DECIZIE Nr. 39*) din 27 aprilie 1994

Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 118 din 16 noiembrie 1994. Victor Dan Zlatescu – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorIoan Griga – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor titlului IV din Codul penal privind "Infracţiuni contra avutului obştesc", invocată de apărătorul inculpaţilor Roman Ion şi Larie Ionel. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 aprilie 1994, în lipsa părţilor, cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată. Pronunţarea a fost amînată pentru data de 20 aprilie şi apoi pentru data de 27 aprilie. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispoziţiile art. 223 din Codul penal, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 241/P din 2 iulie 1993 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au fost trimişi în judecata Larie Ionel şi Roman Ion, primul pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare – art. 223 din Codul penal, iar cel de-al doilea, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la delapidare – art. 26 raportat la art. 223 din Codul penal. La Judecătoria Medias, în şedinţa din 20 septembrie 1993, apărătorul inculpaţilor a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul penal referitoare la avutul obştesc, deci şi a normelor ce reglementează sancţionarea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecata inculpatii. Judecătoria Medias, prin Încheierea nr. 2 din 20 septembrie 1993, a înaintat dosarul Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei. În opinia exprimată, instanţa ridica problema dacă în condiţiile actualului sistem politico-juridic noţiunea de avut obştesc, astfel cum este definită în Codul penal, mai subzistă şi dacă se mai justifica un tratament sanctionator diferenţiat în ceea ce priveşte infracţiunile contra avutului obştesc. Totodată face trimitere şi la Decizia nr. 38 din 7 iulie 1993 a Curţii Constituţionale, însă apreciază ca este o decizie de speta, astfel ca se impune trimiterea dosarului Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei. În vederea soluţionării excepţiei au fost solicitate, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, care însă nu au dat curs cererii. Cu privire la competenţa de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca, potrivit practicii sale constante, cît timp instanţa de judecată nu a reţinut ca un text legal este abrogat conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, sesizind Curtea cu soluţionarea excepţiei, aceasta este obligată să se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text legal pe care instanţa înţelege sa îl aplice. Abrogarea, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constituţiei, astfel încât ea constituie nu numai o consecinţa a aplicării legii în timp, ci şi o problemă de constituţionalitate, ca urmare a supremaţiei legii fundamentale în cadrul sistemului juridic. Referitor la "excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din Codul penal privind avutul obştesc", invocată de inculpaţi prin apărătorul lor, este de menţionat ca, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei. În speta, inculpatii Larie Ionel şi Roman Ion au fost trimişi în judecata în baza art. 223 din Codul penal şi, drept consecinţa, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe numai cu privire la constituţionalitatea acestui articol. În legătură cu constituţionalitatea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la avutul obştesc, Curtea Constituţională retine ca interpretarea acestor dispoziţii a făcut şi obiectul Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993. Prin decizia respectiva s-a statuat ca dispoziţiile Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc, deci şi aceea prevăzută de art. 223 – delapidarea -, sunt abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd să se aplice în continuare numai pentru bunurile proprietate publică prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie. În baza deciziei sus-menţionate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 14 din 8 martie 1994 s-a respins recursul Ministerului Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993 prin care se constatase ca art. 223 din Codul penal a fost abrogat parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, acesta urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Rezultă deci ca, în prezent, orice alta excepţie de neconstituţionalitate privind art. 223 din Codul penal este lipsită, de obiect, deoarece, astfel cum s-a arătat, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 32/1993, rămasă definitivă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 14/1994, s-a constatat abrogarea parţială a acestui articol. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3 şi art. 13 alin. (1) lit. A. c) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Roman Ion şi Larie Ionel în Dosarul nr. 2758/1993 al Judecătoriei Medias, întrucît, prin Decizia nr. 32 din 26 mai 1993, rămasă definitivă, Curtea Constituţională a constatat ca art. 223 din Codul penal este abrogat parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile acestuia urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 aprilie 1994. PREŞEDINTE,Victor Dan ZlatescuMagistrat-asistent,Constantin Burada

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește