DECIZIE nr. 373 din 22 martie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 324 din 11 mai 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 530 25/11/2004
ActulREFERIRE LAOG 99 29/08/2000 ART. 80
ActulREFERIRE LAOG (R) 99 29/08/2000
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG (R) 99 29/08/2000 ART. 73
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 45
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 135
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 452 25/10/2022

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 pct. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 pct. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, excepţie invocată de Societatea Comercială „Falcon Impex” – S.R.L. din Ciumani, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 160/305/2010 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 160/305/2010, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 pct. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, excepţie invocată de Societatea Comercială „Falcon Impex” – S.R.L. din Ciumani, judeţul Harghita.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dreptul organului de control de a interzice una dintre cele două activităţi prevăzute în textul de lege criticat, dacă este interpretat în sensul că se poate interzice oricare dintre activităţile menţionate, la alegere, apare ca discreţionar în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate. Se arată în acest sens că "doar comerciantul poate decide care dintre cele două activităţi este mai rentabil a fi continuată".Judecătoria Sfântu Gheorghe consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 73 pct. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, având următorul cuprins:– Art. 73 pct. 22: "Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: […]22. exercitarea de activităţi de comerţ cu ridicata şi comerţ cu amănuntul în aceeaşi structură de vânzare, respectiv suprafaţă de vânzare, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei şi cu interzicerea uneia dintre cele două activităţi."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 45 privind Libertatea economică şi ale art. 135 privind Economia.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, se constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.Curtea reţine că, potrivit art. 45 din Constituţie, "Accesul liber al persoanei la activitatea economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate". În deplină concordanţă cu aceste dispoziţii constituţionale, textul de lege criticat reglementează condiţiile de exercitare a unor activităţi economice, în considerarea scopului Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000, aşa cum acesta este stabilit de art. 1, şi anume: „dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţă, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului”. Astfel, definind comerţul cu ridicata ca fiind „activitatea desfăşurată de comercianţii care cumpără produse în cantităţi mari în scopul revânzării acestora în cantităţi mai mici altor comercianţi sau utilizatori profesionali şi colectivi” şi comerţul cu amănuntul ca fiind „activitatea desfăşurată de comercianţii care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora”, legiuitorul a prevăzut sancţiuni pentru exercitarea acestor activităţi în aceeaşi structură de vânzare, respectiv suprafaţă de vânzare, în scopul asigurării unei concurenţe loiale.Aşa fiind, contrar susţinerilor autorului excepţiei, prevederile legale criticate dau expresie dispoziţiilor constituţionale referitoare la libertatea economică. Stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din ordonanţa criticată, exprimă preocuparea statului pentru a asigura libertatea comerţului şi respectarea principiilor liberei concurenţe. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acest sens în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 530 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2005, în care a statuat că art. 80 pct. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 [devenit, după republicarea ordonanţei de urgenţă, art. 73 pct. 22] este în deplină concordanţă cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit cărora: „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.”Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 pct. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, excepţie invocată de Societatea Comercială „Falcon Impex” S.R.L. din Ciumani, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 160/305/2010 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x