DECIZIE nr. 366 din 4 mai 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMădălina Ştefania Diaconu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, excepţie ridicată de Constantin fiapuş în Dosarul nr. 3.668/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal, se prezintă autorul excepţiei, prin avocat Eugenia Crângariu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Autorul excepţiei solicită, prin avocat, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul criticat restrânge, în mod nepermis, regimul probelor ce pot fi administrate pentru dovedirea faptelor ce justifică acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă. Astfel, este exclusă proba testimonială, care, în multe cazuri de persecuţie, reprezintă unica posibilitate de dovedire a circumstanţelor respective, în lipsa unor înscrisuri doveditoare. Arată că, potrivit regulilor de interpretare a legii, un asemenea demers restrictiv, derogatoriu de la normele generale de interpretare, ar trebui să fie expres consacrat de lege şi nu ar trebui să constituie o restrângere nejustificată a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că stabilirea mijloacelor de probă reprezintă prerogativa suverană a legiuitorului, care poate exclude, în anumite cazuri, posibilitatea administrării probei testimoniale. O asemenea reglementare nu contravine însă principiilor constituţionale, ci se aplică în mod egal tuturor persoanelor avute în vedere în ipoteza normei juridice respective.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.668/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România. Excepţia a fost ridicată de către Constantin fiapuş cu prilejul soluţionării unei contestaţii în anulare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 24 din Constituţie, deoarece limitează probatoriul necesar stabilirii calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă la "documente, date sau informaţii" deţinute de instituţiile publice, care se materializează în înscrisuri, cu excluderea altor mijloace de probă, dintre care cea mai importantă, în astfel de situaţii, este proba testimonială. Or, este de notorietate faptul că, în multe cazuri de persecuţie, nu există înscrisuri doveditoare, dovedirea circumstanţelor respective fiind posibilă numai prin proba cu martori.Această limitare a probatoriului contravine, în opinia sa, accesului liber la justiţie, care trebuie să se facă în spiritul aflării adevărului, prin toate probele necesare, precum şi art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999. Textul de lege criticat a fost modificat prin art. I pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 31 august 2002. Ordonanţa Guvernului nr. 64/2002 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 670/2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 20 decembrie 2002. Textul criticat are următoarea redactare: „Comisia este obligată ca, în termen de 15 zile de la primirea cererii, dacă aceasta nu este însoţită de acte doveditoare, să solicite documente, date sau informaţii necesare soluţionării cererii de la instituţiile publice care le deţin.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 a fost acela de a recunoaşte meritele celor care, înfruntând regimul comunist, au fost condamnaţi la pedepse grele, au fost privaţi de averea dobândită în mod licit, au fost deportaţi, li s-a stabilit domiciliu forţat ori au suferit alte sancţiuni, de natură administrativă. Aceste persoane, cărora societatea le datorează remedierea, materială şi morală, a prejudiciilor suferite în încercarea de a apăra valorile democratice, beneficiază, în virtutea legii, de restituirea, în natură sau prin echivalent, a bunurilor confiscate, de drepturile prevăzute în Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, de acordarea de ordine şi medalii şi de atribuirea, în condiţiile legii, a numelui lor unor străzi, parcuri, pieţe şi altor asemenea locuri publice.Aceste măsuri reparatorii corespund, de altfel, cerinţelor înscrise în Declaraţia nr. 40/34 din 29 noiembrie 1985 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, privitoare la principiile fundamentale ale justiţiei pentru victimele crimelor şi abuzurilor de putere.Pentru a li se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, persoanele interesate trebuie să dovedească, în faţa comisiei înfiinţate în acest scop pe lângă Ministerul Justiţiei, că, în timpul regimului comunist, au fost condamnate, prin hotărâri judecătoreşti, pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau au fost supuse următoarelor măsuri administrative abuzive: privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din scoli, licee şi facultăţi; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice şi dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătoreşti, de la acea dată.Curtea observă că, în prima ipoteză, a condamnării penale pentru infracţiuni de natură politică, dovedirea acesteia se va face potrivit regulilor de probă aplicabile hotărârilor judecătoreşti.Cu privire la cea de-a doua ipoteză, a sancţiunilor administrative abuzive, Curtea constată că măsurile abuzive prevăzute trebuie, de asemenea, dovedite prin înscrisuri, din care să reiasă privarea de libertate, internarea în spitale de psihiatrie, stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate, deportarea, exmatricularea din instituţii de învăţământ sau afectarea regimului de muncă.Faţă de acestea, se impune însă precizarea că noţiunea de înscris cuprinde, în sensul dat de Codul de procedură civilă, nu numai documentele scrise (dactilografiate, scrise de mână etc.), ci şi orice consemnare a unui act sau fapt juridic, imprimată pe orice alt suport material.Faptul că legiuitorul a înţeles să includă, printre beneficiarii ordonanţei, numai persoanele care pot dovedi cu înscrisuri împrejurările de mai sus, iar nu toate persoanele care au manifestat, într-un fel sau altul, opoziţie faţă de regimul totalitar, este opţiunea politică a acestuia, în virtutea intenţiei sale de a lua măsuri reparatorii faţă de victimele certe ale abuzurilor săvârşite în trecut.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, excepţie ridicată de Constantin fiapuş în Dosarul nr. 3.668/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mădălina Ştefania Diaconu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește