suficient de riguros, ceea ce este de natura sa ducă la interpretări diferite. … Se susţine că nu este clar dacă reconstituirea composesoratelor şi a obstilor se face în raport cu fostele colectivităţi locale şi chiar cu foştii membri ai acestora sau moştenitorii lor, ori dacă aceste instituţii se raportează la actualele colectivităţi locale.De asemenea, se observa ca în privinta proprietăţii funciare devălmaşe, exploatată în cadrul obstilor şi composesoratelor, nu exista cota indiviză a terenului pentru fiecare membru al comunităţii respective şi nici un alt drept transmisibil pe cale succesorală, cu atât mai puţin prin acte între vii. Este vorba de accesul la uzul acestei proprietăţi în virtutea calităţii de membru al comunităţii respective. În acest context se considera ca ar trebui văzut în ce măsura moştenitorii foştilor membri ai colectivităţilor locale, care, în prezent, locuiesc în alte zone ale tarii, pot justifica un interes pentru o astfel de vocaţie.Se susţine ca prin reglementarea propusă se încalcă dreptul de proprietate al colectivităţii respective, soluţia propusă putând da naştere la disensiuni în interiorul acesteia.Sesizarea grupului de deputaţi formează obiectul Dosarului nr. 543A/1997.Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca obiecţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate, arătând, în esenta, următoarele:1. Cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, datorată unor aspecte procedurale, se apreciază ca critica nu poate fi primită, deoarece prevederile art. 74 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, au fost respectate în şedinţa din 16 septembrie 1997, în care legea a fost supusă adoptării Senatului. La aceasta şedinţa au votat în favoarea legii 81 de senatori, unul s-a abtinut şi unul a votat împotriva, ceea ce ne indica faptul ca legea a fost adoptată cu majoritatea cerută de art. 74 din Constituţie pentru adoptarea legilor organice. Autorii sesizării susţin ca aceasta majoritate ar fi trebuit realizată şi în şedinţele anterioare ale Senatului, când au fost dezbătute şi aprobate cele 65 de puncte ale art. I al proiectului de lege. O asemenea exigenta nu are reazem constituţional, deoarece legea fundamentală cere o majoritate absolută de voturi doar la adoptarea legii organice, deci votul final asupra acesteia. Totuşi, în privinta cvorumului se considera ca la adoptarea pe articole a Legii pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, acesta a fost întrunit, asa cum rezultă din stenograma şedinţei din 14 iulie 1997. În aceasta şedinţa s-au făcut doua apeluri nominale, la care au răspuns 109 senatori, respectiv 72 de senatori (asa cum rezultă din Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 144 din 30 iulie 1997, pag. 9 şi 17). Se menţionează că unii senatori, deşi au fost prezenţi la lucrări, nu şi-au manifestat votul la fiecare text, atitudinea lor fiind considerată abţinere. În aceste condiţii, Legea pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 a fost adoptată cu respectarea prevederilor constituţionale.2. Cu privire la neconstituţionalitatea art. II din lege, se apreciază ca cele susţinute de autorii sesizării nu au un temei constituţional ori legal. Astfel, art. II din noua reglementare stabileşte ca dispoziţiile modificatoare sau de completare ori abrogare ale legii nu aduc atingere în nici un fel titlurilor şi altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor. Ca atare, dispoziţiile art. II din lege nu numai că nu afectează titlurile şi actele de proprietate obţinute în mod legal, dar subliniaza o dată în plus neretroactivitatea legii. În aceste condiţii, art. II din lege este considerat a fi constituţional.3. Prevederile art. III lit. c) se apreciază a fi constituţionale, deoarece nulitatea actelor de constituire sau de reconstituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenuri revendicate de proprietari nu operează în virtutea prevederilor acestei legi, ci, potrivit dispoziţiilor art. III alin. (1), partea introductivă, în baza dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic. De altfel, potrivit art. 24 din legea în vigoare, foştii proprietari au redevenit de drept proprietari asupra terenurilor pe care le-au avut şi care au fost atribuite ca loturi în folosinţă altor persoane, cu excepţiile prevăzute la art. 23. În felul acesta legea nu are caracter retroactiv.4. Cu privire la neconstituţionalitatea art. III lit. c), referitoare la izlazurile comunale, critica formulată de senatori este apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece art. III lit. c) nu se referă la izlazuri, eventual putându-se avea în vedere prevederea de la lit. d). Şi în acest caz se arata ca prevederea nu este retroactivă, ci de aplicare a dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii actului juridic. În plus, se menţionează că, potrivit art. 32 din legea în vigoare, aceste terenuri au trecut în proprietatea privată a comunelor, oraşelor sau, după caz, a municipiilor, putând fi folosite numai ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje şi seminţe pentru culturi furajere.5. Cu privire la neconstituţionalitatea art. I pct. 3 privind modificarea art. 9 din lege, pe motiv ca acesta contravine legii fundamentale prin faptul ca face referire la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, norma care nu mai exista, ceea ce face textul retroactiv, se arata ca autorii sesizării confunda retroactivitatea legii cu o dispoziţie a acesteia, care, în loc sa instituie un nou plafon de suprafaţa deţinută în proprietate, se raportează la unul stabilit anterior. În aceste condiţii raportarea la Legea nr. 187/1945 este de ordin istoric şi nu repune în vigoare acest text.6. Cu privire la neconstituţionalitatea abrogării alin. (4)-(10) ale art. 11 din Legea nr. 18/1991, se arata ca faţă de susţinerile autorilor sesizării, înlocuirea unor proceduri judiciare sau extrajudiciare cu altele este o facultate pe deplin constituţională a legiuitorului. În cazul de faţa, legiuitorul a considerat ca procedurile instituite prin art. 11 alin. (4)-(10) nu au dat rezultatele scontate, ba, mai mult, au blocat procesul de aplicare a legii. Pentru a ieşi din acest impas, legiuitorul a instituit noi proceduri tocmai pentru a garanta petentilor exercitarea drepturilor pe care le au. Totodată, se arata ca noile proceduri sunt mai elaborate şi mai bine conturate din punct de vedere juridic, ceea ce nu constituie o lex tertia şi nu afectează constituţionalitatea textului noii legi.7. Cu privire la neconstituţionalitatea abrogării art. 33 alin. (1), se arata ca abrogarea obligaţiei de preluare a creditelor neachitate este o măsura de echitate, deoarece legiuitorul, prin alte legi, a iertat de datoriile faţă de stat chiar fostele cooperative agricole de producţie. Astfel nu se creează nici o discriminare pozitiva, deoarece nici alţi beneficiari de terenuri nu sunt chemaţi sa plătească datoriile celor în drepturile cărora se subroga. Nici în acest caz nu se poate vorbi de retroactivitate, deoarece legea îi vizează numai pe cei care au astfel de datorii după intrarea ei în vigoare. Pe de altă parte, aceşti proprietari au fost deposedati de aceste terenuri zeci de ani, ceea ce le-ar da dreptul sa ceara despăgubiri pentru exploatarea lor. Ca atare, se considera ca abrogarea art. 33 alin. (1) nu aduce nici o atingere legii fundamentale. 8. Cu privire la nerespectarea Regulamentului Senatului, în procesul de adoptare a legii, se susţine ca un astfel de control excede prerogativelor Curţii Constituţionale, competentele sale vizând doar controlul constituţionalităţii Regulamentului Senatului.9. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 22 alin. (2), text nou introdus în lege, a cărui neconstituţionalitate a fost invocată de grupul de deputaţi, critica este considerată neîntemeiată, deoarece, prin noua reglementare introdusă în Legea nr. 18/1991, nu se creează nici o discriminare între cele două categorii de beneficiari, ci, dimpotriva, se repara, o inechitate instaurată prin forma iniţială a Legii nr. 18/1991. În privinta terenurilor din intravilan, chiar legea veche a consacrat dreptul foştilor proprietari de a li se restabili dreptul de proprietate asupra terenurilor atribuite ca loturi în folosinţă [art. 24 alin. (1) din Legea nr. 18/1991], cu excepţia terenurilor care au fost atribuite pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti (art. 23 din Legea nr. 18/1991). Prin noua lege se da o reglementare mai clara, stabilindu-se pentru viitor o excepţie, care îi vizează pe cei stramutati pentru realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publică şi care astfel rămân în posesia actualelor terenuri. Exceptarea acestor persoane se justifica în baza faptului ca ele au fost lipsite o dată de dreptul de proprietate asupra unor terenuri similare, situate în intravilan în continuarea gradinii sau în extravilan, iar o noua dislocare a gospodariilor întemeiate ar avea consecinţe deosebit de grave asupra acestora. Legea noua nu face decât sa nuanteze cele doua ipoteze: când se reconstituie dreptul de proprietate pe vechile amplasamente şi când se reconstituie acest drept pe alte perimetre.În aceste condiţii nu se creează o discriminare între cele două categorii de beneficiari, ci se exceptează de la regula generală persoanele strămutate, excepţie care se înscrie în limitele admise de Constituţia României, pentru procesul de legiferare.Se menţionează, de asemenea, ca, în cazul în care beneficiarii prevederilor Decretului-lege nr. 42/1990 au fost proprietarii lotului primit în folosinţă, dispoziţiile art. 22 alin. (3) nu se aplică, acestora urmând să le fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului respectiv.Pe cale de consecinţa, se apreciază ca prevederile alin. (3) al art. 22 sunt în concordanta cu pactele internaţionale privitoare la drepturile omului şi cu prevederile art. 20 din Constituţia României.10. Cu privire la neconstituţionalitatea alin. (5) al art. 26, atacat, de asemenea, de către grupul de deputaţi, se arata ca desfiinţarea de drept a societăţilor agricole este o măsura legală pe care legiuitorul o poate lua în cazul în care o persoană juridică nu respecta prevederile legale în baza cărora este organizată şi funcţionează. În cazul de faţa, legiuitorul a utilizat sintagma "desfiinţate de drept" cu sensul de "dizolvare de drept", modalitate de încetare a activităţii unei persoane juridice, reglementată de art. 45 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. În ceea ce priveşte motivul dizolvării de drept a asociaţiei agricole, se înţelege ca legiuitorul a avut în vedere o faptă imputabilă asociaţiei agricole. În acest sens, art. 35 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 precizează ca faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obliga însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor, dispoziţie care a fost avută în vedere de legiuitor la modificarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 18/1991. Pe de altă parte, exista o strânsă corelatie între aportul fiecărui membru şi patrimoniul asociaţiei agricole. Din aceasta legătură decurge sancţiunea finala, pentru ca faptele imputabile membrilor se repercuteaza asupra existenţei societăţii. De altfel, toţi cei care au beneficiat de prevederile legii au obligaţia sa declare, în mod corect suprafeţele pe care le aduc în asociaţie. Neexecutarea acestei obligaţii este culpabilă. Mai mult, potrivit art. 87 alin. (1) din noua lege, ocuparea în întregime sau în parte a terenurilor de orice fel, înfiinţarea sau mutarea semnelor de hotar şi a reperelor de marcare, fără aprobarea primită în condiţiile legii, sau refuzul de a elibera terenul astfel ocupat fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Scopul acestor reglementări, corelate cu obligaţia generală a tuturor deţinătorilor agricoli de a declara, într-un termen limitat, toate suprafeţele deţinute, este acela de a identifica terenurile ocupate abuziv de asociaţiile constituite, situaţii foarte frecvente în prezent în ţara. În consecinţa, prevederile art. 26 alin. (5) din lege sunt considerate a fi constituţionale.11. Cu privire la art. 41^1, a cărui neconstituţionalitate a fost invocată de către grupul de deputaţi, se apreciază critica adusă textului ca fiind neîntemeiată, deoarece, prin lege, care dezvolta norma constituţională, se stabilesc condiţiile concrete ale dobândirii, existenţei şi exercitării dreptului de proprietate, adică limitele şi conţinutul dreptului, conferite prin legea dezvoltatoare. Instituţia juridică a composesoratelor a fost creata printr-o succesiune de acte normative (unele cu caracter general, altele cu caracter particular) şi ele au fost considerate ca titulare ale drepturilor asupra terenurilor, nu numai prin intabularile în cartea funciară (în sistemul de carte funciară), dar şi în legea din anul 1923 pentru extinderea aplicatiunii dispoziţiilor Codului silvic din anul 1910, precum şi în Regulamentul de administraţie publică, care detaliază prevederile acestei legi. Nu exista nici o contradictie între drepturile conferite unor colectivităţi locale şi, separat, cele conferite composesoratelor prin legea actuala modificatoare, iar reglementarea completa sau incompleta a unei instituţii juridice nu poate constitui temei de neconstituţionalitate. Dimpotriva, dacă nu s-ar recunoaşte composesoratelor dreptul de reconstituire, abia atunci s-ar crea o discriminare negativa.Se arata ca legea actuala va fi urmată de alte reglementări care vor dezvolta problematica în discuţie.În punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului se susţin următoarele:1. Criticile aduse art. 22 alin. (3) sunt nefondate, deoarece "ţin de fondul juridic al reglementărilor în domeniu", fiind o problemă de reglementare interna, care nu intră în competiţie cu prevederile pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte.2. Legea având caracter organic, cvorumul necesar consta în majoritatea celor care compun Senatul (143), iar în şedinţa din 16 septembrie 1997 s-au înregistrat 81 de voturi în favoare, 1 vot împotriva şi o abţinere. Astfel legea a fost în mod regulat votată.3. Se considera, de asemenea, că nu este fondată nici susţinerea potrivit căreia a fost încălcat Regulamentul Senatului, deoarece în şedinţa din 16 septembrie 1997 legea nu a figurat pe ordinea de zi, fiind înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei din 15 iulie 1997, rămânând de efectuat doar votul final.În ceea ce priveşte multiplele sustineri ca diverse texte ar fi retroactive, se arata ca legea are acţiune numai în viitor, respectându-se art. 15 alin. (2) din Constituţie.4. Se considera a fi nefondate şi criticile aduse prevederilor art. 25 alin. (5), întrucât privesc probleme de fond, iar nu de ordin constituţional.5. Cu privire la art. 41^1 din lege se arata ca este, de asemenea, nefondata sesizarea grupului de deputaţi.Textul priveşte persoanele – foştii composesori sau moştenitorii acestora – care îşi pot dovedi dreptul de proprietate. Nu exista nici o referire în text la sintagma "cota indiviză", susţinerea fiind de natura sa producă confuzii.Guvernul apreciază, în punctul sau de vedere, ca dispoziţiile atacate sunt constituţionale şi deci obiecţiile formulate în cele doua sesizări sunt neintemeiate pentru următoarele motive:1. Critica referitoare la respectarea procedurii de adoptate a legii este apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece legea în discuţie nu conţine o reglementare privind regimul general al proprietăţii, fiind o lege ordinară, iar cvorumul cerut de art. 72 alin. (2) din Constituţie a fost respectat.2. Cat priveşte art. II din lege, se arata ca textul are în vedere atât titlurile de proprietate eliberate, cat şi orice acte de proprietate, prin care se înţelege atât hotărârile comisiei judeţene prin care s-a confirmat constituirea şi reconstituirea dreptului de proprietate în suprafaţa anume determinata, precum şi procesele-verbale de punere în posesie şi hotărârile judecătoreşti definitive.Textul trebuie corelat cu dispoziţiile art. IV alin. (1), prin care se repun în termen şi cei care nu au depus cereri ori acestea s-au pierdut sau cu privire la care nu s-a primit răspuns, astfel încât legiuitorul nu numai că nu a adus atingere dreptului de proprietate constituit sau reconstituit ori restituit, ci, dimpotriva, a luat măsuri de protecţie a persoanelor care, din motive imputabile sau neimputabile lor, nu au beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991.3. Cu privire la art. III lit. c) se arata, de asemenea, ca obiecţia este neîntemeiată, întrucât actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, în măsura în care faceau obiectul unei revendicari la data emiterii lor, erau viciate chiar în acel moment, obiectul lor fiind, datorită caracterului litigios, ilicit; asemenea terenuri nu erau în fapt în circuitul civil, astfel încât soluţia legislativă se impune în baza principiilor de drept, generale.4. Referitor la art. III lit. d) [şi nu lit. c), cum greşit se susţine în sesizare], se precizează ca terenurile provenite din fostele izlazuri comunale trec în proprietatea privată a comunelor, oraşelor sau municipiilor potrivit art. 32 şi 40 din Legea nr. 18/1991. Acestea nu puteau face obiectul constituirii dreptului de proprietate, deoarece aveau titular. Astfel, ele erau lovite de nulitate de la emitere, prevederea legală neavând deci efect retroactiv.Nici dispoziţiile art. III lit. e) nu se considera ca pot fi privite ca retroactive, întrucât Legea nr. 18/1991 stabilea ca numai în localităţile cu excedent de suprafaţa agricolă se poate face constituirea, deci nu şi în localităţile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege. O asemenea constituire era ilegala şi, în consecinţa, actul respectiv era lovit de nulitate absolută.Toate cazurile de nulitate prevăzute la art. III alin. (1) sunt justificate prin aceea ca actele vizate au fost întocmite cu încălcarea Legii nr. 18/1991, ceea ce conduce la nulitate.Se considera ca este gresita teza potrivit căreia modificarea unei legi, fiind o măsura de retractare, este retroactivă.5. Trimiterea la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, în art. I pct. 3 privind modificarea art. 9 al Legii nr. 18/1991, are rolul de a determina limitele măsurilor reparatorii prin indicarea suprafeţei maxime care poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit legii modificatoare. Prin urmare, noua reglementare nu repune în vigoare Legea nr. 187/1945, astfel încât critica formulată este neîntemeiată.6. Înlocuirea unei proceduri cu alta nu poate fi considerată ca o încălcare a dreptului cetăţeanului de a se adresa justiţiei. O astfel de înlocuire nu contravine nici unui text constituţional. Noile dispoziţii procedurale sunt de imediata aplicare pentru litigiile care se vor ivi după intrarea în vigoare a legii, iar litigiile în curs se vor judeca în continuare de către instanţele judecătoreşti, deci nu este vorba despre retroactivitate. Sintagma "ţinând însă seama, când este cazul, şi de dispoziţiile prezentei legi" are rolul de a atrage atenţia pentru a nu se face aplicarea noilor dispoziţii atunci când s-ar aprecia ca sunt retroactive.7. Prin abrogarea art. 33 alin. (1) s-a urmărit iertarea de datorii a unei categorii de debitori aflate într-o situaţie specială, pe care o face statul în calitate de creditor. Este o chestiune de apreciere politico-economică, ceea ce nu creează o discriminare pozitiva. Nu se poate susţine ca dispoziţia retroactiveaza, căci raporturile juridice, cărora li se aplică legea noua, erau în desfăşurare, fapta pendentia.8. Faptul ca dezbaterea proiectului nu a fost înscrisă pe ordinea de zi, ci propusă direct în şedinţa, nu are relevanta din punct de vedere al constituţionalităţii. Presupusa neconstituţionalitate este explicata prin încălcarea unor dispoziţii din Regulamentul Senatului, ceea ce nu constituie un motiv de neconstituţionalitate.9. Excluderea de la reconstituire sau de la constituire a dreptului de proprietate al persoanei căreia i s-a atribuit lotul de folosinţă, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, este justificată, deoarece nu este obligatoriu ca un drept de folosinţă existent să fie transformat într-un drept de proprietate. Excepţia de la aceasta regula este justificată de situaţia specială a celor stramutati, precum şi de aceea ca este legată de realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publică. Este de principiu ca o regulă încetează în momentul când ratiunea ei dispare, ceea ce se întâmplă şi în cazul existenţei sau apariţiei unor situaţii speciale, cum sunt cele arătate. Nimic nu împiedica în drept ca o regulă sa primească şi excepţii. Legea în discuţie nu creează în mod necesar drepturi noi şi mai ales nu are în vedere pe toţi cetăţenii, ci numai o anumită categorie, obiectul sau fiind stabilirea unor măsuri reparatorii.10. Dispoziţiile alin. (5) al art. 26 nu încalcă nici o prevedere constituţională cu privire la dreptul de asociere libera a cetăţenilor şi la inviolabilitatea proprietăţii private şi nici cu privire la normele de drept care stabilesc cazurile de dizolvare şi lichidare a societăţilor agricole prevăzute în art. 64 din Legea nr. 36/1991.Legea pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 poate să stabilească şi a stabilit condiţii şi obligaţii noi în vederea eliberării titlurilor de proprietate şi pentru societăţile agricole şi pentru alte forme de asociere în agricultura, în măsura în care aceste titluri de proprietate nu au fost încă eliberate. Asemenea dispoziţii noi nu sunt deci retroactive. Nu se pune în nici un mod în discuţie dreptul de asociere libera a cetăţenilor şi inviolabilitatii proprietăţii private.Cat priveşte sancţiunea desfiinţării de drept a societăţilor agricole în cazul încălcării obligaţiilor stabilite prin textul în cauza, se considera ca o lege noua poate adauga şi un asemenea nou caz de dizolvare a societăţilor agricole, fiind de principiu ca o lege noua poate modifica şi completa o lege anterioară în aceeaşi materie.11. Prin dispoziţiile art. 41^1 din lege nu s-a urmărit reinfiintarea fostelor composesorate sau a obstilor şi deci nici conturarea regimului juridic al acestora, ci doar inventarierea cererilor foştilor composesori sau, după caz, ale moştenitorilor acestora, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prevăzute la art. 41, pe baza actelor ce atesta aceasta calitate şi în limitele suprafeţelor prevăzute în acele acte. Legea vizează şi pe foştii moşneni sau răzeşi în cadrul obstilor nedivizate. Se apreciază ca este vorba de o procedură prealabilă, cu caracter administrativ.Întrucât cele doua sesizări privesc neconstituţionalitatea aceleiaşi legi, s-a decis conexarea lor.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,ţinând seama de sesizările de neconstituţionalitate formulate, de punctele de vedere comunicate, de raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum şi de concordanta dintre textele legale ce fac obiectul sesizarilor şi dispoziţiile constituţionale, retine următoarele:În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională constata ca este competenţa să soluţioneze sesizările care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.1. Cu privire la adoptarea legiiÎn sesizarea grupului de senatori se susţine ca legea care face obiectul acestei sesizări a fost votată de Senat cu încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la adoptarea legilor organice. În acest sens, se arata ca atât la dezbaterea pe articole, cat şi la votul final al legii, majoritatea necesară de 72 de senatori nu a fost întrunită.Potrivit stenogramei şedinţei Senatului din 16 septembrie 1997, proiectul a fost adoptat cu o majoritate de 81 de voturi pentru, 1 vot împotriva şi o abţinere. Rezultă ca noua reglementare, care constituie o lege organică, a fost adoptată cu majoritatea cerută de art. 74 alin. (1) din Constituţie.Teza potrivit căreia aceasta majoritate era necesară şi la discutarea pe articole a proiectului de lege nu este o problemă de constituţionalitate, întrucât art. 74 alin. (1) din Constituţie se referă exclusiv la adoptarea legilor, deci la votul exprimat asupra ansamblului reglementării. În sensul celor arătate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 122/1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995 şi, respectiv, nr. 265 din 28 octombrie 1996.În sesizare s-au mai formulat o serie de critici privitoare la modul de interpretare şi de aplicare a Regulamentului Senatului, dar care nu se referă la aspecte de ordin constituţional. Astfel cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 68/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea Constituţională nu este competenţa sa examineze actele de aplicare a regulamentelor parlamentare. Autorii sesizării invoca faptul ca, deoarece grupurile parlamentare din care fac parte "au părăsit sala de şedinţa şi nu au participat la dezbateri şi nici la votul pe articole, ca şi la cel final", au fost privati de posibilitatea participării la dezbaterea şi adoptarea legii. Curtea considera ca, în cazul de faţa, aceasta opţiune politica nu a avut consecinţe de ordin constituţional.2. Cu privire la controlul constituţionalităţii legii în ansamblul eiÎn sesizarea grupului de senatori se solicita Curţii Constituţionale sa examineze în întregime legea contestată şi să constate neconstituţionalitatea acesteia, ţinând seama de faptul ca modificările perturba grav ordinea socială şi ordinea de drept în relaţiile de fond funciar şi creează o grava dezordine în raporturile juridice, datorită caracterului retroactiv al unor prevederi.Obiecţia priveşte, în fond, o problemă de politica legislativă. Legiuitorul – Parlamentul – dezbate proiectele de legi ţinând seama de toate circumstanţele în care intervine reglementarea şi de toate consecinţele, eventual, disfunctiile ei. De aceea Parlamentul este suveran în stabilirea politicii legislative şi acest aspect nu intră în sfera controlului de constituţionalitate.Orice lege este în fond un experiment social, care, în caz de nereusita sau de schimbare a voinţei politice, poate fi remediat de legiuitor prin modificarea reglementării.Totodată, în sesizare se cere Curţii sa analizeze constituţionalitatea noii reglementări în ansamblul ei, fără însă a se invoca o prevedere constituţională şi nici un alt motiv de ordin juridic în justificarea acestei solicitări, incalcandu-se astfel prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora orice sesizare trebuie motivată. Textul fiind imperativ, încălcarea prevederilor sale are drept consecinţa imposibilitatea exercitării controlului, Curtea neputându-se substitui autorilor sesizării în ce priveşte invocarea unui motiv de neconstituţionalitate. În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii, asa cum rezultă din Decizia nr. 338/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997.În ceea ce priveşte caracterizarea noii reglementări ca fiind o retractare cu efecte retroactive a reglementării anterioare, nici normele metodologice de tehnica legislativă aflate în vigoare şi nici, în general, legistica formala nu cunosc instituţia "retractarii". Asa-numita "retractare" a legii sugereaza ca legiuitorul ar fi renunţat la o anumită reglementare.Instituţiile consacrate în legistica formala, care ar putea fi aplicabile într-o asemenea situaţie, sunt numai abrogarea şi modificarea. Potrivit principiului neretroactivitatii legii, acestea produc efecte numai pentru viitor.3. Cu privire la controlul constituţionalităţii textelor din lege ce au format obiectul sesizarilorA. Referitor la sesizarea grupului de senatoriObiecţia de neconstituţionalitate privind art. II din legea atacată este nefondata. Art. II din lege prevede că "dispoziţiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor şi altor acte de proprietate, eliberate cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor”.În sesizare se susţine ca, dacă titlurile nu au fost eliberate părţilor, ele nu se mai respecta, compromitandu-se, datorită efectului retroactiv, drepturile cetăţenilor.Prevederea legală ce face obiectul sesizării vizează evident negotium juris, iar nu instrumentul probator care poarta denumirea "titlu de proprietate".Formularea folosită de legiuitor "titlurilor şi altor acte de proprietate eliberate" este foarte larga, cuprinzând nu numai titlurile propriu-zise, ci orice document: hotărârile comisiei judeţene, procesele-verbale de punere în posesie, hotărârile judecătoreşti etc., deci întreaga arie de înscrisuri oficiale ce ar putea constata calitatea de proprietar.Scopul legii este deci respectarea dreptului persoanelor care au beneficiat, în mod legal, de prevederile Legii nr. 18/1991, nicidecum compromiterea acestor drepturi. Folosirea cuvantului „eliberate” ar putea, însă, în context, evoca numai simpla inmanare a documentelor, iar nu operaţiunea juridică în sine.Curtea considera, de aceea, ca textul în discuţie este constituţional numai în măsura în care expresia "act eliberat" se înţelege actul de constatare a existenţei dreptului de proprietate, emis în condiţiile legii.Obiecţia de neconstituţionalitate privind art. III lit. c) din lege este şi ea nefondata. Art. III lit. c) prevede că sunt lovite de nulitate actele de reconstituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege.În sesizare se susţine ca aceste terenuri au fost atribuite în mod legal, iar procesul de revendicare nu putea constitui criteriul legal de rezolvare a situaţiei terenurilor, fiind subiectiv, partinitor şi discriminatoriu şi creând efecte retroactive pe criterii politice.Prevederile art. III lit. c) nu fac însă decât să constate o nulitate ce rezultă din caracterul imperativ al reglementării anterioare, întrucât un teren revendicat, potrivit legii, nu putea fi atribuit cu încălcarea drepturilor adevăratului proprietar.Art. III lit. d) din lege [iar nu lit. c), cum se menţionează în sesizare] loveste cu nulitate actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal. În sesizare se susţine ca dispoziţia este retroactivă, deoarece nu tine seama de modificarea destinaţiei terenurilor respective, ci are în vedere doar destinaţia pe care au avut-o înainte de instaurarea regimului totalitar.Se retine însă ca art. 32 din Legea nr. 18/1991 prevede că terenurile provenite din fostele izlazuri comunale – pajişti şi arabil -, care s-au aflat în folosinţă cooperativelor agricole de producţie, trec în proprietatea privată a comunelor, oraşelor şi municipiilor şi în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje şi seminţe pentru culturi furajere. În consecinţa, terenurile respective nu puteau fi atribuite în proprietatea unor persoane fizice sau juridice, întrucât aceasta ar fi însemnat încălcarea destinaţiei lor legale, stabilită în mod imperativ. De aceea nulitatea prevăzută de art. III lit. d), ca şi ipoteza anterioară, era preexistenta.În aceiaşi termeni se pune problema şi în cazul nulităţii prevăzute în art. III lit. e), întrucât, potrivit art. 20 din Legea nr. 18/1991, nu se puteau atribui terenuri în localităţile cu excedent de suprafaţa agricolă şi cu deficit de forta de muncă, în condiţiile în care nu s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea foştilor proprietari, termenul „excedent” presupunand ca drepturile acestora sa fi fost respectate.În art. I pct. 3 privind modificarea art. 9 din lege se face trimitere la prevederile Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.În sesizare se susţine ca o trimitere la o lege abrogată este ilegala.Legistica formala, analizând procedeul trimiterii de la un text de lege la un altul care face parte dintr-o alta lege, include procedeul trimiterii la o lege abrogată în categoria tehnicilor legislative care au ca scop economia de mijloace. Trimiterea se face pentru ca legiuitorul sa nu fie nevoit sa reproduca, în textul noii legi, întregul text la care se face trimitere, deoarece aceasta ar amplifica nejustificat conţinutul legii. Prin trimitere, legiuitorul "nostrifica" textul la care se face trimitere, inglobandu-l în noua lege. Ceea ce urmează a se aplică nu este legea la care se face trimitere, care prin aceasta să fie repusă în vigoare, ci legea care trimite, incluzând textul "nostrificat".Faptul ca legea la care se face trimitere nu mai este în vigoare nu are, sub acest aspect, nici o concludenta, deoarece de la ea nu s-a împrumutat decât textul la care se face trimitere.De altfel, tehnica legislativă – chiar cea antebelica – cunoaşte numeroase cazuri de trimiteri la legi care nu mai erau în vigoare. Un astfel de procedeu nu este nici ilegal şi nici neconstitutional.În sensul celor arătate este şi practica jurisdicţională a Curţii, asa cum rezultă din Decizia nr. 82/1995, definitivă prin Decizia nr. 4/1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996.Cu privire la abrogarea art. 11 alin. (4)-(10) din Legea nr. 18/1991, introdus prin art. I pct. 17 din noua lege, texte care cuprindeau reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor comisiei judeţene, se susţine în sesizare ca măsura este contrară prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece elimina căile de atac la organele ierarhic superioare şi în justiţie, care constituie garanţii legale ale dreptului cetăţenilor şi conferă un caracter retroactiv dispoziţiilor art. 44^1-44^15 din lege.Se retine însă ca prin legea modificatoare s-au stabilit noi cai de atac care formează obiectul cap. III^1. Prin aceasta, drepturile cetăţenilor interesaţi nu au fost nicidecum afectate prin dispariţia garanţiilor corespunzătoare. Rezultă ca intenţia legiuitorului a fost de a perfectiona sistemul căilor de atac şi nicidecum de a priva pe cetăţeni de garanţiile procesuale necesare apărării drepturilor lor.Potrivit regulilor de soluţionare a conflictului legilor în timp, în materie de procedura civilă noile cai de atac pot fi exercitate de la data intrării în vigoare a legii, deci fără efect retroactiv, iar vechile cai de atac mai pot fi folosite doar pentru litigiile născute sub imperiul vechii legi. Ca atare, textele constituţionale invocate nu au fost incalcate.Abrogarea art. 33 alin. (1), prin acelaşi art. I pct. 20 din lege, text care prevedea obligaţia de preluare a creditelor neachitate de cei cărora li s-au atribuit terenuri cu investiţii efectuate pe ele pentru plantaţii sau alte amenajări, reprezintă, se susţine în sesizare, o imbogatire fără just temei pentru primitori şi o discriminare pozitiva în favoarea acestora, ele fiind terenuri cu investiţii făcute din fonduri de stat centralizate şi modifica retroactiv raporturile juridice stabilite.Măsura adoptată nu este neconstitutionala, ea se justifica prin consideratiuni de politica economică, care, atât timp cat nu încalcă o prevedere constituţională, este de competenţa exclusiva a legiuitorului. Evident ca în temeiul art. 16 din Constituţie, prevederea legală este, deopotrivă, aplicabilă atât debitorilor actuali, cat şi celor cărora li s-ar putea atribui în viitor terenuri cu asemenea investiţii.Este de reţinut, totodată, ca o astfel de măsura conduce, incontestabil, la modificarea raporturilor dintre părţi, însă aceasta se produce pe data intrării în vigoare a legii, fără efect retroactiv. Până la data intrării în vigoare a noii legi, persoanele respective rămân cu calitatea de debitori, iar părţile de credit achitate nu sunt afectate de noua reglementare.B. Referitor la sesizarea grupului de deputaţiÎn aceasta sesizare se susţine ca alin. (3) al art. 22 din legea atacată este neconstitutional, întrucât ar crea o discriminare între beneficiarii lotului în folosinţă, care au locuit întotdeauna în localitate, şi cei care au primit acest lot fiind stramutati.Exceptarea celor care au fost stramutati este însă o măsura de reparatie materială, dar, în acelaşi timp, şi morala – faţă de o categorie de persoane care au fost lipsite în timpul regimului totalitar de dreptul de proprietate asupra unor terenuri aflate în intravilan.Asadar, cei stramutati sunt în situaţia de a evita o noua dăuna – damno vitando -, pe când localnicii beneficiau anterior de un drept de folosinţă care nu echivaleaza cu un drept de proprietate. Ei sunt în situaţia de a-şi apara un câştig – lucrum captando -, astfel ca exceptarea celor stramutati nu reprezintă o discriminare, ci confirmarea unui drept propriu, pe care ceilalţi nu l-au avut. Evident însă ca, dacă beneficiarii lotului sunt foştii proprietari ai acestuia, ei se bucura de prevederile legii, dar nu ca beneficiari ai acestui lot, ci pe temeiul vechii lor calităţi.În art. 26 alin. (5) din lege, introdus prin art. I pct. 17, se prevede desfiinţarea de drept a societăţilor agricole care încalcă procedurile prevăzute de acest articol pentru reconstituirea dreptului de proprietate.În sesizare se susţine ca prin desfiinţarea de drept a societăţilor agricole, constituite în temeiul Legii nr. 36/1991, se încalcă dispoziţiile constituţionale cu privire la dreptul de asociere libera a cetăţenilor, inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi normele de drept care stabilesc modurile de dizolvare şi lichidare a societăţilor agricole, care sunt limitative.Potrivit Legii nr. 36/1991, societăţile agricole se constituie, asa cum rezultă din dispoziţiile art. 1 din această lege, numai de către proprietarii al căror aport în societate nu poate fi decât folosinţă terenurilor pe care le stapanesc în calitate de proprietar. Fiind o condiţie constitutivă, înfiinţarea unei asemenea societăţi cu persoane care nu au calitatea de proprietar sau pe terenuri care nu le aparţin în aceasta calitate este ilegala.Folosirea termenului "desfiinţarea de drept" a societăţilor sus-menţionate reprezintă o inabilitate de exprimare a legiuitorului, pentru ca, în însuşi sistemul introdus prin textul criticat, apare necesară o constatare şi apreciere a condiţiilor legale în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă societăţii agricole. În nici un caz nu rezultă din text voinţa legiuitorului de a institui un caz de răspundere obiectivă sau pentru fapta altuia.Curtea retine, în consecinţa, ca prevederile în cauza sunt constituţionale numai în măsura în care fapta este imputabilă societăţii agricole, iar constatarea desfiinţării se face în condiţiile legii.Art. 41^1 din lege stabileşte posibilitatea foştilor composesori sau foştilor moşneni şi răzeşi ori a moştenitorilor acestora de a-şi reconstitui dreptul de proprietate.Textul a fost criticat pentru ca renasterea fostelor composesorate nu are un contur juridic riguros, iar prin reglementarea propusă se încalcă dreptul de proprietate al colectivităţii locale, datorită disensiunilor ce pot aparea în interiorul acestora.Noua reglementare nu defineste conţinutul şi limitele dreptului de proprietate conferite composesorilor. Potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, o asemenea reglementare este absolut necesară pentru acordarea drepturilor ce revin acestora. Noua reglementare are însă un caracter premergător, devansand o viitoare reglementare care să stabilească conţinutul şi limitele drepturilor respective, potrivit alin. (4) al art. 41, introdus prin art. I pct. 30 din lege, în concordanta cu art. 41 alin. (2) din Constituţie. În consecinţa, obiecţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata.Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 72, art. 74 alin. (1) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. A.a) şi ale art. 17-20 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor constituţionale.2. Constata ca prevederile art. 26 alin. (5), introdus prin art. I pct. 17 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, sunt constituţionale numai în măsura în care fapta este imputabilă societăţii agricole în cauza, iar constatarea desfiinţării se face în condiţiile legii.3. Constata ca dispoziţiile art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituţionale numai în măsura în care prin act eliberat se înţelege orice act de constatare a existenţei dreptului de proprietate, emis în condiţiile legii.4. Constata ca celelalte dispoziţii ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, care au făcut obiectul sesizarilor, sunt constituţionale.Decizia se comunică Preşedintelui României.Dezbaterea a avut loc la data de 15 octombrie 1997 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica şi Victor Dan Zlatescu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește