DECIZIE nr. 353 din 23 septembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Ponov în Dosarul nr. 81/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Teodor Nita, lipsind celelalte părţi, pentru care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei arata ca dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece încalcă prevederile art. 16 şi ale art. 22 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi şi dreptul la integritate fizica şi psihică. Astfel, se menţionează că se creează o inegalitate a cetăţenilor în faţa legii câtă vreme dispoziţia criticata permite doar pentru faptele incriminate în alin. 1 şi 3 ale art. 184 din Codul penal punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi împăcarea părţilor, care inlatura răspunderea penală. Totodată, se precizează ca aceasta facultate nu este recunoscută şi în cazul faptelor prevăzute în alin. 2, 4 şi 4^1 ale art. 184 din Codul penal, soluţionarea conflictului de drept penal nefiind lăsată la indemana părţilor, deşi valorile sociale ocrotite de lege (integritatea corporală şi viaţa personală) sunt aceleaşi, fiind garantate distinct şi de către Legea fundamentală.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 182 din Codul penal nu încalcă prevederile constituţionale. În procesul penal principiul oficialitatii constituie regula, iar legiuitorul este suveran sa stabilească, cu titlu de excepţie, situaţiile în care voinţa persoanei vătămate ar duce la stingerea acţiunii penale. În cazul dispoziţiilor criticate legiuitorul nu a stabilit o astfel de excepţie datorită gravitatii faptei incriminate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 8 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 81/2003 Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Ponov, inculpat în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca aceste dispoztii sunt neconstituţionale, deoarece prevăd ca acţiunea penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpa se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, numai pentru vătămarea corporală simpla, prevăzută în art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal, nu şi în cazul în care s-a provocat din culpa o vătămare grava a integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzută în alin. 2 al aceluiaşi articol, cum a fost cazul în speta, în care autorul a impuscat din imprudenta o altă persoană, căreia i-a cauzat o vătămare corporală grava. În opinia autorului excepţiei, o astfel de fapta ar trebui să fie urmărită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, care are dreptul sa dispună de integritatea corporală şi de sănătatea sa. Dispoziţiile legale criticate sunt contrare, de aceea, prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi celor ale art. 22 alin. (1) privind dreptul la integritate fizica şi psihică.Instanţa apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, dar reprezintă chiar o aplicare a acestora. Excluderea de la procedura plângerii prealabile a vatamarii corporale prevăzute în art. 184 alin. 2, 4 şi 4^1 nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci o opţiune legislativă, urmărirea din oficiu a infractorilor în cazul vatamarii corporale din culpa în varianta agravată constituind o garanţie pentru apărarea integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul, prin atributul sau exclusiv de legiferare, poate admite excepţii de la principiul oficialitatii procesului penal, permitand soluţia împăcării părţilor din proces, dar numai într-o sfera restrânsă a domeniului infractional, prin aceasta nefiind incalcate prevederile art. 16 din Constituţie.Guvernul considera, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca legiuitorul are competenţa exclusiva de a stabili regulile de desfăşurare a procesului penal, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, precum şi reguli speciale de procedura şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, cum este cazul procedurii plângerii prealabile. Totodată, din ratiuni de politica penală, legiuitorul poate stabili infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi la care împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală. Criteriul folosit de legiuitor este gradul de pericol al infracţiunilor, în speta între vătămarea corporală şi vătămarea corporală grava din culpa. De aceea nu poate fi invocată încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fiind vorba de situaţii diferite.Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal sunt constituţionale. În legătură cu aceasta se arata ca legiuitorul a avut motive diferite care au condus la prevederea plângerii prealabile în cazurile prevăzute la art. 184 alin. 1 şi 3, faţă de celelalte cazuri (art. 184 alin. 2, 4 şi 4^1 din Codul penal). În aceste din urma situaţii, faţă de împrejurările în care fapta se comite, dar mai ales faţă de rezultatul mai grav care se produce, prevederea tragerii la răspundere penală, care să fie condiţionată de un act de voinţa al persoanei vătămate, nu se justifica. Nu se poate vorbi despre încălcarea egalităţii în drepturi, fiind vorba despre situaţii diferite.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal, care au următorul conţinut: "Pentru faptele prevăzute la alin. 1 şi 3, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală."Autorul excepţiei considera aceste dispoziţii ca fiind neconstituţionale, deoarece nu prevăd procedura plângerii prealabile şi a împăcării părţilor şi pentru celelalte variante ale infracţiunii de vătămare corporală din culpa. Aceasta omisiune a legiuitorului este contrară, în opinia autorului excepţiei, prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 22 alin. (1) referitoare la dreptul la integritate fizica şi psihică al persoanei. Referindu-se la situaţia din speta, autorul excepţiei afirma ca, deşi s-a împăcat cu persoana vătămată, el este totuşi tras la răspundere din oficiu, împotriva voinţei persoanei vătămate.Examinând dispoziţiile legale criticate prin raportare la prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata. Este atributul constituţional al legiuitorului de a stabili competenţa şi procedura de judecată, inclusiv procedura plângerii prealabile şi a împăcării părţilor, ca excepţii de la principiul oficialitatii procesului penal [art. 125 alin. (3) din Constituţie]. Legiuitorul este acela care stabileşte infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi la care împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală. Selecţia se bazează pe gradul de pericol social al infracţiunii, în diferitele variante ale acesteia, precum şi pe alte ratiuni de politica penală, în concordanta cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei.Cu privire la dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal, este de remarcat distincţia pe care legiuitorul o face între vătămarea corporală şi vătămarea corporală grava, excluzând pentru aceasta din urma posibilitatea ca punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sa depindă de voinţa persoanei vătămate. Fiind vorba de doua situaţii diferite, tratamentul juridic nu putea fi decât diferit, astfel că nu se poate invoca încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi.De altfel, cu privire la aceste critici de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 65/2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 17 aprilie 2002. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal se sustinea, ca şi în cazul de faţa, ca acestea sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituţie, pentru aceleaşi considerente, respectiv omisiunea prevederii împăcării părţilor drept cauza de inlaturare a răspunderii penale. Respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a arătat ca, din ratiuni de politica penală, legiuitorul admite excepţii de la caracterul oficial al acţiunii penale în cazul unor infracţiuni, cum este şi cea din cauza. Opţiunea legiuitorului, în astfel de cazuri, nu este limitată prin Constituţie.Soluţia adoptată, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au fost evocate împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Ponov în Dosarul nr. 81/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește