DECIZIE nr. 352 din 30 septembrie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorMihai Constantinescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Vidrighin Ioan şi Vidrighin Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 56 din 20 martie 1997*).–––––-Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 56 din 20 martie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 11 noiembrie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 30 septembrie 1997, în prezenta recurentului, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 23 septembrie 1997 şi apoi pentru data de 30 septembrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 16 ianuarie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 2.162/1996 al acestei instanţe, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Vidrighin Ioan şi Vidrighin Maria.Prin Decizia nr. 56 din 20 martie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale în materia recursului în anulare.Împotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs, în termen legal, Vidrighin Ioan şi Vidrighin Maria pentru următoarele motive:1. Dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt totuşi neconstituţionale, deoarece drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie aparate şi respectate conform Constituţiei. Modificările aduse art. 330^1 din Codul de procedură civilă dovedesc ca dispoziţia "oricând" era nelegală şi neconstitutionala. Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare a fost pronunţată la data de 22 iunie 1993, deci înainte de 26 iulie 1993, când nu exista instituţia recursului în anulare, situaţie "pe care Curtea Constituţională nu a avut-o în vedere", pronunţând o soluţie contrară propriilor soluţii anterioare. Or, a lasă "oricând" la dispoziţia unui terţ un drept câştigat înseamnă nerespectarea drepturilor.Considera ca în mod greşit s-a respins excepţia de neconstituţionalitate ca rămasă fără obiect, întrucât aceasta este valabilă numai în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost motivată şi s-ar fi limitat la faptul ca recursul în anulare se poate exercita "oricând". În realitate, recurentii, în motivarea excepţiei, au susţinut ca dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, indiferent de termenul în care se poate exercita recursul în anulare, sunt neconstituţionale. Asa fiind, modificarea acestor prevederi nu făcea ca sesizarea sa rămână fără obiect, ci trebuia analizata excepţia referitoare la dispoziţia privind posibilitatea atacarii hotărârilor judecătoreşti de către Ministerul Public.2. Ministerul Public nu poate interveni într-un proces în care nu a luat parte. Or, posibilitatea atacarii cu recurs în anulare a hotărârilor judecătoreşti de către procurorul general înseamnă intervenţia unui terţ într-un proces la care nu a luat parte.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale în materia recursului în anulare.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Recursul este neîntemeiat şi urmează să fie respins.Cu privire la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996.S-a statuat prin aceste decizii ca procurorul general poate declara recursul în anulare "oricând", prevederea fiind în concordanta cu dispoziţiile art. 128 din Constituţie, potrivit cărora căile de atac se exercită de părţi şi de Ministerul Public în condiţiile legii. Posibilitatea de a exercita recursul în anulare "oricând" nu contravine nici tratatelor internaţionale ratificate de Parlamentul României.Susţinerea recurentilor ca modificarea adusă dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prin instituirea unui termen pentru exercitarea recursului în anulare, vadeste tocmai neconstituţionalitatea reglementării anterioare nu este intemeiata. Instituirea termenului menţionat nu este o problemă de constituţionalitate, ci o măsura care tine de politica legislativă în competenţa exclusiva a Parlamentului.Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constata că nu poate fi reţinut, deoarece faptul ca hotărârea judecătorească atacată prin recurs în anulare a fost pronunţată anterior datei de 26 iulie 1993 nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii în timp, ce tine de competenţa instanţei de judecată.Şi susţinerea ca în mod greşit s-a reţinut prin decizia de fond ca excepţia privitoare la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă este lipsită de obiect este nefondata, întrucât admiterea criticii ar insemna negarea însăşi a recursului în anulare.Motivul de recurs prin care se critica exercitarea recursului în anulare de către procurorul general, care echivaleaza cu intervenţia unui terţ într-un proces la care nu a luat parte, este, de asemenea, nefondat. Potrivit art. 130 din Constituţie, Ministerul Public reprezintă interesele generale şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Asa fiind, intervenţia Ministerului Public în activitatea judiciară nu este aceea a unui terţ, ci a reprezentantului intereselor generale ale societăţii, chiar în litigiile civile.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Vidrighin Ioan şi Vidrighin Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 56 din 20 martie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 30 septembrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Constantin BuradaDin cauza decesului magistratului-asistent Constantin Burada, în temeiulart. 261 alin. 2 din Codul de procedurăcivilă, în locul sau semneazăMagistrat-asistent şef,Claudia Miu –––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește