Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 2 aprilie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 131/1996
Mihai Constantinescu – preşedinteCostica Bulai – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorPaula C. Pantea – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Moldotrans Impex" – S.R.L. împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 251 din 17 iunie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 octombrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 octombrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 251 din 17 iunie 1997 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996, ridicată de Societatea Comercială „Moldotrans Impex” – S.R.L. în Dosarul nr. 8.508/1996 al Judecătoriei Cluj-Napoca, reţinându-se următoarele:– dispoziţiile legale criticate ca fiind contrare prevederilor art. 41 alin. (1) şi (7) din Constituţie sunt cele cuprinse în art. 6 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996, potrivit căruia „Efectuarea de plati sau de încasări în numerar între persoane juridice, peste plafonul prevăzut de art. 5 lit. c), constituie contravenţie şi se sancţionează cu confiscarea sumei care depăşeşte plafonul şi cu amendă”;– scopul Ordonanţei Guvernului nr. 15/1996 este întărirea disciplinei financiare şi evitarea evaziunii fiscale, ca urmare a creşterii plăţilor prin decontarea bancară;– în speta nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (7) din Constituţie, ci ale art. 41 alin. (8) din legea fundamentală, potrivit cărora bunurile folosite pentru săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii pot fi confiscate în condiţiile legii, or prevederile legale criticate "… constituie tocmai o aplicare legală a acestor dispoziţii constituţionale…, întrucât se referă la confiscarea sumelor peste plafonul legal, fapta calificată de legiuitor ca fiind contravenţie";– dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996 nu încalcă prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, care, în conţinutul lor se referă la garantarea dreptului de proprietate „în limitele şi condiţiile legii”;– dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996 au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţându-se prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 14 martie 1997.Împotriva acestei decizii a declarat recurs societatea comercială sus-menţionată. Motivele de recurs invocate se concentreaza, în principal, pe faptul ca recurenta, recunoscând constituţionalitatea art. 5 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996 şi sancţiunea depăşirii acestui plafon, prevăzută la art. 6 alin. 1, apreciază ca instanţa de fond a greşit retinand ca suma achitată peste plafonul legal este confiscată de la cel care face plata şi nu de la cel care a încasat-o, precizându-se ca „indiferent ca acea suma a fost folosită ilicit sau licit prin depăşirea plafonului legal, în momentul aplicării sancţiunii confiscării, acea suma nu se mai afla în patrimoniul persoanei juridice plătitoare”, astfel ca se încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (7) din Constituţie.Întrucât soluţionarea excepţiei s-a făcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părţilor, după declararea recursului s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, conform art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia invocată este neîntemeiată, întrucât contravenţia şi măsura confiscării se întemeiază pe faptul ca sumele ce au făcut obiectul confiscării au fost folosite ilicit prin depăşirea plafonului legal. Astfel în speta sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (8) din Constituţie.Cele două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Motivul de recurs invocat este acela ca instanţa de fond a apreciat greşit ca dispoziţiile atacate nu contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, întrucât suma de bani plătită peste plafonul prevăzut de art. 5 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996 este confiscată de la plătitor şi ar fi trebuit suportată de cel care a încasat suma cu depăşirea plafonului legal.Aceasta sustinere nu se justifica, deoarece, cat timp cel care a încasat suma respectiva s-a încadrat în plafonul legal zilnic, nu a săvârşit contravenţia şi deci nu poate fi sancţionat nici prin aplicarea amenzii, nici prin confiscarea sumei încasate. Prin ipoteza, contravenţia fiind săvârşită doar de plătitor, sancţiunea confiscării prevăzută la art. 6 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996 poate fi aplicată numai acestuia. În caz contrar, ar insemna ca măsura confiscării să fie suportată de o persoană, în speta de primitor, pentru contravenţia săvârşită de altă persoană, în cazul de faţă de plătitor, ceea ce este contrar prevederilor art. 41 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”.Prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/1997, de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/1996, măsura confiscării a fost abrogată. Pe cale de consecinţa, sub acest aspect, atât excepţia invocată, cat şi prezentul recurs sunt lipsite de obiect. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, controlul constituţionalităţii legii, prin soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, se poate exercita numai cu privire la dispoziţiile legale în vigoare.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Moldotrans Impex" S.R.L. împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 251 din 17 iunie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 1997.PREŞEDINTE,dr. Mihai ConstantinescuMagistrat-asistent,Maria Bratu–––