DECIZIE nr. 361 din 24 aprilie 2012

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 31 mai 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 1127 13/09/2011
ActulREFERIRE LADECIZIE 1457 04/11/2010
ActulREFERIRE LALEGE 78 08/05/2000
ActulREFERIRE LALEGE 78 08/05/2000 ART. 6
ActulREFERIRE LALEGE 78 08/05/2000 ART. 7
ActulREFERIRE LALEGE 78 08/05/2000 ART. 8
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 78 08/05/2000
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 78 08/05/2000 ART. 1
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 78 08/05/2000 ART. 6
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 78 08/05/2000 ART. 7
ActulREFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 254
ActulREFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 255
ActulREFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 256
ActulREFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 257
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 7
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 14
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 552 12/07/2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor art. 1, 6 şi 7 din aceasta



Acsinte Gaspar – preşedintePetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor art. 1, 6 şi 7 din aceasta, excepţie ridicată de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 9.188/30/2007 al Tribunalului Timiş – Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 871D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.224D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Călin Ciprian Zamfirescu în Dosarul nr. 8.793/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Liviu-Narcis Pârvu din cadrul Baroului Mehedinţi, cu delegaţie depusă la dosar, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul autorului excepţiei lasă conexarea la aprecierea Curţii.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.224D/2011 la Dosarul nr. 871D/2011, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.224D/2011, care solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 30 iunie 2011 şi 24 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 9.188/30/2007 şi nr. 8.793/1/2010, Tribunalul Timiş – Secţia penală şi, respectiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor art. 1, 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 78/2000 .Excepţia a fost ridicată de Lucian Nicu Caraiman şi Călin Ciprian Zamfirescu în dosarele menţionate mai sus având ca obiect soluţionarea unor cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile Legii nr. 78/2000, în ansamblu, precum şi, în special, art. 6 şi 7 din aceeaşi lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei şi art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi la Interzicerea discriminării, deoarece incriminează persoane, şi nu fapte.Astfel, în condiţiile în care, printr-o lege specială, o anumită categorie de făptuitori/învinuiţi/inculpaţi este reglementată separat de dreptul comun, deşi se încadrează în instituţiile de drept penal substanţial definite de acesta, este evident că au fost nesocotite dispoziţiile constituţionale invocate.Totodată, prin instituirea în textul legal criticat a unui regim sancţionator mai aspru pentru persoanele care, la data săvârşirii unor infracţiuni de trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite etc., exercitau atribuţii de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, fără a se menţiona în mod expres că au săvârşit faptele în exercitarea acestor atribuţii, se creează premisele unei discriminări între cetăţeni, care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit.De asemenea, prevederile legii instituie o extindere a legii prin analogie, ceea ce este inadmisibil.Tribunalul Timiş – Secţia penală şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale, în Dosarul nr. 1.224D/2011, punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, sens în care opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului ales al autorului Călin Ciprian Zamfirescu, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, în ansamblul său, precum şi, în mod special, dispoziţiile art. 1, 6 şi 7 din aceasta. Textele criticate punctual au următorul conţinut:– Art. 1: "(1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane:a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor operatori economici;c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de lege."– Art. 6: "Infracţiunile de luare de mită – prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită – prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite – prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă – prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."– Art. 7: "(1) Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. 2 din Codul penal privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.(2) Fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.(3) Dacă infracţiunile prevăzute la art. 256 şi 257 din Codul penal, precum şi infracţiunile prevăzute la art. 6^1 şi 8^2 din prezenta lege au fost săvârşite de una dintre persoanele menţionate la alin. (1) şi (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei şi art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil şi la Interzicerea discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.127 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, şi Deciziei nr. 1.457 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2011, Curtea Constituţională a respins ca neînteme iată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 în ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. 1, art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, statuând că reglementarea care formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţin autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice – în mod excepţional, şi nu în materie penală – de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.Curtea a mai reţinut că principiul legalităţii incriminării şi cel al legalităţii pedepsei impun prevederea atât a faptei, cât şi a pedepsei. Din această perspectivă, analizând dispoziţiile Legii nr. 78/2000, nu se poate ajunge la constatarea că legea nu ar prevedea fapta sau pedeapsa. Astfel fiind, dispoziţiile criticate conţin suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt „previzibile” şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia.De asemenea, principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit. Astfel fiind, şi întrucât dispoziţiile legii criticate se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al legii, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.Totodată, previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea unei astfel de calităţi în virtutea căreia este obligat să îşi modeleze conduita. Prin urmare, faptul că prevederile legale criticate se aplică tuturor persoanelor care exercită atribuţii de control, potrivit legii, are indubitabil un înţeles univoc, legiuitorul nefiind obligat, pentru a consfinţi caracterul constituţional, să procedeze la o enumerare exhaustivă a acestora.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, argumentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor art. 1, 6 şi 7 din aceasta, excepţie ridicată de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 9.188/30/2007 al Tribunalului Timiş – Secţia penală şi de Călin Ciprian Zamfirescu în Dosarul nr. 8.793/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x