DECIZIE nr. 35 din 9 martie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, ridicată de Societatea Comercială „Frigorex România” – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 8.770/1997 al Judecătoriei Timişoara, privind pe contestatoarea Societatea Comercială „Frigorex România” – S.R.L. în contradictoriu cu Garda Financiară Timişoara.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 martie 1999, în lipsa părţilor legal citate şi în prezenta reprezentantului Ministerului Public, care a pus concluzii de respingere a excepţiei, deoarece nu exista nici un temei constituţional care să limiteze libertatea de opţiune a legiuitorului, iar jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu îşi găseşte aplicabilitate în cauza de faţa.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Judecătoria Timişoara, prin Încheierea din 26 mai 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, ridicată de Societatea Comercială „Frigorex România” – S.R.L. Timişoara.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968, deoarece între aceste categorii de norme „nu operează nici regula lex posterior derogat priori şi nici facultatea recunoscută legii speciale de a deroga de la legea generală”. În sistemul nostru de drept atât infracţiunea, cat şi contravenţia au sancţiuni principale comune: amenda şi închisoarea. Or, faţă de pericolul social diferit al celor două categorii de fapte, sancţiunea principala, care este amenda contravenţională, nu poate depăşi maximul general al pedepsei cu amendă, prevăzută pentru infracţiuni. Totodată se afirma ca a fost incalcata şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a extins garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale la toate categoriile de sancţiuni, inclusiv la cele contravenţionale.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată considera ca prevederile legale atacate contravin dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968 şi celor ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind totodată neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 şi 20 din Constituţie. Se arata ca, spre deosebire de infracţiune, pentru care legiuitorul a stabilit limitele în cadrul cărora instanţa poate face individualizarea pedepsei cu amendă, în cazul sancţiunii contravenţionale, astfel cum a fost reglementată în textul atacat, deşi este o faptă cu pericol social mai redus, limita maxima depăşeşte cu mult maximul general prevăzut de Codul penal. De asemenea, se considera ca, în vederea respectării în România a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, urmează să se atribuie caracter organic” normelor din cap. I intitulat Dispoziţii generale din Legea nr. 32/1968, ca fiind acelea care fixează regimul juridic al contravenţiei”.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, deoarece, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 9 din 24 ianuarie 1995, nu poate fi interzisă opţiunea legiuitorului cu privire la stabilirea sistemului de amenzi contravenţionale, iar pe de altă parte, art. 3 din Legea nr. 32/1968 se referă exclusiv la contravenţiile reglementate prin hotărâri ale Guvernului sau prin acte normative ale autorităţilor publice locale.Se precizează ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu numai că nu impune României sancţionarea contravenţiilor printr-o lege de aceeaşi forta juridică cu cea prin care se incrimineaza infracţiunile, dar invocarea acesteia nu are nici o relevanta în raport cu legea prin care sunt reglementate contravenţiile, cerandu-se numai respectarea legalităţii sanctionarii şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Aceasta excepţie are ca obiect dispoziţiile art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, care prevăd:"În cazul constatării nerespectării termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Băncii Naţionale a României, eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenţionale reprezentând:– 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;– 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice;– 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depăşeşte primele 60 de zile de întârziere.În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenţiei.În cazul depăşirii termenului de la alineatul precedent, penalităţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanţă, se majorează cu 50% ."Cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999. Prin aceasta decizie Curtea, cu majoritate de voturi, a respins excepţia de neconstituţionalitate, retinand în esenta următoarele:Dispoziţiile textului atacat nu contravin prevederilor de principiu ale art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968, referitoare la deosebirea de gravitate dintre infracţiuni şi contravenţii şi la obligativitatea stabilirii unor limite minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 9 din 24 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995, s-a statuat că nu exista nici o interdicţie constituţională care să limiteze libertatea de opţiune a legiuitorului în ceea ce priveşte modificarea sistemului de amenzi din sume fixe în sume procentuale. Art. 3 din Legea nr. 32/1968, invocat în susţinerea neconstitutionalitatii, se referă exclusiv la contravenţiile reglementate prin hotărâri ale Guvernului sau prin acte normative ale autorităţilor publice locale, pe când contravenţiile prevăzute la art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 fac parte din sfera contravenţiilor reglementate prin lege, ele având deci un temei legal diferit de cel al contravenţiilor din prima categorie. În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lif. f) din Constituţie, potrivit cărora infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, s-a arătat ca art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 stabileşte, în cadrul măsurilor de consolidare a regimului valutar şi de intarire a disciplinei financiare, contravenţii privind încălcarea obligaţiei de repatriere a sumelor în valută. Aceasta este o problemă de ordin financiar din sfera regimului valutar, care nu intră în domeniul de reglementare al legii organice. S-a arătat ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, bazată pe interpretarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este de natura a sprijini solicitarea autorului excepţiei, deoarece aceasta jurisprudenta nu permite concluzia ca regimul juridic al sancţiunilor contravenţionale se confunda în totalitate cu cel al sancţiunilor penale. Scopul interpretării date dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că noţiunea de „acuzaţie în materie penală” include şi domeniul contraventional, a fost acela de a asigura aceleaşi garanţii procesuale atât celor învinuiţi de săvârşirea unor contravenţii, cat şi celor învinuiţi de săvârşirea unor infracţiuni. În sfârşit s-a reţinut ca principiul proportionalitatii nu este aplicabil în cauza, întrucât dispoziţiile art. 49 din Constituţie sunt cuprinse în titlul I cap. II, referitor la drepturile şi libertăţile fundamentale, şi privesc, prin conţinutul lor, domeniul acestor drepturi şi libertăţi, pe când art. 134, care la alin. (2) lit. a) stabileşte obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, se regaseste în titlul IV din Constituţie – Economia şi finanţele publice.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura să justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată prin Decizia nr. 161/1998 îşi menţine valabilitatea şi în acest dosar.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi 25 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Frigorex România” – S.R.L. Timişoara în Dosarul nr. 8.770/1997 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 1999.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește