DECIZIE nr. 392 din 12 iulie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală



Ion Predescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Olimpia Grava în Dosarul nr. 421/P/2005 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 387 D/2005, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Olimpia Grava în Dosarul nr. R-380/P/2005 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 387 D/2005 la Dosarul nr. 386D/2005, care a fost primul înregistrat. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 22 şi 26 aprilie 2005, pronunţate în dosarele nr. 421/P/2005 şi nr. R-380/P/2005, Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de învinuita Olimpia Grava în dosarele menţionate având ca obiect soluţionarea recursului declarat de aceasta împotriva Încheierii de şedinţă din data de 19 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia penală, prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd posibilitatea declarării recursului şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, încălcându-se prin aceasta prevederile art. 21 şi 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la convenţie.Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140^2 din Codul de procedură penală este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu îngrădesc, ci, dimpotrivă, permit accesul liber la justiţie, fiind în concordanţă cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, având în vedere că folosirea căilor de atac se realizează în condiţiile legii. Se arată totodată că textele legale criticate sunt norme de procedură şi reprezintă opţiuni ale legiuitorului, conforme cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în legătură cu aplicarea art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că dispoziţiile art. 140^2 din Codul de procedură penală dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plânge înaintea unui tribunal competent asupra măsurii de arestare sau deţinere luate împotriva sa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140^2 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, având următorul cuprins: „Împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.Plângerea se va soluţiona în camera de consiliu.Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie.Neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plângerii.Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.Dosarul va fi înaintat instanţei în termen de 24 de ore, iar plângerea se soluţionează în termen de 3 zile.Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei.Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanţei procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare.Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea plângerii."În opinia autorului excepţiei aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor art. 21 şi 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează să fie respinsă.Curtea reţine că prevederile art. 140^2 din Codul de procedură penală reglementează procedura prin care se poate ataca în faţa instanţei ordonanţa procurorului prin care se dispune măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv măsura obligării de a nu părăsi ţara. Textul mai sus menţionat, prin necuprinderea unor prevederi speciale privind atacarea încheierii instanţei, determină aplicabilitatea implicită a cadrului general în materie, respectiv a prevederilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.Se constată că folosirea căilor de atac se realizează în condiţiile legii, astfel cum prevede art. 129 din Constituţie. Prin urmare, este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac şi în ce condiţii pot fi exercitate, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede: "Competenţa […] şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."Faptul că încheierea de şedinţă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, cum este cazul în speţă, nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiţiei sau a posibilităţii de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurală. Lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor atare încheieri se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluţionării fondului cauzei.De asemenea, este de reţinut că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Accesul liber la justiţie nu înseamnă însă că el trebuie asigurat la toate căile de atac prevăzute de lege – apel, recurs -, deoarece, astfel cum s-a arătat, competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite, sens în care s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994.În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că lipsa unui recurs separat faţă de încheierea de şedinţă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea este de natură a încălca prevederile art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţă, precum şi pe cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la convenţie, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.Cu privire la aceste susţineri este de observat că dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale fac referire la necesitatea examinării "declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară". Astfel, se instituie obligativitatea existenţei unui dublu grad de jurisdicţie statuând că: "Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară.Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege." Prin urmare prevederile din Protocolul nr. 7 adiţional la convenţie vizează două grade de jurisdicţie cu privire la judecata pe fond a cauzei şi nu a contestării legalităţii şi temeiniciei unor măsuri preventive, cum sunt cele din articolul vizat în excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este de observat că acestea reglementează condiţiile şi garanţiile ce trebuie acordate unei persoane arestate sau deţinute, care nu sunt aplicabile în speţa de faţă. În plus, aşa cum s-a menţionat, încheierea instanţei este atacabilă odată cu fondul, neputându-se invoca lipsa unei căi jurisdicţionale de atac faţă de aceasta.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Olimpia Grava în dosarele nr. 421/P/2005 şi nr. R-380/P/2005 ale Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2005.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Florentina Geangu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește