DECIZIE nr. 384 din 19 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Acsinte Gaspar – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în Dosarul nr. 5.272/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă domnul Dalati Bassam, interpretul autorizat de limbă arabă solicitat pentru a asigura traducerea în cauză.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.272/2/2008,Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia a fost ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa într-o cauză având ca obiect prelungirea măsurii luării în custodie publică, solicitată de Oficiul Român pentru Imigrări.În motivarea excepţiei se arată că textul de lege criticat încalcă dreptul constituţional la apărare, întrucât nu reglementează o procedură clară de prelungire a perioadei de luare în custodie publică, precum şi ca urmare a limitării duratei procedurii. De asemenea, se apreciază că se aduce o gravă atingere independenţei justiţiei, soluţia prelungirii măsurii luării în custodie publică fiind impusă prin lege instanţei. Se mai arată că, în cazul în care străinului i s-a acordat permisiunea de şedere în România în condiţiile art. 88 şi 89 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, măsura luării în custodie publică ar trebui să înceteze de drept. Autorul excepţiei precizează că se află într-un caz de acordare a tolerării, iar nu într-unul de returnare.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:– Art. 97 alin. (5) şi (7): "(5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuţi la alin. (2) care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanţa trebuie să se pronunţe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanţei este irevocabilă. […](7) În situaţia în care, ulterior luării în custodie publică a unui străin, se constată existenţa unuia dintre cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1) sau acesta formulează pentru prima dată o cerere pentru acordarea unei forme de protecţie, măsura luării în custodie publică încetează de drept. La formularea unei a doua cereri, măsura luării în custodie publică încetează la data acordării accesului la o nouă procedură." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 care garantează accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi la art. 124 care prevede principiile în conformitate cu care se înfăptuieşte justiţia. Se invocă, de asemenea, şi prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la libertate şi siguranţă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, în varianta anterioară republicării din anul 2008, a cărei soluţie legislativă a fost conservată de forma actuală. Astfel, prin Decizia nr. 773 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 19 decembrie 2006, Curtea, analizând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Cum nu au intervenit elemente noi, îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa deja existentă în materie.În plus, Curtea observă că, în motivarea excepţiei, autorul acesteia formulează o sugestie de modificare a cadrului legislativ care reglementează regimul străinilor în România, prin corelarea prevederilor Legii nr. 122/2006 privind azilul în România cu cele ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. În acest sens, autorul propune ca unul dintre cazurile de încetare de drept a măsurii luării în custodie publică să îl reprezinte acela în care străinului i s-a acordat permisiunea de şedere în România ca urmare a aprobării cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, conform art. 88 şi 89 din Legea nr. 122/2006. O astfel de solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În caz contrar, ar nesocoti principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, intrând în domeniul de competenţă exclusivă al Parlamentului, care este unica autoritate legiuitoare a ţării.Autorul excepţiei mai arată că se află într-un caz de acordare a tolerării, neîncadrându-se nicidecum în cazurile de returnare. O asemenea apreciere revine însă instanţei în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, singura în măsură să încadreze situaţia pârâtului în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, cu aplicarea prevederilor legale corespunzătoare.În motivarea excepţiei, se mai pretinde şi încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, fără să se arate însă în ce constă contradicţia între textele de lege criticate şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de norma constituţională amintită.Deşi autorul excepţiei susţine că există o contradicţie între textele de lege criticate şi prevederile art. 124 din Constituţie referitoare la principiile care stau la baza înfăptuirii justiţiei, se poate observa că în realitate îşi raportează critica numai la prevederile alin. (3) al art. 124, care stabileşte că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Sub acest aspect, Curtea reţine că textele de lege criticate nu afectează independenţa judecătorului, întrucât acesta are posibilitatea de a pronunţa inclusiv o soluţie de respingere a solicitării formulate de Oficiul Român pentru Imigrări, nicio prevedere cuprinsă în textele de lege ce fac obiect al excepţiei ori în alte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nefiind de natură să direcţioneze judecătorul cauzei spre admiterea, ca unică soluţie posibilă, a cererii de prelungire a măsurii luării în custodie publică.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în Dosarul nr. 5.272/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie 2009.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește