DECIZIE nr. 350 din 28 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003)



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), excepţie ridicată de Carmen Speranţa Constanţa Tomescu în Dosarul nr. 396/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspund autorul excepţiei, prin avocat Victor Florin Peştean, precum şi partea Societatea Comercială "Romtelecom" – S.A., prin consilier juridic Liliana Enache.Având cuvântul, autorul excepţiei arată că proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 aduce modificări în sensul arătat în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, fapt ce reprezintă un argument în favoarea constatării neconstituţionalităţii textelor de lege criticate.Arată că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu vizează modul de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de judecată, ci se referă la o procedură elaborată în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, ce încalcă alte dispoziţii din Legea fundamentală.Susţine excepţia astfel cum aceasta a fost ridicată în faţa instanţei de judecată.Depune note scrise prin care solicită admiterea excepţiei. De asemenea, depune textul proiectului Ordonanţei de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003, precum şi nota de fundamentare a acesteia.Reprezentantul părţii Societatea Comercială "Romtelecom" – S.A. arată că nu există nici o legătură între dispoziţiile de lege criticate şi soluţionarea cauzei, autorul excepţiei urmărind tergiversarea procesului.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că nu constituie motiv de admitere a excepţiei împrejurarea că legiuitorul urmează a elabora o nouă reglementare. Arată că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi că autorul excepţiei dă o interpretare proprie textelor în cauză.Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă prevederi discriminatorii în ceea ce priveşte modul de apărare a dreptului de proprietate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 396/LM/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), excepţie ridicată de Carmen Speranţa Constanţa Tomescu într-o cauză ce are ca obiect o contestaţie la decizia de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele: a) art. 288 teza a doua din Codul muncii, precum şi art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999, prevăzând decăderea din beneficiul probei admise a părţii care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia, fac inoperantă dispoziţia art. 287 din Codul muncii, potrivit căreia sarcina probei revine angajatorului. Astfel, în situaţia în care angajatorul refuză în mod sistematic să prezinte dovezile în termenul prevăzut de lege ori în termenul dat de instanţă, pronunţarea sancţiunii decăderii împotriva angajatorului este în beneficiul acestuia, care prin propria faptă reuşeşte să se sustragă de la îndeplinirea unei obligaţii legale, ceea ce înseamnă că protecţia dreptului la muncă este insuficientă, iar salariatul nu poate beneficia de un proces echitabil; b) art. 72 alin. (2) şi (3) din Codul muncii este neconstituţional pentru că nu conţine în mod expres obligaţia angajatorului de a notifica salariaţilor care au fost concediaţi reluarea activităţii a cărei încetare a condus la concedieri colective; c) art. 74 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este neconstituţional pentru că nu prevede obligaţia angajatorului de a menţiona în decizia de concediere rezultatul aplicării criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; d) art. 74 alin. (1) lit. d), raportat la art. 64 din Codul muncii, are caracter discriminatoriu pentru că din sfera salariaţilor cărora angajatorul trebuie să propună ocuparea locurilor de muncă vacante din unitate sunt excluşi salariaţii ale căror contracte de muncă urmează să fie desfăcute pentru motive neimputabile lor.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 18 noiembrie 2004, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibilă. Recursul declarat de autorul excepţiei împotriva încheierii a fost admis prin Decizia civilă nr. 729/R din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, restituindu-se cauza în vederea rejudecării excepţiei. Tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale, fără a înscrie în încheiere opinia sa cu privire la excepţia ridicată. Curtea Constituţională a solicitat Tribunalului Bucureşti comunicarea opiniei sale, însă acesta nu a transmis-o.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul consideră că dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu contrazic nici o prevedere din Constituţie. Angajatorul, dacă nu face proba legalităţii şi temeiniciei deciziei de concediere, îşi asumă consecinţa anulării acestui act. Într-o asemenea situaţie nu se produce răsturnarea sarcinii probei, salariatul nefiind niciodată obligat să dovedească legalitatea şi temeinicia concedierii sale. Conform art. 74 din Codul muncii decizia de concediere trebuie să cuprindă suficiente elemente de informare a salariatului interesat în exercitarea drepturilor recunoscute de lege. De altfel, autorul excepţiei pune în discuţie probleme de interpretare şi de aplicare a textelor de lege criticate, iar nu constituţionalitatea acestora.Avocatul Poporului apreciază că toate dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, "instituirea unei proceduri speciale de soluţionare a conflictelor de muncă nu aduce atingere în nici un mod dreptului la un proces echitabil, ci transpune în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre salariat şi angajator, precum şi instaurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării dreptului prevăzut de art. 21 din Constituţie". Stabilirea prin lege a unor condiţii privind încetarea contractului individual de muncă nu reprezintă o îngrădire a dreptului la muncă. Dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere trăsăturilor şi valorilor supreme ale statului român şi nici principiului unităţii poporului român şi egalităţii între cetăţeni.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Aceste dispoziţii de lege au următorul cuprins:● Art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999: „Instanţa poate să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia.”;● Art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 288 teza a doua din Codul muncii:– Art. 64: "(1) În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.(2) În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii, urmând să îi comunice salariatului soluţiile propuse de agenţie. … (3) Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) şi (2) pentru a-şi manifesta expres consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit. … (4) În cazul în care salariatul nu îşi manifestă expres consimţământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum şi în cazul în care agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă nu poate îndeplini obligaţia prevăzută la alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului. … (5) În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensaţie, în condiţiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz;"; … – Art. 72 alin. (2) şi (3): "(2) În cazul în care în această perioadă angajatorul reia activităţile a căror încetare a condus la concedieri colective, salariaţii care au fost concediaţi au dreptul de a fi reangajaţi pe aceleaşi locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără examen sau concurs ori perioadă de probă.(3) În situaţia în care salariaţii care au dreptul de a fi reangajaţi potrivit alin. (2) nu solicită acest lucru, angajatorul poate face noi angajări pe locurile de muncă rămase vacante."; … – Art. 74 alin. (1) lit. c) şi d): "(1) Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: […]c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 70 alin. (2) lit. d); … d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64."; … – Art. 288: "Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia."În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 21 alin. (3), art. 41 şi art. 53 din Constituţie, potrivit cărora:– Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";– Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială."; … – Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";– Art. 41: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. … (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. … (4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii. … (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate."; … – Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." … De asemenea, autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii legale sunt contrare şi prevederilor art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la această convenţie, care au următorul cuprins:● Art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:– Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.3. Orice acuzat are, în special, dreptul:a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; … b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; … c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; … d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; … e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere."; … – Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";– Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.";● Art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."Examinând dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale şi la reglementările internaţionale invocate în motivarea excepţiei, Curtea constată următoarele:Dispoziţiile legale criticate nu conţin nici o măsură prin care s-ar îngrădi accesul liber la justiţie al oricărui salariat pentru a contesta legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere emise de angajator, drept pe care l-a exercitat efectiv şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate.Art. 288 teza a doua din Codul muncii şi art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 prevăd decăderea părţii din beneficiul probei admise, ca sancţiune a întârzierii nejustificate a administrării acesteia. Aceste dispoziţii legale sunt menite să asigure soluţionarea cu celeritate a conflictelor de muncă, în primul rând, în interesul salariatului, al apărării raporturilor de muncă şi al exercitării dreptului la muncă. Angajatorul, în apărarea sa, trebuie să dovedească legalitatea şi temeinicia măsurii de concediere, fiind obligat să prezinte probele în acest sens înainte de prima zi de înfăţişare. Dacă angajatorul întârzie, în mod nejustificat, administrarea acestor probe, el poate fi decăzut chiar şi din probele admise anterior. Decăderea din probă are drept consecinţă nedovedirea legalităţii ori a temeiniciei deciziei de concediere, aceasta putând fi anulată. În urma decăderii angajatorului din proba admisă în apărare, sarcina administrării acesteia nu revine salariatului, aplicându-se în continuare regula generală potrivit căreia sarcina probei revine angajatorului. Şi salariatul poate solicita administrarea unor probe prin care tinde să dovedească nelegalitatea ori netemeinicia deciziei de concediere. În situaţia în care probele solicitate de salariat şi admise de instanţă sunt deţinute de angajator, acesta va fi obligat să le prezinte. În aceste condiţii nu sunt lezate garanţiile procedurale care asigură desfăşurarea unui proces echitabil şi într-un interval de timp rezonabil, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante.Art. 74 din Codul muncii prevede obligaţia angajatorului de a menţiona în cuprinsul deciziei de concediere, care trebuie comunicată în scris salariatului, suficiente motive şi informaţii pe baza cărora salariatul să poată aprecia legalitatea şi temeinicia măsurii de concediere şi să poată decide dacă o contestă sau nu în justiţie. Omisiunea de a insera în decizie toate datele cerute de lege afectează legalitatea acesteia.Obligaţia angajatorului de a informa salariaţii concediaţi despre dispariţia motivelor care au determinat încetarea activităţii şi concedierea colectivă şi despre reluarea activităţii rezultă din textul de lege criticat, în această privinţă punându-se doar problema aplicării legii.Concedierea salariatului, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, nu reprezintă o atingere a dreptului la muncă ori la alegerea liberă a profesiei şi a locului de muncă şi nici o restrângere a exercitării acestor drepturi. Împotriva eventualelor măsuri abuzive şi nelegale de concediere salariaţii au dreptul de a face contestaţie la instanţa judecătorească prin a cărei hotărâre se restabileşte dreptul încălcat.Nici una dintre dispoziţiile legale criticate nu instituie privilegii ori discriminări, acestea fiind deopotrivă aplicabile tuturor salariaţilor şi angajatorilor care se găsesc în ipoteza normelor juridice respective.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), excepţie ridicată de Carmen Speranţa Constanţa Tomescu în Dosarul nr. 396/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Toma–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește