DECIZIE nr. 37 din 6 februarie 2002

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 15/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 14 martie 2002
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAHOTARARE 33 12/12/2001
ActulREFERIRE LAHOTARARE 33 12/12/2001 ART. 1
ActulREFERIRE LAHOTARARE 33 12/12/2001 ART. 2
ActulREFERIRE LADECIZIE 47 15/03/2000
ActulREFERIRE LADECIZIE 17 27/01/2000
ActulREFERIRE LADECIZIE 98 25/10/1995
ActulREFERIRE LALEGE (R) 41 17/06/1994 ART. 39
ActulREFERIRE LALEGE (R) 41 17/06/1994 ART. 46
ActulREFERIRE LADECIZIE 44 08/07/1993
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 13
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 62
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 64
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 74
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 144
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 145
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind constituţionalitatea votului exprimat la adoptarea Hotărârii nr. 33 din 12 decembrie 2001 a Parlamentului României pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anul 2000



Prin Adresa nr. 51/1.083 din 17 decembrie 2001 – înregistrată la data de 18 decembrie 2001 – secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat din Camera Deputaţilor cu privire la neconstituţionalitatea votului exprimat în şedinţa celor două Camere ale Parlamentului României din 12 decembrie 2001, prin care s-a hotărât încetarea mandatului Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi demiterea preşedintelui acestui consiliu.La sesizare s-au anexat o lista cu semnăturile unui număr de 49 de deputaţi din Grupul parlamentar al Partidului România Mare, o lista semnată de 29 de deputaţi din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi o alta lista semnată de 29 de deputaţi ai Grupului parlamentar al Partidului Democrat.Prin Adresa nr. XXXII/98 din 17 decembrie 2001 – înregistrată la aceeaşi dată, 18 decembrie 2001 -, semnată de preşedintele Grupului parlamentar din Senat al Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, s-a trimis direct Curţii Constituţionale o sesizare cu conţinut identic. La sesizare s-au anexat o lista de sustinere cu semnăturile unui număr de 36 de senatori din Grupul parlamentar al Partidului România Mare şi o lista de sustinere semnată de 13 senatori din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.În motivarea sesizarilor, formulate în temeiul art. 144 lit. a) şi al art. 145 din Constituţie, se arata ca votul exprimat în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 12 decembrie 2001 pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune este contrar dispoziţiilor art. 64 din Constituţie, "deoarece nu a fost întrunit cvorumul de şedinţa". Se arata în acest sens ca faţă de 243 de deputaţi şi senatori, cat ar fi reprezentat majoritatea parlamentarilor din cele două Camere, în timpul votului au fost prezenţi la şedinţa doar 241 de deputaţi şi senatori.În concluzie, autorii sesizarilor solicita să se constate neconstituţionalitatea Hotărârii plenului celor două Camere ale Parlamentului din 12 decembrie 2001.În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, pentru a putea transmite până la data dezbaterii punctele de vedere ale birourilor permanente.În punctul de vedere transmis de preşedintele Senatului se apreciază ca sesizarea "cu privire la neconstituţionalitatea votului exprimat în şedinţa celor două Camere ale Parlamentului României din data de 12 decembrie 2001, prin care s-a hotărât încetarea mandatului Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radio şi demiterea preşedintelui acestui consiliu, este total neîntemeiată şi excede competentei legale a Curţii Constituţionale". De altfel, se arata în continuare, "preşedintele care a condus şedinţa celor două Camere ale Parlamentului României, din data de 12 decembrie 2001, a respectat dispoziţiile Regulamentului şedinţelor comune în litera şi spiritul lor cu privire la întrunirea cvorumului legal de şedinţa, în stricta conformitate cu prevederile art. 64 din Constituţie". Se mai arata ca hotărârea contestată a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 39 alin. (4) şi ale art. 46 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată.CURTEA,examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctul de vedere transmis de preşedintele Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, stenograma şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 decembrie 2001, Hotărârea Parlamentului României nr. 33 din 12 decembrie 2001 pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anul 2000, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:Obiectul sesizarilor îl constituie constituţionalitatea votului exprimat în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 12 decembrie 2001, pe baza căruia s-a adoptat Hotărârea nr. 33 pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anul 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 17 decembrie 2001, care prevede:"Art. 1. – Se respinge Raportul anual al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anul 2000.Art. 2. – Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune este demis de drept.”Examinând temeiul juridic al sesizarilor, Curtea retine ca, deşi autorii acestora şi-au fondat sesizările pe dispoziţiile art. 144 lit. a) din Constituţie, potrivit cărora Curtea Constituţională decide "asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Curţii Supreme de Justiţie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;", aceasta s-ar putea întemeia numai pe dispoziţiile art. 144 lit. b) din Legea fundamentală, care prevăd ca ea "se pronunţa asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori".Autorii sesizarilor de neconstituţionalitate considera ca prin votul exprimat pentru adoptarea menţionatei hotărâri au fost incalcate dispoziţiile art. 64 din Constituţie, potrivit cărora "Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenta majorităţii membrilor". Aceste dispoziţii sunt preluate şi în Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care, la art. 39 alin. 1, prevede: "În toate cazurile în care Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţe comune, adopta legi, hotărâri sau moţiuni, trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului."Se constata, asadar, ca prevederile menţionate ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt în deplina concordanta cu dispoziţiile constituţionale.Curtea observa ca din categoria "regulamentelor Parlamentului", la care se referă art. 144 lit. b) din Constituţie, face parte şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care, prin conţinutul sau şi prin procedura de adoptare, ca act juridic, se încadrează în categoria "hotărârilor" Camerelor Parlamentului, în sensul art. 64 din Constituţie, potrivit căruia "Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni […]". Acest regulament este un act juridic normativ conţinând reguli juridice cu caracter de generalitate referitoare la organizarea interna şi la funcţionarea şedinţelor comune ale Camerelor reunite ale Parlamentului.Este de reţinut însă ca sesizările examinate vizează constituţionalitatea votului exprimat la adoptarea Hotărârii nr. 33 din 12 decembrie 2001, care se referă exclusiv la respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anul 2000 şi la demiterea de drept a acestuia. De aceea, aceasta hotărâre nu este un act juridic normativ, ci constituie un act juridic individual de aplicare a dispoziţiilor art. 1 pct. 21 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit cărora aceste Camere se întrunesc în şedinţe comune pentru „efectuarea altor numiri în funcţii, care, potrivit legii, intră în competenţa Parlamentului” şi în consecinţa nu intră în conţinutul ipotezei avute în vedere de prevederile art. 144 lit. b) din Constituţie.Mai mult, potrivit art. 2 alin. (3) şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, dispoziţii legale care se întemeiază pe prevederile art. 144 lit. b) din Constituţie, Curtea Constituţională nu are competenţa sa exercite controlul de constituţionalitate asupra modului de interpretare sau asupra modului de aplicare a regulamentelor Parlamentului. Acesta, prin Camerele sale reunite, este unica autoritate publică ce deţine competenţa ca, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevăzut în art. 62 alin. (1) din Constituţie, conform căruia „[…] În şedinţele comune, lucrările se desfăşoară potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, sa interpreteze el însuşi conţinutul normativ al regulamentului propriu şi sa decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare data, desigur, normele constituţionale aplicabile.Curtea Constituţională, în jurisprudenta sa, a statuat în mod constant în acest sens, precizând ca nerespectarea unor prevederi regulamentare se poate constata pe cai exclusiv parlamentare, cu toate consecinţele ce pot surveni în cazul unor încălcări ale dispoziţiilor regulamentare (spre exemplu: Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993; Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, şi Decizia nr. 47 din 15 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000). De asemenea, prin Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995 privind constituţionalitatea refuzului Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de a aproba înfiinţarea unui grup parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Curtea a reţinut ca "Pentru rezolvarea contestaţiilor senatorilor, deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare în legătură cu măsurile concrete de aplicare a regulamentelor Parlamentului urmează să se recurgă la folosirea căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare".În consecinţa, soluţionarea sesizării ce face obiectul prezentei decizii nu este de competenţa Curţii Constituţionale.Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 62 alin. (1), art. 64 şi ale art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi prevederile art. 2 alin. (3), art. 13 alin. (1) lit. A.b) şi ale art. 21 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Constata ca soluţionarea sesizării grupurilor parlamentare din Senat ale Partidului România Mare şi Partidului Naţional Liberal, precum şi a grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor ale Partidului România Mare, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat, privind constituţionalitatea votului exprimat la adoptarea Hotărârii nr. 33 din 12 decembrie 2001 a Parlamentului României pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anul 2000, nu este de competenţa Curţii Constituţionale.Prezenta decizie se comunică grupurilor parlamentare din Senat ale Partidului România Mare şi Partidului Naţional Liberal, grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor ale Partidului România Mare, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat, precum şi Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată astăzi, 6 februarie 2002.Dezbaterea a avut loc la data de 6 februarie 2002 şi la ea au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokâr Gâbor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu şi Ioan Vida, judecători.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Claudia Miu––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x