DECIZIE nr. 36 din 6 februarie 2001

referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, excepţii ridicate de George Ducă în Dosarul nr. 7.306/2000 al Judecătoriei Sectorului 4, municipiul Bucureşti, şi de Maria Nicolau în Dosarul nr. 7.281/2000 al aceleiaşi instanţe.La apelul nominal se prezintă, pentru Maria Nicolau, fiica acesteia, lipsind celelalte părţi (George Ducă, Ministerul de Interne – Secţia 14 Poliţie şi Secţia 15 Poliţie), faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.În temeiul dispoziţiilor art. 83 din Codul de procedură civilă Curtea constata ca în lipsa unui înscris legalizat privind calitatea de mandatar special nu se poate acorda cuvântul fiicei autoarei excepţiei.Curtea, având în vedere ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 278C/2000 şi nr. 279C/2000 privesc aceeaşi lege şi au un conţinut identic, pune în discuţie din oficiu conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune la conexare. Curtea, în temeiul prevederilor art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 279C/2000 la Dosarul nr. 278C/2000.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind nefondata, considerând ca dispoziţiile art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 30 alin. (1) din Constituţie privind libertatea de exprimare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierile din 6 iulie 2000 (pronunţate distinct în dosarele nr. 7.306/2000 şi nr. 7.281/2000), Judecătoria Sectorului 4, municipiul Bucureşti, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţii ridicate de George Ducă şi de Maria Nicolau.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, care au un conţinut identic, se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin art. 30 alin. (1) din Constituţie privind libertatea de exprimare. De asemenea, autorii excepţiilor arata ca "în Constituţie nu se precizează numărul de decibeli la care ai dreptul sa-ti exprimi gandurile sau opiniile prin viu grai, sunete sau alte mijloace de comunicare fără a tulbura lt; lt;liniştea locuitorilor gt; gt; la care face referire pct. 22 al art. 2 din Legea nr. 61/1991„.Judecătoria Sectorului 4, municipiul Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază, în esenta, ca Legea nr. 61/1991 reglementează „situaţia restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi în cazul tulburării, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma”. Astfel fiind, art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991, text elaborat în aplicarea art. 49 din Constituţie, „operează o limitare, o restrictie fundamentată pe o prevedere constituţională, potrivit căreia nici o persoană nu poate abuza de dreptul sau de libera exprimare, aducând atingere drepturilor celorlalte persoane, ordinii şi liniştii publice, într-o maniera discretionara. Din acest motiv Legea nr. 61/1991 instituie o sancţiune contravenţională, ceea ce nu constituie însă o încălcare a prevederilor art. 30 din Constituţia României”. În consecinţa se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece "prin textul art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991, republicată, respectându-se exigenţele impuse de textul art. 49 din Constituţie, s-a stabilit o sancţiune contravenţională pentru persoana care, abuzand de dreptul sau de libera exprimare, aduce atingere unei alte valori ocrotite constituţional, respectiv ordinea publică”.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Prin Încheierile din 6 iulie 2000 (pronunţate distinct în dosarele nr. 7.306/2000 şi nr. 7.281/2000), Judecătoria Sectorului 4, municipiul Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Ulterior sesizării Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, iar în noua structura a legii dispoziţiile legale criticate – care pe fond nu au suferit nici o modificare – sunt cuprinse în textul art. 2 pct. 28. În consecinţa, prin prezenta decizie Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991, republicată, potrivit cărora: „Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: […]28. tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma."Autorii excepţiilor susţin ca prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Constituţie, conform cărora "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile".Examinând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate şi urmează să fie respinse.Libertatea de exprimare, astfel cum este garantată de art. 30 alin. (1) din Constituţie, permite cetăţenilor sa participe la viaţa publică, socială şi culturală, manifestandu-şi public gandurile, opiniile, credintele şi creatiile de orice fel. Dar aceasta libertate nu poate fi absolută şi ca atare este supusă unor restrangeri care trebuie să fie expres prevăzute prin lege şi necesare pentru ocrotirea unor valori politice, economice, sociale şi umane. Sub acest aspect Curtea retine ca dispoziţiile constituţionale ale art. 30 alin. (1) presupun corelarea lor cu prevederile art. 26 alin. (2) şi cu cele ale art. 49 din Legea fundamentală, în sensul că exerciţiul libertăţii de exprimare poate comporta anumite restrangeri şi condiţionari, potrivit legii, tocmai pentru ca drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie cetăţenilor, interesele acestora şi, implicit, ordinea, sănătatea şi morala publică sa nu fie afectate. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2), "Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri", iar conform art. 49 "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii". … În sensul celor arătate sunt şi reglementările internaţionale privitoare la drepturile omului. Spre exemplu, art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stabileşte ca libertatea de exprimare "comporta obligaţii şi raspunderi speciale" şi ca aceasta "poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege". Aceste restrictii trebuie să se datoreze "respectului drepturilor sau reputaţiei altora", "apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice". De asemenea, art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte, referitor la libertatea de exprimare, ca "exercitarea acestei libertăţi […] poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritoriului sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora […]".Faţa de cele arătate Curtea constata ca dispoziţiile art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991, republicată, sunt în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 30 alin. (1), întrucât textul stabileşte o sancţiune contravenţională pentru persoana care, abuzand de dreptul sau de libera exprimare, aduce atingere unei alte valori ocrotite constituţional, şi anume „ordinii publice”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, excepţii ridicate de George Ducă în Dosarul nr. 7.306/2000 al Judecătoriei Sectorului 4, municipiul Bucureşti, şi de Maria Nicolau în Dosarul nr. 7.281/2000 al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 februarie 2001.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește