DECIZIE nr. 354 din 19 decembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat



Costica Bulai – preşedinte Nicolae Cochinescu – judecător Constantin Doldur – judecător Kozsokar Gabor – judecător Petre Ninosu – judecător Şerban Viorel Stanoiu – judecător Lucian Stangu – judecător Gabriela Ghita – procuror Doina Suliman – magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, excepţie ridicată de Margareta Sima în Dosarul nr. 2.994/C/2001 al Tribunalului Braşov. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2001 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 18 decembrie 2001 şi, apoi, la 19 decembrie 2001. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 11 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 2.994/C/2001, Tribunalul Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat. Excepţia a fost ridicată de Margareta Sima într-o cauza ce are ca obiect contestaţia formulată de aceasta împotriva deciziei Societăţii Comerciale „Aro-Palace” – S.A. din Braşov privind suspendarea sa din funcţia de director executiv.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 23 alin. (8) şi ale art. 38 alin. (1) din Constituţie. Astfel, se apreciază ca, "fiind un act normativ specific sistemului socialist bazat pe reguli totalitare şi care aduceau atingere drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti", dispoziţiile cuprinse în art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 constituie „o încălcare flagrantă şi o violare esenţială a dispoziţiilor constituţionale invederat referitoare la prezumţia de nevinovatie, precum şi dreptul la munca, drept ce nu poate fi îngrădit”, întrucât „simpla formulare a unei plângeri penale atrage consecinţe juridice dintre cele mai aspre pentru persoana vizata […]”. Se mai considera ca aceleaşi texte de lege „încalcă şi prevederile cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României care consacra egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări”.Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arata ca în situaţia reglementată de art. 16 din Legea nr. 1/1970 „nu este vorba de încălcarea prezumţiei de nevinovatie, ci de gradul de pericol social pe care îl reprezintă prezenta persoanei în funcţia avută pentru care unitatea angajatoare a formulat plângere penală tocmai pentru faptele care sunt incompatibile cu funcţia deţinută”, scop în care legiuitorul a prevăzut măsura suspendării din funcţie. Se considera ca dispoziţiile art. 17 din legea criticata confirma ca „persoana vizata s-a bucurat de prezumţia de nevinovatie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, deoarece prevede plata salariului de care ar fi beneficiat persoana vizata dacă nu era suspendată din funcţie”. De asemenea, se considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la munca nu poate fi îngrădit, „deoarece art. 17 din Legea nr. 1/1970 prevede posibilitatea încadrării pe un alt post a persoanei care a săvârşit fapte penale incompatibile cu funcţia iniţială”, scopul fiind acela de a proteja unitatea angajatoare de prezenta unui angajat ce a săvârşit fapte penale în virtutea funcţiei sale.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Se arata ca art. 16 din Legea nr. 1/1970, care dispune suspendarea contractului de muncă numai până la finalizarea plângerii penale, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (8), potrivit cărora, „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”, şi nici pe cele ale art. 38 alin. (1) din Constituţie, „întrucât pe perioada suspendării contractului de muncă, salariatul se poate angaja la o alta unitate”. În opinia exprimată „art. 16 nu încalcă nici principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, statuat în art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, suspendarea contractului de muncă fiind obligatorie pentru oricare salariat împotriva căruia s-a formulat plângere penală sau a fost trimis în judecata pentru fapte penale”. Pentru aceleaşi considerente se apreciază ca nici susţinerile de neconstituţionalitate a art. 17 din legea criticata nu sunt întemeiate, deoarece „dispoziţiile acestui articol cuprind de fapt măsuri de protecţie a persoanei nevinovate pentru care s-a luat măsura suspendării din funcţie”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei ridicate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970.Aceste dispoziţii legale au următoarea redactare:– Art. 16: "În cazul în care unitatea a făcut plângere penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, conducerea unităţii îl va suspenda din funcţie. Pe timpul suspendării nu se plătesc drepturile de salariu.";– Art. 17: "În cazul constatării nevinovăţiei salariatului sancţionat conform art. 13 sau suspendat din funcţie potrivit art. 16, acesta are dreptul la o despăgubire egala cu partea de salariu de care a fost lipsit. Dacă în perioada suspendării din funcţie, cel sancţionat a ocupat un post ca salariat, despăgubirea se va diminua cu salariul primit în această perioadă."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste texte de lege contravin art. 16. alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (8) şi art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora:– Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";– Art. 38 alin. (1): "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere."Curtea Constituţională, examinând criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, constata ca dispoziţiile art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, sub aspectul scopului şi finalitatii lor, nu contravin normelor constituţionale invocate. Astfel, prevederile art. 16 din Legea nr. 1/1970, în temeiul cărora formularea plângerii penale împotriva unui salariat determina suspendarea acestuia din funcţie, nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece ele nu creează un regim privilegiat pentru salariaţi, ci instituie un tratament juridic diferit pentru cei care sunt trimişi în judecata pentru fapte penale sau împotriva cărora s-a făcut o plângere penală. Suspendarea din funcţie a acestor salariaţi este o măsura legală care protejeaza unitatea (societate comercială, regie autonomă etc.) faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale unei fapte penale. Nici prevederile art. 17 din Legea nr. 1/1970 nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Acestea admit constatarea nevinovăţiei salariatului suspendat din funcţie şi îi conferă un drept firesc la despăgubiri. Nici unul dintre textele criticate nu lezeaza prezumţia de nevinovatie atâta vreme cat acest principiu nu este afectat de formularea unei plângeri penale, ci doar de o hotărâre judecătorească definitivă. De asemenea, raportarea dispoziţiilor legale criticate la prevederile art. 38 din Legea fundamentală este forţată, deoarece suspendarea din funcţie a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o plângere penală nu este de natura sa ingradeasca dreptul la munca, în condiţiile în care persoana în cauza poate să îşi aleagă un alt loc de muncă.Referitor la criticile privitoare la caracterul "socialist" al reglementării, Curtea constata ca unităţile socialiste au fost transformate în societăţi comerciale şi regii autonome în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, lege ce nu a abrogat Legea nr. 1/1970 în mod expres. De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 71 din 11 mai 1999, prin care a infirmat susţinerile din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 82/1997, care stabileau ca dispoziţiile Legii nr. 1/1970 nu se mai aplica societăţilor comerciale. Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a constatat ca unele prevederi ale Legii nr. 1/1970 (art. 13 alin. 4) nu vin în contradictie cu principiile sau cu normele constituţionale şi, pe cale de consecinţa, nu pot fi considerate ca abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, excepţie ridicată de Margareta Sima în Dosarul nr. 2.994/C/2001 al Tribunalului Braşov.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2001. PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Costica BulaiMagistrat-asistent,Doina Suliman––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește