Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 235 din 9 aprilie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Ion Tuşnea în Dosarul nr. 2.216/102/2008 al Tribunalului Mureş – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.216/102/2008, Tribunalul Mureş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.Excepţia a fost ridicată de Ion Tuşnea într-o cauză având ca obiect plata de asigurări sociale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 şi 47, deoarece afectează persoanele care îndeplinesc toate celelalte condiţii prevăzute de lege, dar au un venit mai mare decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.Instanţa de judecată apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a comunică punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatului Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, dispoziţii modificate prin Legea nr. 347/2006, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 650 din 27 iulie 2006.Art. 4 alin. (4) are următoarea redactare: "De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor."În opinia autorului excepţiei, aceste dispoziţii de lege sunt în neconcordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 41 referitoare la munca şi protecţia socială a muncii şi ale art. 47 privind nivelul de trai.Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, persoanele cărora li s-a acordat titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite şi copiii eroilor-martiri, care au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie, beneficiază de o indemnizaţie lunară. Nivelul veniturilor realizate de diferite persoane, inferior sau superior salariului mediu brut pe economie, plasează persoanele respective în situaţii obiectiv diferite.Curtea reţine că, prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 341/2004, legiuitorul a prevăzut modul de calcul al indemnizaţiei lunare reparatorii pentru persoanele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite. Aşadar, fiind vorba despre indemnizaţii cu caracter reparatoriu, legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie.Astfel, a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în deplin acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii presupune aplicarea unui tratament juridic identic numai în situaţii egale. Or, este evident că persoanele care au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat sunt într-o situaţie juridică diferită faţă de cele care au un venit mai mare decât acest plafon.În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008.Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 şi 27 din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Maria Igiescu în Dosarul nr. 20/300/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––