DECIZIE nr. 372 din 14 octombrie 1997

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 2 februarie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 54 19/03/1997
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorFlorin Bucur Vasilescu- judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Ionescu Marilena împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 54 din 19 martie 1997*).Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 30 septembrie 1997, în prezenta recurentei şi a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 octombrie 1997. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 24 ianuarie 1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 şi a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Ionescu Marilena.Prin Decizia nr. 54 din 19 martie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a constatat ca prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Cat priveşte dispoziţiile art. 330^1, prin aceeaşi decizie s-a constatat ca, urmare modificării acestui text prin Legea nr. 17/1997, motivele de neconstituţionalitate invocate nu pot fi reţinute, excepţia fiind lipsită de obiect.Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Ionescu Marilena, sustinand ca prin decizia de fond s-a respins în mod greşit excepţia de neconstituţionalitate invocată, deoarece hotărârea judecătorească atacată cu recurs în anulare era irevocabilă; naţionalizarea imobilului din litigiu s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, întrucât, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizii definitive, care sunt obligatorii potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Prin recursul declarat de Ionescu Marilena nu este criticata Decizia Curţii Constituţionale nr. 54 din 19 martie 1997, ci este relatata situaţia de fapt din litigiul ce formează obiectul Dosarului nr. 2.816/1996 al Curţii Supreme de Justiţie – Secta civilă. Potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta nu statuează decât asupra problemelor de drept. În consecinţa, în mod constant, în practica jurisdicţională a Curţii s-a statuat ca aspectele privind situaţia de fapt şi justificarea drepturilor subiective ale părţilor sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.Recurenta nu invoca elemente noi care să justifice schimbarea practicii Curţii.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Ionescu Marilena împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 54 din 19 martie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 14 octombrie 1997.–––––––Notă *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 54 din 19 martie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 29 iulie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x