DECIZIE nr. 350 din 20 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ceucă în Dosarul nr. 2.891/314/2007 al Judecătoriei Suceava.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că aspectele invocate de autorul excepţiei ţin de modul de aplicare a legii şi nu constituie probleme de constituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.891/314/2007, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioan Ceucă în cadrul unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt contrare art. 124 şi 131 din Constituţie, încălcându-se principiile separaţiei funcţiilor judiciare, al imparţialităţii instanţelor de judecată şi al sesizării instanţei. În acest sens, arată că exerciţiul acţiunii publice aparţine, în exclusivitate, procurorului, iar nu persoanei care a făcut plângere potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală. Prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedură penală, care prevăd că, "în cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1", cu cele ale art. 264 din acelaşi cod, potrivit cărora actul de sesizare a instanţei este rechizitoriul prin care procurorul dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, rezultă, în opinia autorului excepţiei, că plângerea persoanei prevăzute la art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală are valoarea juridică a unui rechizitoriu şi, prin urmare, se încalcă principiul oficialităţii procesului penal şi, implicit, cel al separaţiei funcţiilor judiciare şi al sesizării instanţei. Dacă, din contră, se consideră că învestirea instanţei se face prin însăşi încheierea întocmită de instanţă, atunci se ajunge la încălcarea unui alt principiu constituţional, şi anume cel privind imparţialitatea instanţei de judecată, întrucât instanţa ajunge să cumuleze funcţia de acuzare cu cea de judecată.Judecătoria Suceava consideră că excepţia de neconstituţionalitate a art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală nu este întemeiată. De asemenea, arată că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate a art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedură penală dacă se interpretează în sensul că plângerea persoanei la care se referă alin. 1 al acestui articol constituie atât act de sesizare a instanţei, cât şi act de inculpare. Însă, dacă se consideră că actul de sesizare îl reprezintă încheierea instanţei, instanţa va cumula, într-adevăr, două funcţii incompatibile, respectiv pe cea de acuzare şi cea de judecată, aducându-se atingere astfel principiului separaţiei funcţiilor judiciare.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că prin încheierea pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, instanţa nu dezleagă fondul pricinii, ci apreciază numai cu privire la legalitatea actului atacat. Soluţionarea fondului cauzei constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stipulează în mod expres că se aplică "în mod corespunzător". De altfel, judecătorul, chiar dacă reţine cauza spre judecare, nu are obligaţia să pronunţe o hotărâre de condamnare, el trebuind să efectueze cercetarea judecătorească şi să pronunţe soluţia ce se impune potrivit legii după finalizarea acesteia şi pe parcursul căreia părţile beneficiază de toate garanţiile procesuale.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, arată că judecarea cauzei de către instanţă după desfiinţarea rezoluţiei de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi exercitarea tuturor atribuţiilor decurgând din această calitate. În acelaşi timp, arată că administrarea de probe noi sau refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci acte judiciare prevăzute de lege pentru stabilirea adevărului şi a elementelor răspunderii penale. În sfârşit, arată că prin plângerea formulată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului nu se judecă însăşi cauza, ci temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe scrise înfăţişate instanţei de părţile în proces.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, aşa cum au fost modificate prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, dispoziţii potrivit cărora: „Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii: […]c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. … În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1."Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 124 şi 131 din Constituţie, privind înfăptuirea justiţiei şi rolul Ministerului Public.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai analizat constituţionalitatea textelor de lege criticate în raport cu aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi aceleaşi motive ca şi cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 985 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând, în esenţă, că soluţionarea fondului cauzei, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată, reţinând cauza spre judecare, constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac, astfel că părţile au posibilitatea de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, prevalându-se aşadar de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale. De asemenea, Curtea a arătat că nu se poate pune la îndoială imparţialitatea judecătorului, care, desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacată, reţine cauza spre judecată, întrucât judecata finalizată prin pronunţarea încheierii de admitere a plângerii are alt obiect decât judecata fondului cauzei. În plus, după învestirea instanţei în condiţiile prevăzute de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, acţiunea penală se exercită tot de către procuror, care, în funcţie de probele administrate şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, poate să ceară condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal. Aşa fiind, instanţa, nici în judecarea plângerii şi nici în judecarea în fond a cauzei, nu îndeplineşte acte de urmărire penală specifice fazei urmăririi penale şi procurorului, ci numai acte de judecată şi dă numai soluţii judiciare de competenţa instanţei, a judecătorului. Administrarea de probe noi, refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci acte judiciare, prevăzute de lege pentru stabilirea adevărului şi a elementelor răspunderii penale – pentru a da o hotărâre temeinică şi legală.De altfel, aşa cum a reţinut Curtea cu acelaşi prilej, judecătorul are posibilitatea să îşi manifeste rolul activ şi să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului, nefiind afectate în niciun fel garanţiile de independenţă şi imparţialitate a justiţiei consacrate de art. 124 din Legea fundamentală.În sfârşit, după cum s-a statuat prin aceeaşi decizie, "faptul că, în conformitate cu dispoziţiile alin. 9 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, în situaţia admiterii plângerii cu reţinerea cauzei spre judecare, actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei, iar nu rechizitoriul procurorului, este determinat de specificul acestei căi de atac, care vizează chiar actele procurorului de netrimitere în judecată şi nu încalcă dispoziţiile art. 124 şi art. 131 din Constituţie".Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ceucă în Dosarul nr. 2.891/314/2007 al Judecătoriei Suceava.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește