Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 25 februarie 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 şi 95 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
Costica Bulai – preşedinteConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 şi 95 din Legea nr. 188/1999, excepţie ridicată de Daniela Iulia Sgarcitu în Dosarul nr. 263/2002 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.La apelul nominal răspunde Daniela Iulia Sgarcitu, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Partea prezenta solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, pentru motivele expuse în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei. Totodată considera ca dispoziţiile art. 74 şi 95 din Legea nr. 188/1999 sunt neconstituţionale dacă sunt interpretate în sensul că fac inaplicabil art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arata ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece acestea, reglementand situaţii diferite, stabilesc un tratament juridic diferit. Cealaltă critica, referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, este, de asemenea, neîntemeiată, accesul liber la justiţie fiind asigurat pentru toţi funcţionarii publici cărora li s-au aplicat sancţiuni disciplinare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 18 aprilie 2002 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 şi 95 din Legea nr. 188/1999, excepţie ridicată de Daniela Iulia Sgarcitu în Dosarul nr. 263/2002 al acelei instanţe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile art. 74 şi 95 din Legea nr. 188/1999 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 49 alin. (1) privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.În esenta, autorul excepţiei arata ca textele criticate pentru neconstituţionalitate nu prevăd, pentru funcţionarul public, şi procedura prealabilă de a se adresa cu contestaţie la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice împotriva eliberării sau destituirii din funcţie, ci numai posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ. Astfel, reglementările art. 74 şi 95 din Legea nr. 188/1999 sunt, în opinia autorului excepţiei, diferite de cea prevăzută de art. 71 alin. (2) din lege, care da posibilitatea funcţionarului public ca, în cazul sancţiunilor disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. a) şi b) – avertismentul şi mustrarea -, să se adreseze cu contestaţie la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în termen de 15 zile de la data comunicării sancţiunii aplicate. În acelaşi timp, reglementarea legală criticata contravine şi dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, care stabilesc, de asemenea, o procedură prealabilă în faţa organelor administrative.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ apreciază ca excepţia ridicată în cauza este neîntemeiată. Prevederile legale criticate nu încalcă principiul constituţional al liberului acces la justiţie şi nici pe cel al egalităţii în drepturi, întrucât, în cazul "schimbării din funcţie", este vorba de o "măsura grava", ceea ce justifica calea contestarii măsurii la instanţa de contencios administrativ.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, "din analiza sistematica a dispoziţiilor art. 74 şi 95 din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prin corelare cu dispoziţiile art. 71 şi 72 din aceeaşi lege referitoare la aplicarea sancţiunilor disciplinare, rezultă ca dreptul la acces liber la justiţie, instituit prin dispoziţiile art. 21 din Constituţie, este asigurat pentru toţi funcţionarii publici cărora li s-au aplicat sancţiuni disciplinare, întrucât funcţionarii publici în cauza, nemultumiti de sancţiunile aplicate, se pot adresa instanţei judecătoreşti competente în materia contenciosului administrativ, cu cerere pentru anularea sau, după caz, modificarea ordinului sau dispoziţiei de sancţionare disciplinară, emisă de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice”.Conform punctului de vedere al Guvernului, "situaţia funcţionarilor publici care au fost sancţionaţi disciplinar cu mustrare sau avertisment, datorită săvârşirii unor abateri disciplinare de o gravitate mai mica, este, evident, complet diferita faţă de situaţia funcţionarilor publici sancţionaţi disciplinar cu cea mai severă sancţiune, destituirea din funcţie, pentru abateri disciplinare de o gravitate deosebită". În consecinţa, se apreciază că nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi nici cele ale art. 49 din Constituţie.În legătură cu invocarea necorelarii dispoziţiilor cuprinse în textele criticate cu cele ale Legii nr. 29/1990, Guvernul arata ca „nu intră în competenţa Curţii Constituţionale controlul aplicării dispoziţiilor din cuprinsul unei legi sub raportul corelării cu dispoziţiile altei legi, ci numai constatarea dacă aceste dispoziţii sunt în concordanta cu prevederile Constituţiei”.Avocatul Poporului apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât "legiuitorul, când a statuat căile de atac care trebuie urmate în situaţia aplicării celor două categorii de sancţiuni, a avut în vedere gravitatea acestora". Prin urmare, se arata în continuare, "legiuitorul nu numai că nu a făcut o discriminare între cele două categorii de funcţionari publici dar, în funcţie de gravitatea sancţiunilor aplicate, a creat posibilitatea acestora să se adreseze, în prima instanţa, organelor competente arătate". În ceea ce priveşte destituirea din funcţie, aceasta are consecinţe mult mai complexe decât mustrarea sau avertismentul şi "trebuie cenzurata, din prima faza, de un organ neutru şi autoritar", ceea ce constituie "o garanţie a exercitării tuturor drepturilor prevăzute de lege". În consecinţa, "nu se poate vorbi nici de o restrangere a exerciţiului unor drepturi".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 74 şi 95 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, care au următorul cuprins:– Art. 74: "Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.";– Art. 95: "În cazul eliberării sau al destituirii din funcţie, funcţionarul public poate cere instanţei de contencios administrativ anularea ordinului sau a dispoziţiei de eliberare ori de destituire din funcţie, în termen de 30 de zile de la comunicare."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 şi 49 din Constituţie, care au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii." … În esenta, critica de neconstituţionalitate se bazează pe faptul ca, împotriva sancţiunilor disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. a) şi b) din Legea nr. 188/1999 – avertismentul şi mustrarea -, funcţionarul public, conform dispoziţiilor art. 71 alin. (2) din lege, se poate adresa cu contestaţie şi conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, în termen de 15 zile de la data comunicării sancţiunii aplicate, care emite, pe baza propunerii comisiei de disciplina, ordinul sau dispoziţia definitivă. În acelaşi timp se arata ca, potrivit reglementărilor criticate, în cazul celorlalte sancţiuni disciplinare, inclusiv al eliberării sau destituirii din funcţie, funcţionarul public se poate adresa doar instanţei de contencios administrativ, pentru anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.În mod asemănător, autorul excepţiei face referire şi la "procedura administrativă prealabilă, a recursului gratios şi a recursului ierarhic, prevăzută de art. 5 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, semnaland necorelarea textelor criticate cu aceste texte legale”.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în cazurile prevăzute de art. 70 alin. (3) lit. a) şi b), care prevăd sancţiunile disciplinare cu avertisment şi mustrare, cele mai uşoare dintre sancţiunile prevăzute pentru funcţionarii publici, acestea pot fi aplicate direct de către conducătorul compartimentului în care funcţionează cel în cauza. Or, numai pentru asemenea situaţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţii care au următorul cuprins: „Împotriva sancţiunii disciplinare aplicate în condiţiile prevederilor alin. (1) funcţionarul public se poate adresa cu contestaţie la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în termen de 15 zile de la data comunicării sancţiunii aplicate, care emite, pe baza propunerii comisiei de disciplina, ordinul sau dispoziţia definitivă.” În cazul celorlalte sancţiuni disciplinare, prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. c)-f), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice este cel care le aplica, la propunerea comisiei de disciplina.În aceste condiţii este evident că nu exista o discriminare între funcţionarii publici din punctul de vedere al tratamentului juridic la care sunt supuşi în cazul aplicării unor sancţiuni disciplinare. Aceştia, conform dispoziţiilor art. 74 din lege, au, în mod egal, posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare ori, conform dispoziţiilor art. 95 din lege, pentru anularea ordinului sau dispoziţiei de eliberare sau destituire din funcţie.Curtea retine ca situaţia prevăzută de lege în cazul sancţiunilor pe care le poate aplica conducătorul compartimentului, când funcţionarul public are deschisă calea contestarii pe cale ierarhica a sancţiunii disciplinare la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, este distinctă de cea în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice însuşi este cel ce aplica sancţiunea mai grava a eliberării sau destituirii din funcţie, astfel că nu se poate pune în nici un fel problema încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.Curtea Constituţională, în acord cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit prin mai multe decizii ca principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminarii, prevăzut la art. 16 din Constituţie şi la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu înseamnă uniformitate. Dimpotriva, acest principiu presupune, astfel cum este şi cazul în speta, ca la situaţii diferite să se aplice un tratament juridic diferit, dacă acesta are o justificare raţională şi obiectivă. De altfel, ar fi inutila şi dilatorie, în cazul avut în vedere de autorul excepţiei, când sancţiunea disciplinară sau măsura destituirii ori eliberării din funcţie este luată chiar de conducătorul autorităţii publice ori al instituţiei publice, calea prevăzută de lege pentru o cu totul alta situaţie, şi anume când sancţiunea cu avertisment ori mustrare a fost aplicată direct de şeful compartimentului, care este subordonat ierarhic conducătorului instituţiei sau autorităţii publice.Curtea constata, de asemenea, ca şi susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate ingradesc accesul la justiţie este neîntemeiată. Potrivit reglementărilor criticate, în orice situaţie, funcţionarul public are deschisă calea acţiunii în justiţie, conform principiului consacrat de art. 21 din Constituţie. În felul acesta se oferă garanţia respectării dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd ca "[…] o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, […]" va examina situaţia celui în cauza şi se va pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei sancţiunii ori măsurii aplicate. De altfel, autorul excepţiei, deşi invoca încălcarea acestui principiu constituţional, îşi argumenteaza susţinerea prin faptul ca cele doua texte legale criticate prevăd numai posibilitatea funcţionarului public nemulţumit de sancţiunea aplicată de a se adresa instanţei de contencios administrativ, fără sa dispună şi de calea procedurii prealabile administrative a contestaţiei.Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constata ca reglementările legale criticate nu conţin restrangeri ale exerciţiului unor drepturi şi libertăţi constituţionale, asa cum susţine autorul excepţiei, care invoca încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie.În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a necorelarii dispoziţiilor art. 74 şi 95 din Legea nr. 188/1999 cu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, Curtea constata ca aceasta excede controlului de constituţionalitate. Necorelarea legislativă, chiar dacă ar fi reală, nu poate constitui un temei al neconstitutionalitatii textelor de lege criticate, ci poate determina intervenţia Parlamentului în a cărui competenţa intra asigurarea coerentei normelor legale, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 şi 95 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Daniela Iulia Sgarcitu în Dosarul nr. 263/2002 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 decembrie 2002.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––––