DECIZIE nr. 363 din 22 martie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Minita” – S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 451/219/2010 al Judecătoriei Dej.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din data de 14 aprilie 2010, în Dosarul nr. 451/219/2010, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Minita" – S.R.L. din Dej cu ocazia soluţionării unei plângeri contravenţionale având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale menţionate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 21, art. 23 alin. (11), art. 24 alin. (1) şi art. 45, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale, întrucât utilizează denumirea de „contravenient” pentru persoana despre care se afirmă că a săvârşit o contravenţie, ceea ce conferă justiţiabilului în procedura contravenţională semnificaţia de persoană vinovată de săvârşirea unei contravenţii înainte ca actul de aplicare a sancţiunii contravenţionale să devină irevocabil şi executoriu. De asemenea, arată că, în procedura contravenţională, sarcina probei este răsturnată, întrucât obligaţia de administrare a probelor nu incumbă acuzatorului, adică organului care a aplicat sancţiunea, ci contestatorului „contravenient” care trebuie să îşi dovedească nevinovăţia, fiind nesocotite în acest mod garanţiile prezumţiei de nevinovăţie recunoscute de Legea fundamentală şi aducându-se o atingere gravă exercitării dreptului la apărare şi principiului egalităţii de arme în procesul civil.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10, 11, 12 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, autorul excepţiei consideră că acestea „reglementează un regim discriminatoriu al subiecţilor de drept privat, făcând aplicarea unui sistem sancţionator diferit în funcţie de calitatea de persoană juridică sau persoană fizică a presupusului contravenient”.Judecătoria Dej consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005.Dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 31, art. 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 fac parte din cap. II al ordonanţei, intitulat „Constatarea contravenţiei”, cap. III, intitulat „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale” şi cap. IV, intitulat „Căile de atac”, iar în cuprinsul acestora sunt reglementate aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, condiţiile de întocmire a acestuia şi sancţiunea aplicabilă în cazul lipsei unor menţiuni, precum şi soluţionarea căilor de atac.Dispoziţiile art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 cuprind reglementări referitoare la faptele care constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă sau cu aplicarea sancţiunii contravenţionale a suspendării activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni, precum şi la organele de constatare a contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 45 privind libertatea economică, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, a stabilit că „legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.Astfel, Curtea a reţinut, potrivit jurisprudenţei sale aplicabile în materie, concretizate în numeroase decizii, precum Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Instanţele de judecată trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Anghel împotriva României, 2007, a statuat că, "deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţională decât pe cale penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală". O asemenea poziţie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punct de vedere al protecţiei juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 115 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3 aprilie 2008, Decizia nr. 460 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 10 iunie 2008, şi Decizia nr. 1.255 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 25 februarie 2009, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 în raport cu critici similare.Astfel, Curtea a reţinut că stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru agenţii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparţinând agenţilor economici. Consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea sumelor a căror provenienţă nu poate fi justificată.Cu privire la art. 14, prin aceleaşi decizii, Curtea a reţinut că suspendarea pe o perioadă de 3 luni a activităţii unităţii care nu a respectat obligaţiile prevăzute de textul de lege criticat nu este o măsură de natură a afecta libertatea economică, ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai o măsură prin care statul dă expresie acestei obligaţii constituţionale.Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte deja examinate de Curte prin deciziile menţionate şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în acestea îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Minita” – S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 451/219/2010 al Judecătoriei Dej.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește