DECIZIE nr. 385 din 19 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Acsinte Gaspar – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Wang Genfa în Dosarul nr. 954/42/2008 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 954/42/2008, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Wang Genfa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 26 alin. (1) din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, susţinând că lipsa contribuţiei efective la îndeplinirea obligaţiilor născute prin căsătorie nu poate fi considerată un element pe baza căruia o căsnicie să poată fi declarată de convenienţă. Autorul mai arată că dispoziţiile criticate sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriile de calitate prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul dat de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal consideră excepţia ca fiind neîntemeiată, arătând că dispoziţiile care prevăd posibilitatea aprecierii, pe baza unor elemente prevăzute de dispoziţiile legale, că o căsătorie este sau nu de convenienţă nu afectează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Astfel, prin aplicarea dispoziţiilor art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 se urmăreşte sancţionarea acelor cazuri în care, la încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele fireşti şi legale, sancţiunea constituind o măsură necesară într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi protejarea moralei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conţinut: „Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele:[…]c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 26 alin. (1), precum şi celor ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală ca şi în prezenta cauză, soluţia adoptată fiind de respingere a criticilor ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 1.264 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 23 decembrie 2008, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 „instituie o prezumţie relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că solicitantul dreptului de şedere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv şi neechivoc al căsătoriei a cărei existenţă a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Dispoziţia legală criticată nu afectează în niciun fel dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, fără vreo eventuală imixtiune a autorităţii, drept garantat de art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci are menirea de a sancţiona acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele fireşti şi legale.”Curtea a reţinut, de asemenea, că "protecţia generală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituţional, are semnificaţia garantării exercitării, de către aceştia, a tuturor drepturilor şi libertăţilor, cu excepţia celor pentru care Constituţia sau legea impune calitatea de cetăţean român, însă în egală măsură are şi semnificaţia că aceeaşi categorie de persoane trebuie să se supună legislaţiei naţionale şi să îndeplinească obligaţiile corelative acestor drepturi şi libertăţi. Prin urmare, nu este contrar spiritului drepturilor şi libertăţilor garantate de art. 18 alin. (1) şi art. 26 din Constituţie ca prin lege specială să fie reglementate condiţiile în care cetăţenii străini sau apatrizii pot beneficia de protecţia generală a statului român, sub toate formele sale."Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Wang Genfa în Dosarul nr. 954/42/2008 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie 2009.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește