DECIZIE nr. 350 din 23 septembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), precum şi ale art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/2002



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), precum şi ale art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare OLTENIA – S.A. în Dosarul nr. 92/Com/2003 al Tribunalului Valcea – Secţia comercială.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind ca dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), precum şi cele ale art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul acesteia. În acest sens, este menţionată jurisprudenta Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 19 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 92/Com/2003, Tribunalul Valcea – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), precum şi ale art. 47^1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare OLTENIA – S.A.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 41 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate şi ocrotirea proprietăţii private, ale art. 49 privind restrangerea unor drepturi, ale art. 134 privind economia şi ale art. 135 privind proprietatea. Totodată, se arata ca se încalcă şi dispoziţiile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.În esenta, autorul excepţiei susţine ca "suspendarea timp de 6 luni a oricărei acţiuni judiciare şi extrajudiciare împiedica soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil şi nu este justificată în nici un fel". De asemenea, se arata ca "Guvernul putea sa dispună doar cu privire la acţiunile promovate de instituţiile de stat sau societăţile comerciale cu capital de stat, nicidecum de cele promovate de persoanele fizice sau juridice de drept privat". În conceptia autorului excepţiei, "suspendarea dispusă abuziv prin art. 16 pct. 1^2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 echivaleaza cu limitarea sau îngrădirea accesului liber la justiţie”. Se mai susţine ca dispoziţiile criticate încalcă principiile de funcţionare a unei economii de piaţa, libertatea comerţului, iar prin „majorarea capitalului social al S.C. lt; lt;Oltchim gt; gt; – S.A. fără aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 – cota de deţinere de acţiuni a SIF OLTENIA – S.A. a scăzut cu consecinţa modificării puterii sale de a controla gestionarea societăţii. În condiţiile în care controlul statului asupra gestiunii societăţii este ineficient – fapt concretizat prin situaţia economico-financiară dificila în care se afla societatea scăderea cotei acţionarilor minoritari prin neaplicarea unor prevederi ale dreptului comun (O.U.G. nr. 28/2002) reprezintă o ingradire a dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute în societate de actionarii privati”. Totodată, autorul excepţiei susţine ca „restrangerea exerciţiului dreptului la acţiune împotriva societăţilor comerciale aflate în lt; lt;administrare specială gt; gt;, respectiv restrangerea (suspendarea) acţiunilor judiciare şi extrajudiciare şi exceptarea de la regulile de drept comun reglementate de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 28/2002, aprobată cu modificări de Legea nr. 525/2002, nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute limitativ de art. 49 din Constituţia României”.Tribunalul Valcea – Secţia comercială considera ca excepţia "este intemeiata, întrucât prin aceste prevederi se încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiile art. 41, 134 şi 135 din Constituţie".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca "suspendarea acţiunilor judiciare pe o perioadă limitată de la instituirea supravegherii financiare până la încheierea contractului de vânzare a acţiunilor, dar nu mai mult de 6 luni de la luarea acestei măsuri", nu reprezintă "îngrădirea accesului liber la justiţie". Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca "o asemenea reglementare este necesară din punct de vedere juridic având în vedere sensul şi ratiunea procedurii de suspendare financiară, care urmăreşte reducerea gradului de îndatorare a societăţilor comerciale definite la art. 2 din lege, fiind în avantajul creditorilor comerciali şi al furnizorilor de utilităţi".Referitor la invocarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în punctul de vedere prezentat se considera ca textul "nu prezintă relevanta juridică faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) din Legea nr. 137/2002, deoarece acestea reglementează în domeniul litigiilor comerciale, nefiind incidente prevederile convenţiei amintite, care reglementează în materie civilă şi penală”.De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca "suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pe perioada instituirii supravegherii financiare nu presupune încălcarea principiului înscris în art. 41 din Legea fundamentală privitor la protecţia proprietăţii private şi nici a dispoziţiilor art. 134 şi art. 135 din Constituţie referitoare la rolul statului într-o economie de piaţa şi la ocrotirea proprietăţii". În continuare, se arata ca, "după împlinirea termenului de suspendare, părţile sunt repuse în drept, în situaţia anterioară, nefiind afectate nici drepturile şi nici obligaţiile corelative ale acestora". Cu privire la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 49 din Constituţie privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, se considera ca aceasta este "irelevanta în situaţia prezentată".Guvernul considera excepţia neîntemeiată. Subliniind scopul măsurii luate prin ordonanţa de urgenţă criticata accelerarea procesului de privatizare, Guvernul arata ca măsurile de suspendare a acţiunilor judiciare şi extrajudiciare în vederea stabilirii situaţiei reale a patrimoniului acestor societăţi sunt "chiar şi în interesul creditorilor care vor avea posibilităţi sporite de realizare a creanţelor de la societăţile privatizate". În continuare, se arata, în legătură cu invocarea încălcării art. 21 şi 49 din Constituţie, ca "prin măsura suspendării nu se ingradeste, în drept, accesul liber la justiţie şi nici nu se aduce vreo atingere existenţei dreptului sau a libertăţii". Mai mult, Guvernul subliniaza "temporalitatea măsurii, care nu este menita sa aducă atingeri substanţei unor drepturi, inclusiv dreptului de proprietate". Se reaminteste, în context, ca art. 41 alin. (1) din Constituţie prevede că "limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, or această lege, în situaţia de faţa, este tocmai Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/2002„. În opinia Guvernului este concludent, pentru aprecierea ca netemeinica a excepţiei, faptul ca „măsura suspendării încetează în momentul când se încheie contractele de privatizare sau după 6 luni de la data supravegherii financiare”. În continuare, Guvernul, referindu-se la textul art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie privind libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi crearea cadrului favorabil prin valorificarea tuturor factorilor de producţie, arata ca acestea nu trebuie realizate „oricum, şi asigurând lt; lt;protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară gt; gt;, principiu de care legiuitorul trebuie să ţină seama în considerarea interesului general al accelerarii procesului privatizării”.Avocatul Poporului, în punctul de vedere transmis cu Adresa nr. 2.038/2003, apreciază ca dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Subliniind ratiunea introducerii măsurii de suspendare a exercitării acţiunilor judiciare şi extrajudiciare faţă de societăţile comerciale aflate sub supraveghere financiară pentru o perioadă de maximum 6 luni, care consta în favorizarea accelerarii procesului de privatizare a societăţilor comerciale, Avocatul Poporului considera ca aceste măsuri "nu au valoarea unei îngrădiri a exercitării dreptului de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime". De altfel, se arata în punctul de vedere prezentat, "art. 21 din Constituţie, fără sa instituie vreo interdicţie cu privire la suspendarea legală sau judiciară a unor cauze, prevede posibilitatea sesizării justiţiei, reglementare pe care Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 nu o încalcă”. De asemenea, se opineaza ca „suspendarea acestor proceduri nu aduce vreo atingere dreptului de proprietate al titularilor de creanţe”, ci cel mult se poate discuta „despre o anumită întârziere a realizării drepturilor de creanta al acestora”.Avocatul Poporului apreciază ca nici dispoziţiile art. 49 din Constituţie nu sunt incalcate de textele criticate pentru neconstituţionalitate, întrucât măsurile luate "se justifica din punctul de vedere al apărării ordinii publice". Arătând ca suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare urmăreşte crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, Avocatul Poporului conchide ca "textele supuse controlului constituţional nu încalcă nici prevederile art. 134 şi art. 135 din Legea fundamentală".Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), precum şi ale art. 47^1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/2002. Examinând ordonanţa de urgenţă, Curtea constata ca aceasta are numai doua articole numerotate cu cifre române, prin dispoziţiile art. I aducandu-se modificări şi completări Legii nr. 137/2002 privind unele măsurii pentru accelerarea privatizării.În consecinţa, Curtea retine ca obiectul real al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), precum şi cele ale art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208 din 18 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1^2) şi (1^3): "(1^2) Toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pornite împotriva societăţii comerciale înainte sau după instituirea supravegherii financiare se suspenda pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare şi data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni, dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare.(1^3) Pe durata supravegherii financiare se suspenda orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la alin. (1^2).";– Art. 47^1: "Sunt exceptate de la prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 525/2002, operaţiunile de majorare a capitalului social efectuate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002.”Critica de neconstituţionalitate a acestor texte consta, în esenta, în susţinerea ca prin măsura suspendării acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, precum şi a termenelor de prescripţie a acţiunilor se încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ale art. 41 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate şi protecţia proprietăţii private, ale art. 49 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 134 privind economia şi ale art. 135 privind proprietatea. De asemenea, se invoca şi încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie privind protecţia proprietăţii.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca aceasta este neîntemeiată.Dispoziţiile Legii nr. 137/2002 stabilesc cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare. Dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), introduse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, se integreaza în capitolul III al legii (art. 16-21) intitulat „Măsuri speciale în procesul de privatizare”. În jurisprudenta sa, Curtea a stabilit, de principiu, că nu orice intervenţie a puterii legiuitoare cu privire la desfăşurarea unor procese aflate în curs de soluţionare încalcă prevederile constituţionale, chiar Codul de procedură civilă prevăzând cazuri de suspendare legală a judecaţii unor cauze.Astfel, de exemplu, asupra prevederilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, stabilind ca acestea sunt constituţionale, deşi prin acea ordonanţa se prevedea măsura suspendării acţiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 pe timp de un an, cu posibilitatea prelungirii pe timp de încă un an. Pronunţând aceste soluţii, Curtea a avut în vedere ca suspendarea acţiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 nu încalcă principiul liberului acces la justiţie, dat fiind ca, prin însăşi natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie adoptat de instanţa competenţa, pe o perioadă limitată (de numai un an, cu posibilitatea prelungirii ei încă un an), potrivit art. III alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 138/2002, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol. (În acest sens sunt, de exemplu, deciziile: nr. 211 din 10 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 28 octombrie 2002; nr. 49 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 2 aprilie 2003; nr. 95 din 6 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 6 mai 2003).Având în vedere similitudinile existente între măsurile prevăzute de art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 şi cele stabilite prin art. 16 alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 137/2002, considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza. De altfel, Curtea observa ca în cazul textelor criticate pentru neconstituţionalitate în cauza care formează obiectul acestui dosar termenul pentru care este prevăzută suspendarea acţiunilor este limitat, el nu poate fi mai mare de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare, iar această măsură este luată de instanţa în baza legii. Pe de altă parte, dispoziţiile criticate nu încalcă accesul liber la justiţie, care presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţei judecătoreşti competente pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.Curtea nu poate retine nici incompatibilitatea, susţinută de autorul excepţiei, dintre dispoziţiile criticate şi cele ale art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind garantarea dreptului de proprietate şi protecţia proprietăţii private, ale art. 134 privind economia şi ale art. 135 privind proprietatea privată, deoarece măsura suspendării acţiunilor judiciare sau extrajudiciare, prin ea însăşi, este luată în vederea realizării scopului strategic, de interes general, al privatizării societăţilor comerciale la care statul sau o unitate a administraţiei publice locale este acţionar sau asociat, fără a pune în discuţie dreptul de proprietate al altor subiecte.În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, Curtea constata ca este neîntemeiată, în condiţiile în care, asa cum s-a arătat mai sus, nu se poate retine ca autorului excepţiei i s-a restrâns, prin prevederile criticate, exerciţiul vreunuia din drepturile ori libertăţile constituţionale.Curtea constata neîntemeiată critica de neconstituţionalitate cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie privind protecţia proprietăţii. Sub acest aspect, jurisprudenta Curţii Constituţionale menţionată în aceasta cauza este, "mutatis mutandis", în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cazul Saggio contra Italiei (Hotărârea din 25 octombrie 2001), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza ca măsura luată de ministrul industriei din Italia de plasare a unei societăţi sub regim de "administrare extraordinară", în baza Legii nr. 95 din 3 aprilie 1979, conform căreia nici o acţiune în executare nu putea fi intentată împotriva societăţii, vizează asigurarea unei bune gestionari a societăţii respective şi o protecţie identică pentru toţi creditorii. De asemenea, Curtea Europeană a recunoscut statului o larga marja de apreciere în ceea ce priveşte mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor urmărite. În hotărârea respectiva, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat ca, în principiu, un sistem de suspendare temporară a plăţii datoriilor unei societăţi comerciale aflate în criza şi autorizate să-şi continue activitatea de producţie în interesul economiei naţionale nu este criticabila în sine, având în vedere marja de apreciere recunoscută statelor. De asemenea, în considerentele hotărârii respective, instanţa europeană a statuat ca în speta nu a operat vreo expropriere sau vreun transfer de proprietate, căci dreptul reclamantului (fost salariat al societăţii) nu a fost niciodată pus în discuţie.În consecinţa, Curtea Constituţională retine ca este neîntemeiată susţinerea ca dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 137/2002 ar fi neconstituţionale.Curtea nu poate primi nici critica dispoziţiilor art. 47^1 din aceeaşi lege, întrucât prin majorarea capitalului social al unei societăţi comerciale nu este afectat dreptul de proprietate al acţionarilor. Prin măsura de majorare a capitalului social nu se realizează un transfer de proprietate. Cel mult se poate produce o modificare a ponderii pe care unii acţionari o deţin în totalul acţiunilor. De altfel, măsura, ca atare, este prevăzută de lege şi uzitata în practica societăţilor comerciale. Problema aplicării majorării capitalului social al societăţii comerciale, a condiţiilor în care aceasta poate fi realizată sau a exceptarilor eventuale de la prevederile general aplicabile nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care este de resortul instanţei de judecată.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), precum şi ale art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare OLTENIA – S.A. în Dosarul nr. 92/Com/2003 al Tribunalului Valcea – Secţia comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește