DECIZIE nr. 353 din 29 iunie 2005

cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, referitoare la dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Rusu – procurorClaudia Miu – prim-magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, ridicată direct de Avocatul Poporului.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare a fost îndeplinită legal.Preşedintele constată cauza în stare de judecată.Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt constituţionale.În ceea ce priveşte critica referitoare la contrarietatea prevederilor de lege criticate în raport cu dispoziţiile art. 124 din Constituţie, reprezentantul Ministerului Public consideră că exprimarea unui punct de vedere de către instanţa de judecată, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, nu poate avea semnificaţia unei antepronunţări, în primul rând, pentru că nu instanţa este competentă să soluţioneze excepţia, ci Curtea Constituţională, care, exercitând controlul de constituţionalitate, poate să agreeze sau nu opinia instanţei de judecată. În al doilea rând, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, deci inclusiv pentru instanţa care a sesizat Curtea Constituţională. Prin urmare, opinia instanţei are caracter consultativ, ca şi punctele de vedere ale celorlalte autorităţi publice prevăzute de lege şi deci exprimarea ei nu încalcă principiile independenţei şi imparţialităţii judecătorilor.Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, privind obligaţia de respectare a supremaţiei Constituţiei şi a legilor, în concluziile sale, reprezentantul Ministerului Public susţine că această critică nu vizează de fapt dispoziţia legală, ci interpretarea dată acestor dispoziţii de către Curtea Constituţională prin mai multe decizii, or, astfel de acte nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional unei dispoziţii legale reprezintă o recunoaştere a supremaţiei principiului constituţional al liberului acces la justiţie, prin înlăturarea unei piedici formale pe care interpretarea rigidă a textului ar fi aşezat-o în calea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.În legătură cu norma de procedură prevăzută de art. 17 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, potrivit căruia dosarul se poate restitui instanţei pentru completarea încheierii de sesizare la care face referire Avocatul Poporului, reprezentantul Ministerului Public susţine că excepţia este inadmisibilă, întrucât regulamentele nu fac parte din categoria actelor supuse controlului de constituţionalitate, în sensul art. 146 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin sesizarea adresată direct Curţii Constituţionale cu nr. 4.025 din 20 iunie 2005, Avocatul Poporului, în baza dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţia României, ale art. 13 lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului şi ale art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 referitoare la obligativitatea exprimării opiniei instanţei de judecată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate , autorul acesteia susţine, în esenţă, că în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, s-a constatat că nu în toate cazurile instanţele judecătoreşti îşi exprimă opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa lor.În jurisprudenţa instanţelor de judecată şi a Curţii Constituţionale s-au evidenţiat două situaţii distincte în cazul în care instanţa de judecată nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Într-o primă situaţie, Curtea Constituţională, înainte de soluţionarea excepţiei, a restituit dosarul pentru ca instanţa de judecată să îşi exprime opinia (de exemplu, Decizia nr. 46/1993, Decizia nr. 27/1993), iar în cea de a doua situaţie, Curtea Constituţională a reţinut dosarul şi a procedat la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în lipsa opiniei instanţei de judecată (de exemplu, Decizia nr. 245/2004).Faţă de această situaţie Avocatul Poporului arată că: "În deciziile pronunţate asupra unor excepţii de neconstituţionalitate, cu privire la care instanţa de judecată nu şi-a exprimat opinia, Curtea Constituţională a statuat că «lipsa opiniei instanţei judecătoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanţă a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către Curtea Constituţională». Astfel, Curtea Constituţională va proceda la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost ridicată de autor […] (Decizia nr. 171/2005, Decizia nr. 245/2004, Decizia nr. 47/1997).”Autorul excepţiei consideră că "pentru realizarea unei jurisprudenţe unitare şi pentru a se da eficienţă dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992„, republicată, care au un caracter imperativ, este necesar „a se examina posibila neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată”.În acest sens Avocatul Poporului susţine că textul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 este neconstituţional pentru că obligaţia instanţei judecătoreşti de a-şi exprima opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată poate fi interpretată „ca o antepronunţare cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale ce urmează a fi supuse controlului de constituţionalitate realizat de Curtea Constituţională”, ceea ce, în opinia sa, „vine în conflict cu independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi este contrară literei şi spiritului prevederilor art. 124 din Constituţie”.În opinia Avocatului Poporului nu este de conceput ca instanţele judecătoreşti să aibă o practică diferită cu privire la obligaţia legală de a-şi exprima opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.În argumentarea sesizării de neconstituţionalitate autorul excepţiei consideră, de asemenea, că în cazul în care instanţa de judecată nu ar întocmi încheierea de sesizare a Curţii în forma prevăzută de lege, orice demers al Curţii Constituţionale "ar avea drept consecinţă ignorarea prevederilor constituţionale şi ale legii [sale] organice".Totodată se apreciază de către Avocatul Poporului că dispoziţiile legale criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece prin neexprimarea opiniei instanţei de judecată, Curtea Constituţională ar fi în imposibilitate să-şi aducă la îndeplinire menirea sa constituţională şi legală, de garant al supremaţiei Constituţiei, calitate ce-i este conferită de art. 142 din Legea fundamentală. De asemenea, mai precizează că dispoziţiile legale criticate "afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi contravine prevederilor art. 24 din Constituţie", întrucât Curtea Constituţională, în lipsa opiniei instanţei de judecată, "ar fi împiedicată să abordeze fondul conflictului de constituţionalitate şi să se pronunţe prin decizie asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate de autor".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 şi 33 din Legea nr. 47/1992, Curtea a transmis sesizarea de neconstituţionalitate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, solicitându-le să comunice punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată prin ridicarea directă a excepţiei de neconstituţionalitate de către Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prescripţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finală, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10, art. 29-31, ale art. 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, republicată, competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, şi anume teza referitoare la exprimarea opiniei instanţei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Aceste dispoziţii au următorul cuprins:"(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi."În esenţă, prin critica de neconstituţionalitate se susţine că, prin exprimarea opiniei, instanţa s-ar antepronunţa cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale ce urmează a fi supuse controlului de constituţionalitate, iar pe de altă parte, practica neunitară a instanţelor judecătoreşti cu privire la exprimarea opiniei asupra excepţiei de neconstituţionalitate ar avea drept consecinţă imposibilitatea realizării controlului de constituţionalitate, încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt: art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 24 şi art. 124, care au următorul cuprins:– Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";– Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; … – Art. 124: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. … (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii." … Din examinarea comparativă a dispoziţiilor legale criticate şi a prevederilor Constituţiei care sunt invocate în susţinerea excepţiei, Curtea constată că nu există nici o incompatibilitate între textul de lege criticat şi dispoziţiile constituţionale invocate.Dimpotrivă, formularea de către instanţa de judecată a opiniei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate constituie o formă de exprimare a legăturii ce trebuie să existe între judecătorul "a quo" şi judecătorul "a quem" în procesul de soluţionare a excepţiei sau, altfel spus, între judecătorul instanţei învestite cu judecarea procesului şi cel al instanţei de contencios constituţional care judecă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa primei instanţe.Curtea observă că, aşa cum rezultă din conţinutul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) şi alin. (6) din Legea nr. 47/1992, această legătură este mult mai manifestă, întrucât în aplicarea textelor menţionate instanţa judecătorească, judecătorul „a quo”, are chiar un rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia să respingă ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate care nu îndeplinesc cerinţele legii.În Italia, ţară a cărei legislaţie în materie a constituit principalul model pentru legiuitorul român, acest rol al instanţei este şi mai pronunţat, instanţa judecătorească având posibilitatea de a respinge excepţiile pentru vădită netemeinicie (manifesta infondatezza).În consecinţă, Curtea Constituţională constată că obligaţia prevăzută în textul criticat ca instanţa să-şi prezinte opinia asupra excepţiei pe care nu ea o judecă nu încalcă nici o dispoziţie sau principiu constituţional. Textul de lege a fost conceput, încă din 1992, în ideea că alături de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de Guvern, care sunt implicaţi în procesul de legiferare, şi instanţa, care aplică legea, să-şi poată exprima opinia cu privire la excepţia prin care este criticată legea aplicabilă în soluţionarea litigiului de către instanţa judecătorească.Curtea constată, de asemenea, că, în mod evident, exprimarea opiniei de către instanţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu poate avea semnificaţia unei antepronunţări interzise instanţei de fond de dispoziţiile Codului de procedură civilă, de vreme ce nu ea este competentă să soluţioneze excepţia, această prerogativă de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate aparţinând în exclusivitate Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie.Împrejurarea că unele instanţe judecătoreşti, din ce în ce mai puţine în ultima vreme, nu-şi îndeplinesc îndatorirea legală de a-şi exprima opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate nu poate constitui un temei pentru constatarea neconstituţionalităţii textului de lege respectiv.A accepta punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului ar însemna să se transfere pe seama textului de lege criticat consecinţele posibile ale încălcării acestuia de către unele instanţe de judecată, care ignoră o obligaţie legală privind conţinutul încheierii prin care instanţa sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că "lipsa opiniei instanţei judecătoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanţă a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei, de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către Curtea Constituţională" (Decizia nr. 47 din 5 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998). De asemenea, prin Decizia nr. 171 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 9 mai 2005, Curtea a statuat în legătură cu omisiunea instanţei de a-şi exprima opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate că „lipsa de diligenţă a autorităţii publice şi culpa sa în îndeplinirea obligaţiilor izvorâte din lege nu pot reprezenta un impediment în calea valorificării depline a dreptului la apărare, în speţă, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în scopul realizării controlului de constituţionalitate a unui text de lege de care depinde soluţionarea cauzei”.În ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului Ministerului Public, referitoare la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului cu privire la dispoziţiile art. 17 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea reţine că excepţia ridicată nu vizează dispoziţiile din regulament, ci acestea au fost invocate de Avocatul Poporului ca argument în susţinerea demersului său privind neconstituţionalitatea art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.Faţă de cele de mai sus, Curtea Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, urmând să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, ridicată direct de Avocatul Poporului.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAPrim-magistrat-asistent,Claudia Miu____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește