DECIZIE Nr. 38*) din 5 aprilie 1995

Victor Dan Zlatescu – preşedinteIon Filipescu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Radu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, invocată de pârâtul Petre Carp în Dosarul nr. 5.391/1993 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia a III-a civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 martie 1995 şi sunt consemnate pe larg în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a permite părţilor să depună note scrise, a aminat pronunţarea la data de 5 aprilie 1995.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata:Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, a sesizat Curtea Constituţională, prin Încheierea de la data de 5 iulie 1994, pronunţată în Dosarul nr. 5.391/1993, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, invocată de pârâtul Petre Carp. Acesta a depus la dosar concluzii scrise prin care motiveaza excepţia.Opinia instanţei cu privire la aceasta excepţie este ca ea nu este fondată.În vederea soluţionării excepţiei, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, deoarece textele art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, criticate ca aducind o restringere a drepturilor părinteşti, nu contravin dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, care, în alin. (1), reglementează situaţiile când poate interveni o restringere a exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi, prin care şi apărarea drepturilor cetăţenilor, iar în alin. (2) prevede că restrîngerea unui drept sau a unei libertăţi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi că nu poate atinge însăşi existenta dreptului sau a libertăţii. În acest sens, se considera ca prevederile art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993 au fost adoptate tocmai în vederea realizării protecţiei speciale a copiilor, în conformitate cu art. 45 din Constituţie, precum şi cu Declaraţia drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală O.N.U. la 20 noiembrie 1959, şi cu dispoziţiile Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificată şi de România.Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinînd excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, punctul de vedere al Guvernului, raportul efectuat în cauza, dispoziţiile art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, precum şi prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit c) din Constituţie şi al prevederilor Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Susţinerea pârâtului ca art. 1 din Legea nr. 47/1993, potrivit căruia minorul aflat în situaţiile prevăzute de lege poate fi declarat ca abandonat de către părinţii săi, dacă dezinteresul acestora s-a manifestat mai mult de 6 luni, ar încalcă dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Constituţie, conform cărora exerciţiul anumitor drepturi sau libertăţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacă se impune pentru realizarea unor obiective majore anume determinate, este neîntemeiată.Textul respectiv aduce, desigur, o restringere a drepturilor părinţilor. Aceasta restringere însă se înscrie în cadrul determinat de art. 49 din legea fundamentală, deoarece, pe de o parte, ea se realizează prin lege, iar pe de altă parte, pentru ca ea se înscrie în rindul măsurilor destinate realizării unora dintre obiectivele avute în vedere de Constituţie: ocrotirea sănătăţii şi moralei publice, precum şi a drepturilor cetăţenilor, în cazul de faţa al copilului. Fapta părintelui care îşi abandoneaza copilul nu numai ca este blamabila din punct de vedere moral, reprezentind o grava atingere adusă moralei publice, dar poate fi, în acelaşi timp, dăunătoare pentru sănătatea şi chiar pentru viaţa copilului lipsit de îngrijirea părintească.Cazurile de forta majoră, invocate de pârât, în justificarea abandonului nu sunt de natura sa conducă la o alta soluţie, deoarece art. 1 din Legea nr. 47/1993 instituie o simpla prezumţie relativă de desistare de la exerciţiul drepturilor părinteşti, ceea ce rezultă şi din prevederile alin. 2 din acelaşi articol, care stabilesc ca dezinteresul trebuie să fie imputabil părintelui. Dacă dezinteresul nu este imputabil acestuia, cum ar fi în situaţiile de forta majoră, prezumţia amintita nu mai operează. Tot astfel prezumţia poate fi rasturnata, dacă părintele reia legăturile cu copilul sau, în termenul legal, dovedind ca intenţionează să-şi îndeplinească îndatoririle părinteşti.Prin aceasta, prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 47/1993 se dovedesc a fi în conformitate cu Constituţia României. De altfel, ele trebuie apreciate ca fiind în completa concordanta şi cu Declaraţia drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală O.N.U. la 20 noiembrie 1959, precum şi cu prevederile Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, ratificată de ţara noastră la 28 septembrie 1990, potrivit cărora interesele majore ale copilului trebuie să reprezinte un criteriu esenţial de politica legislativă a statelor. Potrivit art. 19 din aceasta convenţie, statele sunt autorizate sa ia toate măsurile legislativ-administrative, sociale şi educative corespunzătoare pentru protejarea copilului împotriva oricăror forme de violenta, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenţa, ori de rele tratamente.Prevederile convenţiei se impun legiuitorului, deoarece, potrivit art. 20 din Constituţie, reglementările constituţionale referitoare la drepturile omului vor fi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi tratatele la care România este parte, ale căror dispoziţii au prioritate faţă de legea interna.În spiritul acestor acte internaţionale, potrivit art. 45 din Constituţie, copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa pentru realizarea drepturilor lor.Textul art. 1 din Legea nr. 47/1993 nu contravine principiilor constituţionale nici sub aspectul alin. (2) al art. 49 din legea fundamentală, care precizează ca restrîngerea prin lege a drepturilor sau a libertăţilor nu trebuie să aducă atingere existenţei drepturilor sau libertăţilor.În ipoteza textului, părintele însuşi este cel care a renunţat, în fapt, la dreptul sau, abandonând copilul.În acest sens, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1993 prevede că "prin dezinteres se înţelege încetarea imputabilă a oricăror legături între părinţi şi copil, legături care să dovedească existenta unor raporturi părinteşti normale".În cumpana dintre drepturile copilului şi cele ale părintelui, dintre interesele acestora, conform art. 45 din Constituţie, legea conferă prioritate celor dintii.Criticile referitoare la art. 6 din Legea nr. 47/1993 sunt, la rindul lor, neintemeiate.Trebuie reţinut ca restrîngerea drepturilor părinteşti pe care o prevede legea nu este ireversibila, deoarece art. 6 stabileşte ca instanţa competenţa poate decide oricând, la cererea unuia sau a ambilor părinţi, redarea exerciţiului drepturilor părinteşti, dacă au încetat împrejurările care au condus la declararea abandonului şi dacă redarea exerciţiului acestor drepturi este în interesul copilului.Faptul ca aceste dispoziţii nu se mai pot aplica în cazul în care copilul a fost adoptat în condiţiile legii decurge, pe de o parte, din aceea ca, abandonând copilul, părintele firesc s-a privat singur de posibilitatea de a consimţi la adopţie, iar pe de altă parte, din împrejurarea ca adoptia, potrivit convenţiei internaţionale menţionate şi Codului familiei, se face în interesul exclusiv al copilului şi desfacerea adopţiei, astfel cum prevede art. 81 din acest cod, poate avea loc numai dacă este în interesul adoptatului.Este de observat ca prevederile art. 6 din Legea nr. 47/1993 fac, într-un sens, dubla întrebuinţare cu cele ale art. 109 din Codul familiei, potrivit cărora părintele poate fi decăzut din drepturile părinteşti, dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este afectată prin exercitarea abuzivă a acestora. Dacă art. 6 din lege ar fi eliminat, art. 109 din Codul familiei şi-ar continua aplicarea, fără beneficiul termenului de 6 luni pe care îl prevede legea.S-a mai susţinut ca textul art. 1 din lege, stipulind un "termen de prescripţie" de 6 luni, creează o bresa în sistemul unitar al dreptului român, abătându-se de la termenul general de prescripţie, ceea ce ar fi susceptibil de a atrage intervenţia Curţii Constituţionale.Susţinerea trebuie înlăturată, deoarece Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe doar asupra compatibilitatii cu Constituţia a legilor şi ordonanţelor, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţilor legiuitoare.Faptul ca sistemul de declarare a abandonului face sau nu dubla întrebuinţare cu prevederile din Codul familiei referitoare la decăderea din drepturile părinteşti nu releva o problemă de neconstituţionalitate, ci una de coordonare a legislaţiei interne şi, ca urmare, susţinerile pârâtului, sub acest aspect, sunt neconcludente pentru controlul de constituţionalitate.Faţa de cele de mai sus se retine ca articolele invocate din Legea nr. 47/1993 sunt în deplina conformitate cu Constituţia, ele reflectând politica statului român de ocrotire a copiilor şi a tinerilor, în acord cu convenţiile internaţionale la care România este parte.În consecinţa, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20, art. 45, art. 49 şi art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, invocată de Petre Carp în Dosarul nr. 5.391/1993 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia a III-a civilă.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată la data de 5 aprilie 1995.–––––––Notă …
*) Definitivă prin nerecurare.PREŞEDINTE,prof. dr. Victor Dan ZlatescuMagistrat-asistent,Gabriela Radu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește