DECIZIE Nr. 39*) din 10 aprilie 1996

Notă …
*) Definitivă prin nerecurare.Ioan Deleanu – preşedinteFlorin Bucur Vasilescu – judecătorLucian Stingu – judecătorRaul Petrescu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 şi ale art. 130 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, invocată de reclamantele Koncz Maria şi Stoica Maria în cauzele civile ce fac obiectul dosarelor nr. 4.507/1995 şi nr. 10.806/1995 ale Judecătoriei Tirgu Mures.Preşedintele completului de judecată declara şedinţa deschisă.La apelul nominal făcut de magistratul-asistent au fost prezente Koncz Maria, reclamanta, Stoica Rozalia şi Voicu Elena, pirite. Lipsa celelalte părţi, deşi au fost legal citate.Cauza, în stare de judecată. Se da cuvintul pe fond părţilor.Dintre părţile prezente intervine reclamanta Koncz Maria, care solicită admiterea excepţiei. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece are ca obiect "modul de constituire" a completului de judecată, ce implica numărul de judecători care îl compun. Or, arata reprezentantul Ministerului Public, nici un text din Constituţie nu prevede că modul de constituire a completului de judecată ar reprezenta motiv de neconstituţionalitate. În acest sens, nu exista contradictie între dispoziţiile art. 129 şi 130 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi ale art. 124 din Constituţie.Mai mentionez ca o situaţie juridică similară o au funcţionarii publici, ale căror acte săvârşite nu sunt lovite de nulitate în lipsa unei legi a funcţionarului public.Preşedintele completului de judecată declara dezbaterile închise.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 21 noiembrie 1995, Curtea Constituţională a fost sesizată de către Judecătoria Tirgu Mures cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 şi 130 din Legea nr. 92/1992.Excepţia a fost invocată de reclamanta Koncz Maria în cauza civilă ce face obiectul Dosarului nr. 4.507/1995.O sesizare cu un conţinut identic a fost înaintată Curţii de aceeaşi judecătorie printr-o încheiere din aceeaşi dată. Excepţia a fost invocată de către reclamanta Stoica Maria în cauza civilă ce face obiectul Dosarului nr. 10.806/1995.Instanţa din oficiu, a pus în discuţia părţilor conexarea celor două cauze.Ambele reclamante au ridicat excepţii referitoare la nelegalitatea constituirii completului de judecată, întrucît preşedintele acestuia nu a fost numit ca judecător, potrivit art. 124 din Constituţie, de către Preşedintele României, respectiv nu a devenit inamovibil în termenul de 2 ani prevăzut de art. 129 din Legea nr. 92/1992; în aceste condiţii, actele efectuate de acesta sunt lovite de nulitate absolută, potrivit art. 54 din Legea nr. 92/1992.Judecătoria Tirgu Mures considera ca excepţia este intemeiata, dispoziţiile art. 129 alin. 2 şi ale art. 130 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 contravenind prevederilor art. 124 şi 130 din Constituţie. Instanţa îşi motiveaza opinia aratind ca termenul de 2 ani, prevăzut la art. 129 alin. 2 din lege, „este un termen determinat, un termen imperativ înăuntrul căruia trebuia să se efectueze numirea judecătorilor în condiţiile prevăzute de actul normativ menţionat”. Având în vedere ca numirea judecătorilor nu s-a efectuat în acest termen, rezultă ca dispoziţiile art. 129 alin. (1) din Constituţia României nu au fost respectate.Se mai arata, în motivarea data de instanţa, ca, întrucît art. 129 şi 130 din Legea nr. 92/1992 sunt cuprinse în titlul cu privire la dispoziţiile finale şi tranzitorii, legiuitorul a înţeles ca termenul de 2 ani sa vizeze o situaţie de excepţie; or, excepţiile fiind de stricta interpretare, dispoziţiile art. 130 nu-şi mai pot găsi aplicare după epuizarea termenului de 2 ani, contravenind astfel dispoziţiilor art. 124 din Constituţie. De asemenea, instanţa considera ca, dacă inamovibilitatea a fost instituită de Constituţia României ca o garanţie a independentei judecătorului, termenul „de recomandare”, prevăzut de art. 129 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, a dus la încălcarea dispoziţiilor sus-menţionate, precum şi a prevederilor art. 124 din Constituţie. Rezultă, din cele arătate în opinia instanţei, ca dispoziţiile art. 129 alin. 2 şi ale art. 130 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 sunt constituţionale numai în măsura în care termenul de 2 ani prevăzut de lege „este imperativ, iar nu de recomandare, astfel cum a fost interpretat”.În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au cerut puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate pentru următoarele motive:Textele art. 129 alin. 2 şi ale art. 130 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 sunt constituţionale, întrucît reglementează condiţiile în care se aduc la îndeplinire dispoziţiile art. 124 din Constituţie.Susţinerea ca textele criticate ar contraveni şi prevederilor art. 130 şi 133 din Constituţie, care se referă la organizarea Ministerului Public şi, respectiv, la competenţa şi prezidarea Consiliului Superior al Magistraturii, este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece nu exista nici o legătură între acele dispoziţii, care să poată constitui obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.Depăşirea termenului de 2 ani prevăzut la art. 129 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 reprezintă o problemă de aplicare a legii şi nu de constituţionalitate a textelor criticate.Guvernul mai arata, în punctul sau de vedere, ca, potrivit prevederilor codurilor de procedura civilă şi penală, lipsa inamovibilităţii nu constituie motiv de recuzare sau abţinere a judecătorilor, ori de nulitate a actelor efectuate, deşi aceste coduri au fost amplu modificate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 92/1992.Camera Deputaţilor şi Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi observind dispoziţiile art. 129 şi 130 din Legea nr. 92/1992 raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Constata ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, este competenţa să soluţioneze excepţia.Excepţia de neconstituţionalitate, în forma în care a fost invocată de reclamante, priveşte nelegalitatea constituirii completului de judecată şi nicidecum o contradictie între prevederile Legii nr. 92/1992 şi cele ale Constituţiei.Numirea judecătorilor de către Preşedintele României, potrivit art. 124 din Constituţie, reprezintă o garanţie constituţională de baza a regimului de separaţie a puterilor în definirea statutului constituţional al autorităţii judecătoreşti.Art. 129 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, prin care se stabileşte termenul de 2 ani pentru numirea judecătorilor de către Preşedintele României, nu este potrivnic prevederilor art. 124 din Constituţie, Instituţiile democratice ale tarii nu pot fi create decît în cadrul unui proces de durata. Legea a stabilit în vederea acordării inamovibilităţii un termen de 2 ani, o asemenea reglementare fiind constituţională. Chiar dacă termenul astfel stabilit nu a fost respectat, aceasta nu înseamnă ca, în lipsa unei prevederi legale exprese, actele săvârşite de judecători după expirarea acestui termen ar fi „lovite de nulitate absolută”. La aceasta concluzie conduc şi prevederile exprese ale art. 151 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „instituţiile republicii, existente la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi”.Constituţionalitatea unei legi adoptate ulterior Constituţiei presupune raportarea textelor sale la prevederile constituţionale în momentul intrării în vigoare a legii respective.O asemenea lege nu poate, asadar, deveni neconstitutionala ulterior intrării sale în vigoare, cita vreme nici prevederile acesteia şi nici cele ale Constituţiei nu au suferit vreo modificare. Tot ceea ce se întâmplă după intrarea în vigoare a legii tine de interpretarea şi de aplicarea – sau de neaplicarea – acesteia, iar nu de constituţionalitatea ei. Asa fiind, în speta, faptul ca termenul stabilit de art. 129 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 a expirat nu priveşte constituţionalitatea dispoziţiei legale care instituie termenul, ci o chestiune de respectare a legii, Curtea Constituţională nefiind competenţa sa examineze plângeri sau sesizări având un asemenea obiect. Argumentele aduse de Judecătoria Tirgu Mures în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate se referă nemijlocit la concordanta dintre art. 129 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, pe de o parte, şi art. 124 şi 130 din Constituţie, pe de altă parte. Pornind de la constatarea ca termenul de 2 ani prevăzut la art. 129 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 are un caracter imperativ, instanţa considera totuşi ca, în condiţiile în care el nu a fost respectat, s-a considerat, prin „interpretarea care a fost data”, ca este vorba, de fapt, despre un termen de recomandare. Punctul de vedere, astfel exprimat de instanţa nu poate fi primit. Împrejurarea ca, în practica, termenul de 2 ani nu a fost respectat, dovedindu-se insuficient, nu poate să schimbe natura juridică a unui termen, transferându-l din categoria celor imperative într-o alta categorie.Natura juridică a unei norme juridice nu poate depinde de împrejurări legate de aplicarea sa practica.Argumentarea adusă de Judecătoria Tirgu Mures în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate duce inevitabil la concluzia ca, dacă termenul de 2 ani stabilit prin art. 129 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 ar fi fost respectat, textul respectiv era în deplin acord cu Constituţia, iar neconstituţionalitatea se datorează nerespectării termenului şi datează din momentul implinirii acestuia, ceea ce nu poate fi admis.Pe de altă parte, indiferent dacă au caracter imperativ, supletiv ori numai "de recomandare", normele juridice sunt sau nu constituţionale în funcţie de cuprinsul lor, iar nu în raport cu categoria din care fac parte. O "norma de recomandare" nu este, prin definiţie, neconstitutionala, cum susţine instanţa în argumentarea adusă în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate a art. 129 alin. 2 din Legea nr. 92/1992.În aceste condiţii, natura juridică a termenului în discuţie nu are nici o concludenta în problema constituţionalităţii art. 129 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. În acest caz, discuţia nu se poarta asupra termenului având sensul de modalitate a unui act juridic, ci asupra unui termen înţeles ca un interval de timp pe care legea îl stabileşte pentru îndeplinirea anumitor operaţiuni privind aplicarea prevederilor sale.Urmările nerespectării termenului astfel stabilit nu pot influenţa validitatea actelor privind înfăptuirea justiţiei, intervenite după expirarea acestuia.Argumentând punctul sau de vedere, Judecătoria Tirgu Mures admite ca prevederile art. 129 alin. 2 şi ale art. 130 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 sunt constituţionale numai dacă termenul de 2 ani prevăzut de lege este imperativ, iar nu de recomandare, „astfel cum a fost interpretat”. Legea nr. 92/1992 nu caracterizează în nici un fel termenul în discuţie şi nici nu conţine elemente care ar îngădui să se considere ca este vorba despre un termen „de recomandare”.În orice caz, Curtea Constituţională nu este şi nu poate fi chemată sa aprecieze asupra modului în care o lege a fost interpretată, ci numai cu privire la conformitatea ei cu Constituţia.În temeiul unei asemenea calificări a termenului de 2 ani, stabilit de Legea nr. 92/1992, instanţa adauga la argumentele ce tind sa demonstreze neconstituţionalitatea art. 129 alin. 2 din lege unele sustineri ce părăsesc sfera argumentarii juridice, căpătând conotatii politice cu caracter străin acesteia, deci care nu pot interesa în cauza. Se considera, în esenta, ca, întrucît este vorba despre un termen „de recomandare”, acesta poate fi nelimitat, astfel încât exista judecători ce nu vor fi niciodată inamovibili, ceea ce apare în contradictie cu art, 124 din Constituţie. Se ajunge, astfel, la concluzia ca ar fi încălcat principiul constituţional al independentei judecătorilor.Asa cum este consacrată în Constituţie şi în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, inamovibilitatea este o garanţie a bunei administrări a justiţiei şi a independentei şi imparţialităţii judecătorului. Ea nu este consacrată numai în interesul judecătorului, ci şi în cel al justiţiei. De aceea legiuitorul a înţeles sa stabilească condiţii speciale pentru numirea în funcţie a magistraţilor. Acest sistem de exigente instituit pentru numirea magistraţilor are menirea sa realizeze efectiv principiul independentei judecătorilor, concomitent cu asigurarea profesionalismului şi prestigiului justiţiei. Inamovibilitatea priveşte statutul judecătorului, nu aptitudinea lui de a face parte din completul de judecată.Cît priveşte susţinerea potrivit căreia textele criticate ar contraveni art. 130 şi 133 din Constituţie, se retine ca prevederile acestora, reglementind rolul Ministerului Public, respectiv atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, nu au nici o legătură cu cauza de faţa, care se referă la inamovibilitatea judecătorilor.Rezultă deci ca nici invocarea acestor dispoziţii constituţionale nu conferă un temei valabil pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate formulate.Pornind de la o caracterizare proprie asupra naturii reglementării legale, autorii excepţiei ajung la o concluzie contrară sensului real al acestei reglementări, legea neinterzicând dobindirea inamovibilităţii, ci numai condiţionând-o de îndeplinirea anumitor exigente şi forme procedurale.Faţa de considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 129 şi 130 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Conexarea Dosarului nr. 146 C/1995 la Dosarul nr. 145 C/1995.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 şi 130 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, invocată de Koncz Maria şi Stoica Maria în dosarele nr. 4.507/1995 şi nr. 10.806/1995 ale Judecătoriei Tirgu Mures.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 10 aprilie 1996.PREŞEDINTE,prof.univ.dr. Ioan DeleanuMagistrat-asistent,Maria Bratu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește