DECIZIE nr. 363 din 17 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ali H. Kareem în Dosarul nr. 240/302/RF/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă domnul Dalati Bassam, interpretul autorizat de limbă arabă solicitat pentru a asigura traducerea în cauză.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege criticate sunt constituţionale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 240/302/RF/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia a fost ridicată de Ali H. Kareem într-o cauză referitoare la acordarea dreptului de azil în România.În motivarea excepţiei se susţine că textele de lege criticate sunt lipsite de claritate, permiţând limitarea condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuţie pentru unul sau mai multe dintre cele 5 motive de persecuţie: rasă, religie, naţionalitate, opinie politică şi apartenenţa la un anumit grup social. Se mai arată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 122/2006 au un caracter ambiguu, lăsând loc unor interpretări arbitrare cu privire la natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2: "Protecţia subsidiară(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări. … (2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: […] … 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; […]"Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin numeroase decizii, a statuat că prevederile de lege ce formează obiect al excepţiei sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză. De asemenea, Curtea a observat, în jurisprudenţa sa, că determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine, precum şi aplicarea sau interpretarea textelor de lege criticate sunt aspecte ce excedează controlului de constituţionalitate, fiind atribute ale organelor competente în această materie sau ale instanţei de judecată. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 671 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 9 iulie 2008, Decizia nr. 648 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006, sau Decizia nr. 345 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 25 august 2005.În cauza de faţă nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, astfel că soluţiile pronunţate cu acele prilejuri şi argumentele pe care acestea s-au sprijinit îşi păstrează valabilitatea.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ali H. Kareem în Dosarul nr. 240/302/RF/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește