Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 2 februarie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecător Romul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procuror Florentina Geangu – magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Enescu Georgeta Rodica Alice împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 54 din 19 martie 1997*).––––-Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 54 din 19 martie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 174 din 29 iulie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 30 septembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 octombrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 54 din 19 martie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, deoarece, în temeiul Legii nr. 17/1997, recursul în anulare poate fi declarat de procurorul general numai în termen de 6 luni, pentru motivele prevăzute la art. 330 pct. 1 şi pct. 2 din Codul de procedură civilă.Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Enescu Georgeta Rodica Alice, pentru următoarele motive: respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, deoarece, prin modificarea acestor prevederi prin Legea nr. 17/1997, s-a recunoscut implicit neconstituţionalitatea lor şi, pe cale de consecinţa, excepţia invocată trebuie admisă.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, întrucât asupra constituţionalităţii art. 330^1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizii definitive, care sunt obligatorii potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie.Camera Deputaţilor şi Senatul nu a comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacat, motivele de recurs invocate, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins.Curtea a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, redactarea potrivit căreia recursul în anulare putea fi declarat oricând. Prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, dispoziţiile art. 330^1 au fost modificate, în sensul introducerii termenului de 6 luni înlăuntrul căruia procurorul general poate declara recurs în anulare. Potrivit practicii Curţii Constituţionale, inclusiv Deciziei Planului nr. III din 31 octombrie 1995 privind judecarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale modificate ulterior invocarii excepţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, dacă textul atacat a fost între timp modificat, sesizarea rămâne valabilă numai dacă textul, în noua sa redactare, conserva excepţia de neconstituţionalitate.În speta, noua redactare a textului art. 330^1 din Codul de procedură civilă inlatura prevederile ce formau obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu care Curtea a fost investită conform art. 23 din Legea nr. 47/1992, astfel ca, în mod întemeiat, în decizia recurată s-a constatat ca aceasta a rămas fără obiect.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Enescu Georgeta Rodica Alice împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 54 din 19 martie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 14 octombrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––-