DECIZIE nr. 367 din 17 aprilie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „International Lazăr Company” – S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 13.059/303/2006 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 13.059/303/2006, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „International Lazăr Company” – S.R.L. din Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că "posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea dreptului la apărare şi realizarea unui proces echitabil". De asemenea, se arată că "emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar, precum şi executarea unui asemenea titlu încalcă reglementarea constituţională a dreptului de proprietate".Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate "îngrădesc nelegitim dreptul părţilor la un proces echitabil şi la o judecată imparţială, precum şi dreptul de a obţine un control judiciar real, obiectiv şi efectiv, întrucât cererea în anulare se soluţionează întotdeauna de către aceeaşi instanţă care a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei somaţiei de plată". În acest sens, se susţine că "o judecată de către o instanţă imparţială […] reclamă ca efectuarea oricărui control judiciar să se realizeze de către alte instanţe, de regulă superioare celei care a dat o dezlegare atât în materie necontencioasă, cât şi în materie contencioasă". În consecinţă, autorul excepţiei apreciază că "examinarea propriilor soluţii de către aceeaşi instanţă şi pronunţarea în primă instanţă (pe fond) a unei hotărâri irevocabile nu permite, în mod obiectiv, repararea greşelilor realizate cu ocazia primei dezlegări".Totodată, se susţine că "lipsirea părţilor de posibilitatea de a formula o cale de atac efectivă împotriva unei hotărâri judecătoreşti propriu-zise, prin care se rezolvă pentru prima dată fondul cauzei cu autoritate de lucru judecat (hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii în anulare), face posibilă dobândirea (şi păstrarea) caracterului irevocabil şi executoriu al unei hotărâri cu privire la care nu s-a exercitat, în realitate, nici un control", ceea ce este de natură a încălca prevederile constituţionale ale art. 129, precum şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, în optica autorului excepţiei, "aspectele de fond ce sunt tranşate printr-o hotărâre judecătorească doar în etapa acţiunii în anulare nu pot fi îndreptate prin nicio cale de atac şi nici în cadrul contestaţiei la executare".Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu Legea fundamentală şi cu reglementările internaţionale invocate de autorul excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului, având în vedere considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 497 din 29 septembrie 2005 şi nr. 522 din 20 iunie 2006, consideră că „prevederile art. 6 şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt constituţionale”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002), ordonanţă modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002), aprobată la rândul ei prin Legea nr. 5/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 20 ianuarie 2003). De asemenea, la art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, cu modificările şi completările ulterioare, s-a făcut următoarea rectificare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 23 august 2001: „în loc de «… somaţia de plată către creditor…» se va citi: «… somaţia de plată către debitor…».”De asemenea, prin art. I pct. 12 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004), alin. (3) al art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat, iar alin. (5) al aceluiaşi articol a fost modificat.Având în vedere aceste modificări, dispoziţiile criticate au în prezent următorul conţinut:– Art. 6: "(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de plată. … (3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înţelegerii părţilor. … (4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunică fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire."; … – Art. 8: "(1) Împotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. … (3) Abrogat. … (4) Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, pronunţând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător. … (5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă." … În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În esenţă, autorul excepţiei apreciază că, în cadrul procedurii somaţiei de plată, soluţionarea cererii în anulare de către aceeaşi instanţă care a emis ordonanţa privind somaţia de plată contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se susţine că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea în anulare contravine prevederilor art. 129 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, se apreciază că "posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea dreptului la apărare şi realizarea unui proces echitabil".Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a fost sesizată în numeroase cazuri cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în ansamblu, ori a principalelor dispoziţii ale acesteia, criticile de neconstituţionalitate fiind similare cu cele din cauza de faţă.Astfel, prin Decizia nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 2 iunie 2005, Curtea a statuat, în esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementează o procedură specială, simplificată şi accelerată pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri, iar acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicaţiile şi lămuririle date de părţi, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, în condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare.În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002, s-a reţinut că „executarea oricărei obligaţii de a da determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat să dea. În toate cazurile în care o asemenea obligaţie se execută, chiar şi în mod silit, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prevăzută cu formulă executorie, atingerea adusă dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituţionale. De altfel, învestirea hotărârii judecătoreşti cu formulă executorie se poate face numai după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac ori după expirarea termenului pentru exercitarea acestora, ceea ce asigură tuturor părţilor un tratament egal şi posibilitatea formulării unor apărări adecvate. Chiar şi după momentul dispunerii sau al începerii executării, partea care se consideră nedreptăţită are dreptul să introducă, în faţa instanţei de executare, contestaţie la executare”.Referitor la căile de atac, prin Decizia nr. 447 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005, a stabilit că „specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituindu-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanţei, împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale”.De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 505 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 13 ianuarie 2005, a statuat că „modul de reglementare a competenţei instanţelor în materia soluţionării cererilor de emitere a ordonanţelor care conţin somaţia de plată către creditor şi în materia soluţionării cererilor în anulare a unor asemenea ordonanţe face posibil ca aceeaşi instanţă, judecătoria, în materie civilă, sau tribunalul, în materie comercială, să fie competentă să judece atât cererea, cât şi calea de atac formulată împotriva acesteia. O asemenea împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti. […]Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea legală dedusă controlului instanţei de contencios constituţional constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces".Neexistând elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „International Lazăr Company” – S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 13.059/303/2006 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește