DECIZIE Nr. 35*) din 27 aprilie 1994

Notă …
*) A se vedea Decizia nr. 108 din 9 noiembrie, publicată în continuare la pag. 3. Victor Dan Zlatescu – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorIoan Griga – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, invocată de Lepadatu Gheorghe în Dosarul nr. 2531/1992 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penală. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 aprilie 1994, concluziile aparatorului lui Lepadatu Gheorghe, precum şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru deliberare, a aminat pronunţarea la 20 aprilie şi apoi la 27 aprilie 1994. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine: Prin Rechizitoriul nr. 154/P din 15 aprilie 1992 al Procuraturii judeţului Constanta a fost trimis în judecata Lepadatu Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice – art. 248 alin. 2 din Codul penal, participaţie improprie la fals intelectual – art. 31 alin. 2 raportat la art. 289 din Codul penal şi participaţie improprie la uz de fals – art. 31 alin. 2 raportat la art. 291 din Codul penal. Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 248 alin. 2 din Codul penal, s-a reţinut ca Lepadatu Gheorghe, abuzând de funcţia pe care o detinea în cadrul I.V.P.S. Constanta – director coordonator -, prin activitatea sa a adus un prejudiciu de 384.640 lei şi, totodată, a produs o perturbare grava a activităţii unităţii, frustrând-o de un beneficiu de 6.502.780 lei. În faţa Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penală, pe rolul căruia se afla cauza spre soluţionare la termenul de 10 decembrie 1993, apărătorul inculpatului Lepadatu Gheorghe a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, susţinând ca teza I potrivit căreia latura obiectivă a infracţiunii consta în perturbarea deosebit de grava a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal" contravine art. 41 din Constituţie. Totodată, a considerat ca şi teza a II-a a aceluiaşi alineat care incrimineaza fapta ce "a produs o paguba importanţa economiei naţionale" este neconstitutionala, întrucît noţiunea de economie naţionala, în sensul folosit de textul respectiv, nu mai exista şi nici nu este consacrată prin Constituţie. Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia I penală, prin Încheierea din 10 decembrie 1992, a sesizat Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. În opinia exprimată, se arata, în esenta, ca excepţia invocată nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti. În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul României apreciază ca excepţia invocată nu este intemeiata, deoarece, pe de o parte, este o problemă de interpretare juridică, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar, pe de altă parte, dispoziţiile din Codul penal privind avutul obştesc nu contravin Constituţiei, această categorie juridică având o sfera mai larga decît conceptul de avut public, în care se identifica doar bunurile proprietate publică. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. În legătură cu competenţa de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca, potrivit practicii sale constante, atât timp cît instanţa de judecată nu a reţinut ca un text legal este abrogat în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, sesizind Curtea cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta este obligată să se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text legal pe care instanţa înţelege sa îl aplice. Abrogarea, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constituţiei, astfel încât ea constituie nu numai o consecinţa a aplicării legii în timp, ci şi o problemă de constituţionalitate, ca urmare a supremaţiei legii fundamentale în cadrul sistemului juridic. În legătură cu dispoziţiile art. 248 alin. 2 din Codul penal a căror constituţionalitate se considera, se reţin următoarele: Prin Decizia nr. 11 din 8 martie 1994, definitivă, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 248 din Codul penal şi a constatat ca dispoziţiile sale referitoare la paguba avutului obştesc sunt parţial abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Aceasta decizie nu este însă aplicabilă în speta, deoarece Lepadatu Gheorghe, prin excepţia invocată, se referă exclusiv la pretinsa neconstituţionalitate a notiunii de funcţionar, astfel cum este definită de art. 147 din Codul penal şi a agravantei prevăzute de alin. 2 al art. 248 din Codul penal. În ce priveşte noţiunea de funcţionar, se constată că, potrivit art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică. Rezultă ca, potrivit Constituţiei, reglementarea acestui statut este rezervată nivelului legii. Cu atât mai mult, deci, conceptul general de funcţionar nu este de nivel constituţional. În consecinţa, reglementările referitoare la noţiunea de funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de aceştia, sunt de nivelul legii. De aceea susţinerile privind neconstituţionalitatea notiunii de funcţionar sunt neintemeiate, întrucît aceasta nu încalcă o prevedere expresă a Constituţiei. În legătură cu neconstituţionalitatea agravantei prevăzute de alin. 2 al art. 248 din Codul penal – dacă fapta a avut ca urmare o perturbare deosebit de grava a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal ori a produs o paguba importanţa economiei naţionale – se constată că nici sub acest aspect excepţia nu este fondată. În ce priveşte teza I, este de reţinut ca practica jurisdicţiei constituţionale referitoare la protecţia penală a avutului obştesc nu este aplicabilă, întrucît aceasta se întemeiază pe prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Agravantă însă are în vedere, nemijlocit, nu dreptul de proprietate, ci regulile de organizare şi funcţionare a unităţii, inclusiv a activităţii economice. Pe de altă parte, unitatea economică constituind o colectivitate, nu se poate nega dreptul legiuitorului de a avea în vedere gravitatea perturbarii activităţii în reglementarea represiunii penale, deoarece în mod obiectiv o asemenea fapta reprezintă un grad mai ridicat de periculozitate socială. Desigur, este atributul instanţelor judecătoreşti de a asigura interpretarea corecta a dispoziţiilor legale, în concordanta cu prevederile Constituţiei, inclusiv în ceea ce priveşte înţelesul actual al art. 145 din Codul penal. Referitor la teza a II-a, Curtea constata că nu exista o similitudine între noţiunea de paguba adusă avutului obştesc şi paguba adusă economiei naţionale. În prima ipoteza, este avut în vedere patrimoniul unităţii pagubite, pe când al doilea concept se referă la pagubirea economiei naţionale, ceea ce excede sfera patrimoniului unităţii pagubite. De aceea practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale referitoare la conceptul de paguba adusă avutului obştesc nu este aplicabilă conceptului de pagubire a economiei naţionale. Mai mult, în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit căruia statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, nu poate fi negat dreptul legiuitorului de a institui măsuri de protecţie penală în considerarea acestor interese. Rezultă ca, în principiu, o asemenea protecţie, indiferent ca a fost sau este instituită, nu poate fi neconstitutionala. Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Lepadatu Gheorghe în Dosarul nr. 2531/1992 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penală. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 aprilie 1994. PREŞEDINTE,Victor Dan ZlatescuMagistrat-asistent,Constantin Burada––––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește