DECIZIE nr. 367 din 26 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Petre Lăzăroiu – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Melles Elod în Dosarul nr. 3.660/96/2010 al Tribunalului Harghita – Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 414D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.660/96/2010, Tribunalul Harghita – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Melles Elod într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat este discriminatoriu, deoarece instituie un regim diferit între proprietarii construcţiilor vechi care nu efectuează lucrări de întreţinere a imobilului şi cei care efectuează astfel de lucrări. De asemenea, consideră că textul criticat contravine şi prevederilor art. 44 şi art. 56 din Constituţie.Tribunalul Harghita – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor care efectuează lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere la imobilul proprietate personală.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că reglementarea criticată nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată sau principiului privind justa aşezare a sarcinilor fiscale. Stabilirea unui nivel al impozitului pentru o anumită categorie de imobile reprezintă o măsură de politică fiscală, statul fiind cel care îşi stabileşte sistemul legal de impunere, în vederea asigurării unei juste aşezări a sarcinilor fiscale. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, se arată că prevederile criticate nu au caracter discriminatoriu, aplicându-se în mod egal proprietarilor aceleiaşi categorii de clădiri.Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Totodată, dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare dreptului de proprietate privată şi nici regulilor constituţionale privind contribuţiile financiare. Potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, astfel încât nu se poate reţine că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheiereade sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu următorul conţinut: „În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care au fost terminate aceste ultime lucrări.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 56 referitor la contribuţiile financiare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, potrivit jurisprudenţei sale constante, că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.În continuare, Curtea reţine că textul de lege criticat are în vedere acele intervenţii realizate la construcţiile existente, intervenţii care au o anumită amploare şi pentru care este necesară obţinerea unei autorizaţii de construire (potrivit art. 3 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii). Astfel, la actualizarea din punct de vedere fiscal a anului terminării lucrărilor, organul fiscal nu are în vedere orice acţiune asupra imobilului, ci numai pe acelea care prin natura lor au un grad ridicat de intervenţie asupra acestuia.Prin urmare, este firesc ca, în cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, anul terminării să se actualizeze din punct de vedere fiscal, astfel încât acesta să fie considerat ca fiind cel în care au fost terminate aceste ultime lucrări.În continuare, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, adică tuturor proprietarilor care au executat lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere a clădirii, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este întemeiată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Melles Elod în Dosarul nr. 3.660/96/2010 al Tribunalului Harghita – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.PREŞEDINTE,PETRE LĂZĂROIUMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește