DECIZIE nr. 372 din 5 iulie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorIrina Loredana Lăpădat – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Alexandru Vlad Ionescu în Dosarul nr. 3.484/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Alexandru Vlad Ionescu, personal. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.Autorul excepţiei solicită Curţii Constituţionale să constate că art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, produce efecte doar pentru viitor, respectiv de la data republicării legii în Monitorul Oficial al României. Se mai susţine, în esenţă, că prevederile art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie, prin faptul că accesul liber la justiţie este îngrădit de instituirea unui termen pentru exercitarea acestuia. De asemenea, în faţa instanţei de contencios constituţional, autorul excepţiei mai invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, deoarece, în opinia acestuia, dreptul de acces liber la justiţie este un drept fundamental al omului, protejat ca atare de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de art. 8 din Declaraţia universală a drepturilor omului.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.484/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Vlad Ionescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată, se susţine în esenţă că prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, [devenit art. 50 alin. (5), în urma republicării], „restrâng în timp exerciţiul dreptului de a revendica o proprietate”, drept care „este imprescriptibil”, contravenind astfel dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (2). Se mai arată că textul de lege criticat contravine condiţiilor în care poate interveni restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază că "excepţia nu poate fi promovată, în raport de jurisprudenţa Curţii Constituţionale".Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens se precizează, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, că "instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta, în special, nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a unui drept constituţional". Se mai arată că în acest fel se previn efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că "instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, în care o persoană are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, nu încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie". Se mai arată, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că "instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta, nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie (…)".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Aşa cum rezultă din Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din data de 6 aprilie 2005, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001.Legea nr. 10/2001 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 50 alin. (5), fără a se modifica soluţia legislativă anterioară.Prin prezenta decizie Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestui text de lege, care are următorul cuprins: "(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."Termenul de un an prevăzut de art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, al căror conţinut este următorul:– Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";– Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:În ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 20 din Constituţie, astfel cum a fost susţinută în faţa Curţii Constituţionale cu prilejul dezbaterilor, Curtea observă că acestea nu pot fi primite, întrucât au fost formulate ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate.”, iar conform dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, Curtea Constituţională „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial;”. Rezultă, chiar din norma constituţională, că motivarea excepţiei, cu indicarea dispoziţiilor constituţionale încălcate prin textul de lege criticat, trebuie făcută anterior sesizării Curţii, şi anume în momentul ridicării excepţiei în faţa instanţei de judecată.Aşadar, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea textului de lege criticat doar în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi ale art. 53 din Constituţie, invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate formulată în faţa instanţei de fond.Curtea constată că prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 50 alin. (5) în urma republicării legii, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare şi la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, s-a reţinut că „imprescriptibilitatea, consfinţită cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare în Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională”. S-a mai arătat în decizia menţionată că „art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, [devenit art. 50 alin. (5), în urma republicării], recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate”.În prezenta cauză autorul excepţiei mai susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat prin raportare la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, arătând că nici unul dintre cazurile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi nu justifică restrângerea accesului liber la justiţie, în temeiul prevederilor legale criticate.Curtea constată că aceste susţineri nu sunt întemeiate, deoarece în cauză nu este vorba de o restrângere a exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie al persoanelor interesate, ci, în fapt, de condiţionarea exercitării acestui drept de respectarea anumitor termene procedurale.De asemenea, prin Decizia nr. 253 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004, Curtea a reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigenţe legale, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.Mai mult, dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiţie. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975, că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum şi că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept".Soluţiile pronunţate în deciziile anterior menţionate, precum şi considerentele care au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Alexandru Vlad Ionescu în Dosarul nr. 3.484/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Lăpădat_____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește