DECIZIE nr. 388 din 12 iulie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Rusu – procurorMădălina Ştefania Diaconu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Cătălina Stan în Dosarul nr. 2.332/Civ/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat a mai făcut, în numeroase rânduri, obiectul controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, că acesta nu aduce atingere dispoziţiilor Legii fundamentale. Consideră că textul legal nu are caracter retroactiv şi, totodată, nu constituie o noutate în materia nulităţii actelor juridice, deoarece anterior intrării sale în vigoare, soluţia pe care o conţine era deja consacrată în Codul civil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.332/Civ/2004, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de către Cătălina Stan cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect anularea unui act de vânzare-cumpărare a unui imobil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 46 alin. (2) încalcă dispoziţiile art. 15, 16, 44 şi 136 din Constituţie. Astfel, cu privire la art. 15 din Legea fundamentală, autorul excepţiei consideră că "edictarea unei norme la cinci ani distanţă în timp de momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, prin care se declară nulitatea absolută a unor acte juridice încheiate anterior, încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii. De asemenea, se conferă în mod nelegal instanţelor judecătoreşti dreptul de a cenzura şi de a se pronunţa, în prima fază, asupra legitimităţii titlului de preluare al statului şi apoi asupra bunei sau relei-credinţe a părţilor contractante, deşi în momentul încheierii actelor de vânzare-cumpărare acestea respectau toate prevederile legale în vigoare la acel moment".Cu privire la art. 16 din Constituţie se susţine că textul legal criticat creează un dezechilibru pe plan procesual între foştii proprietari şi foştii chiriaşi, deoarece aceştia din urmă sunt obligaţi să îşi dovedească buna-credinţă pornindu-se ab initio de la o prezumţie de rea-credinţă.Cu privire la art. 44 şi 136 din Legea fundamentală se afirmă că, prin acordarea posibilităţii de a analiza retroactiv buna-credinţă a cumpărătorului în baza Legii nr. 112/1995 şi valabilitatea titlului statului la nivelul anilor ‘f650, se încalcă principiile stabilite în aceste texte constituţionale, deoarece este incontestabil că la data încheierii lor aceste acte respectau toate normele în vigoare. Desfiinţarea titlurilor de proprietate cu caracter retroactiv nu face decât să destabilizeze circuitul juridic şi să încalce normele constituţionale.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că Legea nr. 10/2001 oferă suficientă protecţie chiriaşilor, care nu sunt ţinuţi să-şi probeze buna-credinţă, deoarece sarcina probei revine proprietarului. Art. 15 din Legea fundamentală, care prevede principiul neretroactivităţii legii, nu este încălcat prin textul legal criticat, deoarece acesta nu a făcut decât să reafirme şi să consolideze un principiu general al dreptului civil, acela al ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului cu titlu oneros al unui imobil. De asemenea, textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 44 şi 136 din Constituţie, întrucât legiuitorul nu operează prin intermediul său nici o expropriere sau confiscare.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, cu privire la art. 15 din Legea fundamentală, arată că prin Decizia nr. 191/2002 Curtea Constituţională a statuat că textul legal ar fi putut fi considerat ca având caracter retroactiv numai dacă, anterior intrării sale în vigoare, soluţia consacrată de acesta nu era de conceput. Or, potrivit art. 966 şi 968 din Codul civil, orice act de înstrăinare în care ambele părţi au fost de rea-credinţă era considerat nul absolut, chiar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.Cu privire la art. 16 din Constituţie Guvernul consideră că textul legal criticat nu conţine nici un element de discriminare, recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bună-credinţă fiind impusă de legiuitor în scopul asigurării securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice.Din perspectiva art. 44 şi 136 din Constituţie se arată că textul legal criticat reprezintă o aplicare a principiului ocrotirii proprietăţii private "pentru proprietarul care a dobândit imobilul prin cumpărare de la stat, în baza legii în vigoare la data respectivă şi cu respectarea întocmai a prevederilor acesteia, fiind de bună-credinţă la momentul cumpărării".Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, referitor la art. 16 din Constituţie, "persoanele care revendică imobile preluate de stat fără titlu şi subdobânditorii de bună-credinţă se află în situaţii juridice diferite, ceea ce justifică aplicarea unui tratament juridic diferit". Cu privire la art. 44 şi 136 din Legea fundamentală se arată că "ocrotirea interesului dobânditorului de bună-credinţă a fost determinată de raţiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor civile".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Aşa cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 9 februarie 2005, autorul excepţiei critică prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Se constată însă că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 10/2001 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 50 alin. (2), fără a se modifica substanţa reglementării.Prevederile legale criticate au următorul conţinut:Art. 50 alin. (2): "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 15, 16, 44 şi 136 din Constituţie, potrivit cărora:– Art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."; … – Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege. … (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. … (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale."; … – Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. … (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. … (5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. … (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. … (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. … (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. … (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."; … – Art. 136: "(1) Proprietatea este publică sau privată.(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. … (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. … (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. … (5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul legal criticat pentru neconstituţionalitate a făcut obiectul unei jurisprudenţe constante a instanţei de contencios constituţional. Astfel, prin numeroase decizii, excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu privire la art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, raportată la aceleaşi texte constituţionale, a fost respinsă ca neîntemeiată. În acest sens, cităm Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, Decizia nr. 71 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003, Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, Decizia nr. 222 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 28 iulie 2003, şi Decizia nr. 92 din 4 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 aprilie 2004.În aceste decizii s-a reţinut, în esenţă, că, "în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună-credinţă al bunului său imobil, a fost preferat cel din urmă. Recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bună-credinţă a fost impusă – în baza unor raţiuni cu o aplicare mult mai largă şi care au creat un adevărat principiu – de preocuparea pentru asigurarea securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic, soluţia şi-a aflat, aşadar, suport în raţiuni de ordin pragmatic, concretizate în principiul validităţii aparenţei în drept, a cărui esenţă este exprimată prin adagiul error communis facit jus".Consacrarea unei astfel de soluţii legislative a fost impusă legiuitorului şi de împrejurarea că în această materie eroarea comună cu privire la concordanţa dintre aparenţă şi realitate şi-a avut suportul în cadrul legislativ în vigoare la acel moment, care confirma, cu forţa unei prezumţii juris et de jure, că proprietarul aparent, statul, este adevăratul proprietar. O atare împrejurare justifică pe deplin opţiunea legiuitorului de a conferi bunei-credinţe o eficienţă juridică similară celei din dreptul comun.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a impune o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Cătălina Stan în Dosarul nr. 2.332/Civ/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2005.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Mădălina Ştefania Diaconu___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește