DECIZIE Nr. 36*) din 27 aprilie 1994

Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 115 din 16 noiembrie 1994, publicată în continuare la pag. 3. Victor Dan Zlatescu – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorIoan Griga – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 şi ale art. 223 din Codul penal, ridicată de Grameni Apostol în Dosarul nr. 5620/1992 al Judecătoriei Tulcea. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 aprilie 1994, în lipsa părţilor cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată. Completul de judecată, având nevoie de timp pentru deliberare, a aminat pronunţarea la 20 aprilie şi apoi la 27 aprilie. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, dispoziţiile art. 248 şi ale art. 223 din Codul penal, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele: Prin Rechizitoriul Procuraturii Locale Tulcea nr. 44/P/1992 au fost trimişi în judecata inculpatii Bumbac Maria şi Grameni Apostol pentru săvârşirea mai multor fapte penale, printre care şi a infracţiunilor prevăzute de art. 248 din Codul penal – abuz în serviciu contra intereselor obşteşti – şi de art. 223 din Codul penal – delapidare. La Judecătoria Tulcea, în şedinţa din 13 ianuarie 1993, Grameni Apostol, prin apărătorul sau, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din Codul penal în baza cărora a fost trimis în judecata, susţinând ca acestea contravin prevederilor art. 135 alin. (2) şi (4) din Constituţie, fiind abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentală. Judecătoria, prin Încheierea din 13 ianuarie 1993, a suspendat judecata şi a sesizat Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra excepţiei. În opinia exprimată, instanţa apreciază ca este necesar să se recurgă la procedura instituită de art. 144 lit. c) din Constituţie, pentru a se stabili dacă normele cuprinse în titlul IV din Codul penal nu au devenit caduce în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită de lege în mod egal, indiferent de proprietar. În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, deoarece, pe de o parte, este o problemă de interpretare juridică, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar, pe de altă parte, dispoziţiile din Codul penal privind avutul obştesc nu contravin Constituţiei, această categorie juridică având o sfera mai larga decît conceptul de avut public, în care se identifica doar bunurile proprietate publică. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctul lor de vedere. În legătură cu competenţa de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca, potrivit practicii sale constante, cît timp instanţa de judecată nu a reţinut ca un text legal este abrogat conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, sesizind Curtea cu soluţionarea excepţiei, aceasta este obligată să se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text legal pe care instanţa înţelege sa îl aplice. Abrogarea, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constituţiei, astfel încât ea constituie nu numai o consecinţa a aplicării legii în timp, ci şi o problemă de constituţionalitate, ca urmare a supremaţiei legii fundamentale în cadrul sistemului juridic. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la avutul obştesc, Curtea Constituţională retine ca interpretarea acestor dispoziţii a făcut şi obiectul Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993. Prin decizia respectiva s-a statuat ca dispoziţiile Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc, deci şi aceea prevăzută de art. 223 – delapidarea -, sunt abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd să se aplice în continuare numai pentru bunurile proprietate publică prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie. În baza deciziei sus-menţionate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 14 din 8 martie 1994 s-a respins recursul Ministerului Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993 prin care se constatase ca art. 223 din Codul penal a fost abrogat parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, acesta urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. În legătură cu constituţionalitatea prevederilor art. 248 din Codul penal este de menţionat, de asemenea, ca prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994 s-a admis recursul declarat de Ministerul Public şi s-a modificat decizia atacată în sensul că s-a admis excepţia de neconstituţionalitate referitoare la acest articol şi s-a constatat ca dispoziţiile sale referitoare la paguba avutului obştesc sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Rezultă deci ca, în prezent, orice alta excepţie de neconstituţionalitate privind art. 223 din Codul penal şi art. 248 din Codul penal (când s-a produs o paguba avutului obştesc) este lipsită de obiect, deoarece, asa cum s-a arătat, prin deciziile sus-menţionate s-a constatat abrogarea parţială a acestora. Cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 din Codul penal şi de art. 26 raportat la art. 291 din Codul penal (complicitate la fals intelectual şi, respectiv, la uz de fals) pentru comiterea cărora, de asemenea, inculpatul a fost trimis în judecata, acesta nu a înţeles sa invoce excepţia de neconstituţionalitate, întreaga motivare şi sustinere referindu-se numai la avutul obştesc cu care dispoziţiile articolelor respective nu au nici o legătură. Faţa de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Grameni Apostol în Dosarul nr. 5620/1992 al Judecătoriei Tulcea, întrucît, prin deciziile nr. 11 din 8 martie 1994 şi, respectiv, nr. 32 din 26 mai 1993, definitive, Curtea Constituţională a constatat ca art. 248 şi art. 223 din Codul penal au fost abrogate parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile acestora urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 aprilie 1994. PREŞEDINTE,Victor Dan ZlatescuMagistrat-asistent,Constantin Burada––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește