DECIZIE nr. 375 din 22 martie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandrina Mihăilescu în Dosarul nr. 32/300/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.457D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.243D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Dumitrescu şi Florentin Dumitrescu în Dosarul nr. 4.044/94/2009 al Judecătoriei Buftea.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 3.457D/2010 şi nr. 4.243D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.243D/2010 la Dosarul nr. 3.457D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 32/300/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandrina Mihăilescu.Prin Încheierea din 17 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.044/94/2009, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Dumitrescu şi Florentin Dumitrescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 11, art. 21 alin. (3), art. 24, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece permite instanţei de judecată să limiteze dreptul la apărare al părţii şi dreptul la un proces echitabil.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Judecătoria Buftea arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 156 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: "(1) Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.(2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile criticate prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi cele invocate în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 298 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, şi Decizia nr. 490 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 156 din Codul de procedură civilă nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei.De asemenea, Curtea a statuat că facultatea instituită pentru judecător de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunţarea, la cererea părţii, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiţie, iar pentru eventualele abuzuri sau greşeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare.Pentru aceleaşi motive, Curtea a reţinut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Cu privire la invocarea prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, Curtea a constatat că şi această susţinere este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile procesuale criticate prevăd condiţiile în care se poate amâna judecarea cauzei pentru lipsă de apărare, iar aceasta nu echivalează cu o restrângere a accesului la justiţie, partea interesată având dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandrina Mihăilescu în Dosarul nr. 32/300/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă şi de Ioana Dumitrescu şi Florentin Dumitrescu în Dosarul nr. 4.044/94/2009 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește