DECIZIE nr. 380 din 25 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Bara Arpad Attila în Dosarul nr. 59.4/268/2007 al Tribunalului Harghita – Secţia penalăLa apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Ministerul Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 59.4/268/2007, Tribunalul Harghita – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Bara Arpad Attila.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 52 din Codul de procedură penală este neconstituţional, întrucât nu mai prevede posibilitatea atacării cu recurs a încheierii de respingere a cererii de recuzare, ceea ce generează o încălcare a dreptului la un proces echitabil, a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare.Tribunalul Harghita – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Totodată, apreciază că "recurentul se plânge de fapt de soluţia de respingere dată de prima instanţă cererii sale de recuzare", aspect care însă nu poate face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate , urmând a fi verificat "în calea de atac ce poate fi promovată o dată cu fondul".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la art. 23 alin. (11) din Constituţie, invocat în motivarea excepţiei, se apreciază că nu are incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 52 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţă secretă, fără participarea celui ce declară că se abţine sau care este recuzat.Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere.Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arătate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.Când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzării nu se poate alcătui completul potrivit alin. 1, abţinerea sau recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. În cazul în care găseşte întemeiată abţinerea sau recuzarea şi, din cauza abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată la instanţa competentă să soluţioneze cauza, instanţa ierarhic superioară desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat abţinerea sau recuzarea.Este inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării.Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac."În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, în art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie şi în art. 24 referitor la dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:Reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, iar normele criticate dau expresie acestei preocupări. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face "de îndată", iar părţile sunt ascultate numai "dacă se găseşte necesar", în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată.În ceea ce priveşte încheierea de respingere a cererii de recuzare, se constată că aceasta nu soluţionează fondul cauzei şi, de aceea, lipsa unei căi de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrară dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs se explică, pe de o parte, prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că respectiva încheiere poate fi atacată cu recurs o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei. De asemenea, normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca în tot cursul procesului să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, astfel încât nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 24 din Constituţie, privind dreptul la apărare.De altfel, în acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 302 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 30 august 2005, ale cărei soluţie şi considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Bara Arpad Attila în Dosarul nr. 59.4/268/2007 al Tribunalului Harghita – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește