privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de control a Guvernului
În temeiul art. 19 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,primul-ministru emite prezenta decizie. +
Capitolul IOrganizarea şi funcţionarea Autorităţii de control a Guvernului +
Articolul 1Autoritatea de control a Guvernului, denumită în continuare Autoritatea, se organizează şi funcţionează ca structură fără personalitate juridică, în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, în subordinea ministrului delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar şi este condusă de un demnitar cu rang de secretar de stat, şeful Autorităţii, care aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul controlului. +
Articolul 2Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Autoritatea exercită următoarele funcţii:a) de control al respectării prevederilor legale în cadrul Guvernului, administraţiei publice centrale, regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, la societăţile cu capital integral sau majoritar de stat; … b) de monitorizare a aplicării acquis-ului comunitar, a eficienţei şi transparenţei activităţii administraţiei publice locale; … c) de reglementare şi sinteză, prin care se asigură armonizarea cadrului legislativ privind controlul potrivit reglementărilor Uniunii Europene; … d) de supraveghere a cadrului legal în domeniul controlului, fiind organ de iniţiere şi avizare potrivit legii; … e) de strategie, având drept de iniţiativă legislativă, prin care se asigură elaborarea strategiei în domeniul controlului. … +
Articolul 3În realizarea funcţiilor sale Autoritatea îndeplineşte următoarele atribuţii:a) exercită controlul administrativ intern privind respectarea prevederilor legale în cadrul Guvernului, administraţiei publice centrale, regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale sau la societăţile cu capital integral sau majoritar de stat; … b) verifică aplicarea acquis-ului comunitar, a eficienţei şi transparenţei activităţii administraţiei publice locale; … c) urmăreşte implementarea politicilor şi strategiilor în domeniul controlului; … d) iniţiază şi avizează proiecte de acte normative în domeniul controlului; … e) face propuneri de reglementare şi armonizare a cadrului legislativ privind controlul specific al entităţilor cu atribuţii de control aflate în coordonarea sa potrivit reglementărilor Uniunii Europene; … f) urmăreşte şi evaluează periodic rezultatele obţinute din valorificarea actelor de control ale entităţilor cu atribuţii de control, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice; … g) exercită controlul dispus de primul-ministru asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale; … h) supraveghează respectarea Ghidului controlului şi a Codului de conduită în vederea implementării măsurilor de responsabilizare a personalului cu atribuţii de control; … i) promovează politica de dialog social pe probleme specifice activităţii de control; … j) verifică sesizările primite direct de la primul-ministru şi de la Administraţia Prezidenţială; … k) propune măsuri de corectare a disfuncţionalităţilor sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort; … l) asigură respectarea Cartei drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor în timpul actului de control; … m) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative. … +
Articolul 4(1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, Autoritatea efectuează controale directe şi întocmeşte rapoarte de control, procese-verbale, informări şi sinteze. … (2) Autorităţile publice, instituţiile şi operatorii menţionaţi la art. (3) lit. a) au obligaţia să pună la dispoziţie Autorităţii documentele şi informaţiile solicitate în realizarea atribuţiilor de control. … +
Articolul 5(1) Structura organizatorică a Autorităţii este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. … (2) Numărul maxim de posturi din aparatul de lucru al Autorităţii este de 60. … +
Capitolul IIConducerea Autorităţii de control a Guvernului +
Articolul 6(1) Autoritatea se află în subordinea ministrului delegat pentru controlul implementării programelor de finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar, denumit în continuare ministru delegat. … (2) Ministrul delegat răspunde de întreaga activitate a Autorităţii în faţa Guvernului, iar în calitate de membru al Guvernului, în faţa Parlamentului. … (3) Ministrul delegat îndeplineşte atribuţiile generale prevăzute la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare. … (4) Ministrul delegat îndeplineşte următoarele atribuţii: … a) emite ordine şi instrucţiuni, obligatorii pentru structurile aflate în subordinea sa; … b) aprobă rapoartele de control prevăzute de art. 4 alin. (1); … c) avizează informările şi sintezele care vor fi prezentate primului-ministru; … d) alte atribuţii specifice, stabilite prin alte acte normative sau prin decizii ale primului-ministru. … (5) Autoritatea este condusă de un demnitar cu rang de secretar de stat care o reprezintă în relaţiile acesteia cu celelalte ministere, autorităţi şi instituţii publice, precum şi cu terţii, persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate, denumit în continuare şeful Autorităţii. … (6) Şeful Autorităţii îndeplineşte următoarele atribuţii: … a) conduce aparatul de lucru al Autorităţii; … b) propune şefului Cancelariei Primului-Ministru, cu avizul ministrului delegat, numirea, sancţionarea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul de lucru al Autorităţii, precum şi statul de funcţii al acesteia în limita numărului de posturi aprobate prin prezenta decizie; … c) este preşedintele comisiei de examinare la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din aparatul de lucru al Autorităţii; … d) propune şefului Cancelariei Primului-Ministru, cu avizul ministrului delegat, angajarea de cheltuieli bugetare în vederea desfăşurării activităţii Autorităţii; … e) în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1), avizează rapoartele de control şi le trimite spre aprobare ministrului delegat. … f) înaintează spre avizare ministrului delegat informările şi sintezele care vor fi prezentate primului-ministru; … g) în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, emite ordine cu caracter individual; … h) alte atribuţii stabilite prin decizie a primului-ministru sau delegate de către ministrul delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar. … +
Capitolul IIIPersonalul din aparatul de lucru al Autorităţii de control a Guvernului +
Articolul 7(1) Încadrarea personalului, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de muncă se aprobă prin ordin al şefului Cancelariei Primului-Ministru, la propunerea şefului Autorităţii avizată de ministrul delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar. … (2) Personalului din aparatul de lucru al Autorităţii nu i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. … (3) Atribuţiile şi răspunderile personalului din aparatul de lucru al Autorităţii de Control a Guvernului se stabilesc prin fişa postului, în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii, aprobat prin ordin al ministrului delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar, la propunerea şefului Autorităţii. … (4) Personalul care îndeplineşte atribuţii concrete de verificare, inspecţie şi control se bucură de protecţia legii şi de sprijinul autorităţilor publice în exercitarea îndatoririlor de serviciu. … (5) Salarizarea personalului din aparatul propriu al Autorităţii se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile personalului din aparatul de lucru al Guvernului. … (6) Personalul din aparatul propriu al Autorităţii beneficiază şi de celelalte drepturi prevăzute de Codul muncii. … +
Articolul 8Pentru exercitarea atribuţiilor sale, Autoritatea va fi dotată cu un număr de 7 autoturisme de intervenţie, cu un consum lunar de 400 litri/vehicul, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul delegat pentru controlulimplementării programelor cufinanţare internaţionalăşi urmărirea aplicăriiacquis-ului comunitar,Cristian DavidŞeful Cancelariei Primului-Ministru,Aleodor Marian FrâncuBucureşti, 28 iunie 2005.Nr. 380. +
Anexa Numărul maxim de posturi, exclusiv demnitarul = 60 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Autorităţii de control a Guvernului ┌────────────────────────┐ │ ŞEFUL │ │ AUTORITĂŢII DE CONTROL │ │ A GUVERNULUI │ │ – secretar de stat – │ └──────────┬─────────────┘ ├────────────────────────────┐ ┌────────────┴────────────────┐ │ │ Direcţia generală de control│ │ │ (1 DG) │ │ └──────────┬──────────────────┘ │ │ │ ┌──────────────────┴──────────┐ │ │ │ │┌────────┴─────────────┐ ┌──────────┴───────────┐ ┌─────┴────────────────┐│ Direcţia de control │ │ Direcţia de sinteză,│ │Direcţia de urmărire ││ administrativ intern │ │ evaluare şi avizare │ │ a aplicării ││ 29 posturi │ │ 15 posturi │ │ acquis-ului comunitar││ (1 D + 1 DA + 27 C)*)│ │ (1 D + 13 C + 1 R)*) │ │ 15 posturi │└──────────────────────┘ └──────────────────────┘ │(1 D + 13 C + 1 R)*) │ └──────────────────────┘––––- *) Număr de posturi şi funcţii: DG – director general D – director DA – director adjunct C – consilier R – referent (studii medii)––––