DECIZIE nr. 39*) din 27 februarie 1997

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ale art. 1 alin. 1, ale art. 2 alin. 1, ale art. 13 alin. 2 şi ale art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, precum şi ale art. 31 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească



Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 476 din 18 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 22 decembrie 1997.Viorel Mihai Ciobanu – preşedinteNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorDoina Suliman – magistrat-asistentCompletul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 14 ianuarie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 2.007/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 330, art 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, invocată de Radovici Mihai şi Radovici Katharina, reclamanţi-intimaţi în dosarul sus-menţionat.În motivarea excepţiei, se susţine ca art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi art. 31 din Legea nr. 92/1992 încalcă egalitatea părţilor în folosirea căilor de atac, principiul autorităţii de lucru judecat, principiul stabilitatii justiţiei, cenzureaza accesul liber al justiţiei, încalcă obligativitatea hotărârilor judecătoreşti, caracterul lor definitiv, irevocabil, precum şi principiul stabilitatii actelor juridice intrate în circuitul civil.Cat priveşte dispoziţiile art. 1 alin. 1, ale art. 2 alin. 1, ale art. 13 alin. 2 şi ale art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, se considera ca acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 21, art. 49, art. 125 şi art. 128 din Constituţie, dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 17 din declaraţia universala a Drepturilor Omului.Se arata ca textele atacate ca neconstituţionale sunt "în contradictie şi cu Decretul-lege nr. 9/1989 care a abrogat prevederile Decretului nr. 223/1974".Exprimandu-şi opinia, în temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa apreciază ca excepţia invocată "nu este intemeiata, textul fiind constituţional".Din încheierea de sesizare rezultă ca excepţia a fost invocată cu privire la prevederile art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă, însă din examinarea concluziilor scrise, depuse în motivarea excepţiei, se constată că aceasta se referă şi la dispoziţiile art. 1 alin. 1, ale art. 2 alin. 1, ale art. 13 alin. 2 şi ale art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, precum şi ale art. 31 din Legea nr. 92/1992.Faţa de cele arătate şi având în vedere ca instanţa de judecată, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, are obligaţia sa sesizeze Curtea cu excepţia unei prevederi legale de care depinde judecata cauzei, astfel cum a fost ridicată de părţi, instanţa constituţională urmează să se pronunţe numai cu privire la neconstituţionalitatea art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă, a art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, precum şi a art. 31 din Legea nr. 92/1992, toate celelalte dispoziţii atacate neavând nici o incidenţa în cauza supusă judecaţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia, fiind legal sesizată.Asupra constituţionalităţii art. 330, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care, pe de o parte, s-a constatat ca prevederile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale, iar, pe de altă parte, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 27 din 25 mai 1993 şi nr. 36 din 5 iulie 1993, definitive prin nerecurare, potrivit cărora o excepţie de neconstituţionalitate respinsă poate fi reiterata de alte părţi, dar soluţia iniţială este obligatorie, conform art. 145 alin. (2) din Constituţie, dacă motivele nu sunt diferite, rezultă ca excepţiile de neconstituţionalitate, care au ca obiect dispoziţiile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, fiind aceleaşi cu cele soluţionate prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 şi pentru aceleaşi motive, urmează, de asemenea, să fie respinse ca vadit nefondate.Ţinând seama de deciziile Curţii Constituţionale nr. 107 din 2 noiembrie 1994, nr. 92 din 12 octombrie 1995 şi nr. 58 din 14 mai 1996, conform cărora un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate, rezultă ca excepţiile privind art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinse ca vadit nefondate, fiind lipsite de obiect.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, acestea au suferit modificări. Art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a cărui constituţionalitate a fost contestată, în noua redactare are următorul conţinut:"Pentru motivul prevăzut la art. 330 pct. 1, recursul în anulare se poate declara în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.Pentru motivul prevăzut la art. 330 pct. 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 6 luni de la ata rămânerii definitive a hotărârii de condamnare".Potrivit practicii Curţii, inclusiv Deciziei nr. III din 31 octombrie 1995 a Plenului privind judecarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale, modificată ulterior invocarii excepţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, dacă textul atacat a fost între timp modificat, sesizarea rămâne valabilă numai dacă textul, în noua redactare, conserva excepţia de neconstituţionalitate.Este de observat ca din textul actual au fost inlaturate prevederile ce formau obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Astfel, motivele de neconstituţionalitate invocate nu mai pot fi reţinute.Rezultă din cele arătate ca, în urma modificării textului de lege ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta este în prezent lipsită de obiect, urmând a fi respinsă ca vadit nefondata.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, se constată că asupra acestor dispoziţii Curtea s-a pronunţat tot prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996. Totodată dispoziţiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 au fost declarate constituţionale prin Decizia Plenului nr. 73/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995. Rezultă ca excepţia este vadit nefondata.Cu privire la neconstituţionalitatea art. 31 din Legea nr. 92/1992 se constată că, potrivit art. 130 alin. (2) din Constituţie, atribuţiile Ministerului Public se exercită în condiţiile legii, iar textul atacat nu contravine principiilor constituţionale. În consecinţa, excepţia este vadit nefondata.În sfârşit, Curtea, fiind o instanţa de contencios constituţional, nu are calitatea sa judece conformitatea unor acte normative, între ele, cum ar fi raportarea textelor atacate ca neconstituţionale la dispoziţiile Decretului-lege nr. 9/1989, care a aprobat Decretul nr. 223/1974. Problema prezintă interes sub aspectul nevoii de corelare normativa, care este însă o cerinţa de tehnica legislativă, ce excede competentei Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate invocată de Radovici Mihai şi Radovici Katharina în Dosarul nr. 2.007/1996 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă, privind:1. dispoziţiile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ale art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, precum şi pe cele ale art. 31 din Legea nr. 92/1992;2. dispoziţiile art. 330^1 şi ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constatând ca excepţia invocată în legătură cu aceste prevederi este lipsită de obiect.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată la data de 27 februarie 1997.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu Magistrat-asistent,Doina Suliman–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește