Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1.039 din 10 noiembrie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, aprobată prin Legea nr. 213/2002
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Procony 97 Com” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.931/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât persoanele juridice şi persoanele fizice se află într-o situaţie diferită, fapt ce justifică un tratament juridic diferenţiat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 12.931/2003, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, aprobată cu modificări prin Legea nr. 213/2002. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Procony 97 Com” – S.R.L. din Bucureşti cu ocazia soluţionării unei plângeri împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PJ nr. 0000061 din 8 ianuarie 2003, încheiat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată. În acest sens arată că, "Prin diferenţa cuantumului de sancţiune, articolul criticat a creat fundamentul unei discriminări în faţa legii între persoanele fizice şi persoanele juridice, care produc în vederea comercializării, reproduc, distribuie, comercializează sau închiriază programe pentru calculator pe teritoriul României".Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, apreciind ca neîntemeiate argumentele autorului excepţiei, arată că "egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu presupune omogenitate, în situaţii diferite impunându-se luarea unor măsuri diferite dacă acestea sunt întemeiate pe criterii raţionale şi obiective". Astfel, consideră că, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, aplicarea unui regim sancţionator agravat persoanelor juridice este justificată de pericolul sporit al contravenţiei săvârşite de o persoană juridică, deoarece presupune un număr mai mare de persoane fizice implicate în activitatea ilicită. De asemenea, apreciază că şi situaţia financiară a contravenientului trebuie privită ca un criteriu în stabilirea cuantumului sancţiunii aplicabile acestuia, motivând că, în lipsa unei asemenea corelări, "sancţiunea aplicată riscă să rămână fără efect atunci când prin cuantumul său apare ca nesemnificativă în raport cu activul patrimonial al debitorului". În acest sens, aminteşte că activul societăţilor comerciale este mult superior activului patrimonial al unei persoane fizice.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 16 din Constituţie, republicată, care consacră egalitatea în drepturi se referă la cetăţeni, persoane fizice şi sunt aplicabile persoanelor colective faţă de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacă acest regim juridic diferit se răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, apreciază că dispoziţiile art. 16 din Constituţie, republicată, trebuie interpretate în legătură cu prevederile constituţionale ale art. 4 în care sunt prevăzute criteriile egalităţii în drepturi, şi anume rasă, naţionalitate, origine etnică, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere şi origine socială. Din această perspectivă, consideră că dispoziţia contestată nu creează nici privilegii, nici discriminări, neîncălcând vreunul dintre criteriile egalităţii mai sus amintite. În sprijinul acestor argumente, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 102/1995.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 2 septembrie 2000 şi aprobată prin Legea nr. 213/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 16 mai 2002.Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:– Art. 8 alin. (2): "Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se aplică şi persoanelor juridice, iar limitele amenzilor se majorează de 5 ori."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi din Constituţie:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că argumentele invocate de autorul acesteia vizează existenţa unei pretinse discriminări între persoanele fizice şi persoanele juridice, discriminare generată de faptul că dispoziţiile legale criticate prevăd un cuantum majorat al sancţiunilor aplicabile persoanelor juridice în raport cu cele aplicabile persoanelor fizice.Curtea apreciază că aceste argumente nu pot fi reţinute.Astfel, după cum rezultă din însăşi jurisprudenţa sa, definirea domeniului de aplicare a unei legi şi crearea unor regimuri juridice speciale, în funcţie de anumite situaţii obiective avute în vedere, reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, pe care Curtea nu îl poate controla. Aşa fiind, despre încălcarea principiului egalităţii nu se poate vorbi decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, or, Curtea observă că, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, şi persoanele fizice, ca subiecte individuale de drept, se află evident într-o situaţie diferită. Într-adevăr, scopul persoanei juridice, ca element constitutiv al acesteia, prin care se desemnează obiectul de activitate, trebuie să se subscrie legii şi stabileşte limitele capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, capacitate ce este guvernată de principiul specialităţii. Prin urmare, acest principiu este cel care circumscrie sfera drepturilor şi obligaţiilor persoanei juridice, sferă ce este vădit diferită de cea a persoanei fizice.Pe de altă parte, pericolul social al faptelor ce contravin legii săvârşite de persoana juridică este incontestabil mai grav decât pericolul social al faptei contravenţionale izolate a unei persoane fizice, dat fiind că urmarea produsă sau care ar putea să se producă se referă la consecinţe ale căror întindere şi semnificaţie socială sunt incomparabil mai mari.În fine, alături de aceste argumente Curtea reţine şi pe acela invocat în Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, în care s-a statuat că dispoziţiile art. 16 din Constituţie, care se referă la egalitatea în drepturi, trebuie corelate cu conţinutul prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) care determină criteriile egalităţii între cetăţeni, şi anume: rasa, naţionalitatea, originea etnică, religia, opinia, apartenenţa politică şi averea sau originea socială. Analizând dispoziţia criticată sub acest aspect, observă că aceasta nu încalcă vreunul dintre criteriile egalităţii în drepturi mai sus amintite.În concluzie, Curtea apreciază că diferenţa de tratament instituită de textul de lege criticat este justificată şi reprezintă opţiunea legiuitorului în stabilirea cuantumului sancţiunilor aplicabile, dând expresie, în acelaşi timp, principiului constituţional al egalităţii în drepturi.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Procony 97 Com” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.931/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––––