DECIZIE nr. 349 din 18 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6, ale art. 136, 140^3, 143, 148 alin. 1 lit. f) şi ale art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52, 136^1, 140^3, 143, 148 alin. 1 lit. f) şi ale art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Bărbulescu şi Ticu Bărbulescu în Dosarul nr. 3.071/89/2007 al Tribunalului Vaslui – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11 martie 2008, în prezenţa apărătorului ales al autorilor excepţiei, a părţii Cătălina Bărbulescu, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea privind depunerea de concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 18 martie 2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.071/89/2007, Tribunalul Vaslui – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52, 136^1, 140^3, 143, 148 alin. 1 lit. f) şi ale art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Bărbulescu şi Ticu Bărbulescu într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că "prin prevederile art. 52 din Codul de procedură penală se limitează accesul la justiţie al persoanelor nemulţumite de modul în care sunt soluţionate cererile de recuzare". Cu privire la dispoziţiile art. 136 din Codul de procedură penală se arată că "prin modul ambiguu în care acestea reglementează cadrul ce stă la baza luării unei măsuri preventive se lasă loc arbitrariului şi se împiedică exercitarea dreptului la apărare al inculpatului". Cu referire la art. 140^3, coroborat cu art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, se arată că dispoziţiile acestora "limitează posibilitatea justiţiabilului afectat de luarea unei măsuri preventive de a ataca o asemenea hotărâre", iar art. 143 şi art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală "lasă loc unui arbitrariu cu privire la situaţiile în care se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane, menţinerea unei astfel de măsuri şi prelungirea sa, fiind creat un avantaj major în favoarea exponenţilor organelor de represiune ale statului".Tribunalul Vaslui – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din susţinerile autorilor excepţiei şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 52, 136^1, 140^3, 143, 148 alin. 1 lit. f) şi ale art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală.Curtea observă, pe de o parte, că autorii excepţiei critică în ansamblu art. 52, dar din motivarea excepţiei rezultă că în realitate critica vizează doar dispoziţiile alin. 6 ale acestui articol, iar, pe de altă parte, că art. 136^1 nu se regăseşte în cuprinsul Codului de procedură penală, criticile de neconstituţionalitate vizând în realitate prevederile art. 136.De aceea, Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederile art. 52 alin. 6, conform cărora "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac", ale art. 136 privind "Scopul şi categoriile măsurilor preventive", ale art. 140^3 referitoare la "Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive", ale art. 143 privind "Condiţiile reţinerii", ale art. 149^1 alin. 13, potrivit cărora "Împotriva încheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă", şi ale art. 148 alin. 1 lit. f), conform cărora "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri: […] f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra prevederilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 300 din 7 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 2 decembrie 2002, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura specială de soluţionare a declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare, este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 127 din Constituţie, procedura de judecată este stabilită de lege, respectiv şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Rezultă, aşadar, că, potrivit Constituţiei, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cazurile în care şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Procedura de soluţionare a cererilor de abţinere sau de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată, fiind reglementată în conformitate cu prevederile constituţionale.În ceea ce priveşte încheierea prin care se soluţionează cererea de recuzare, Curtea constată că aceasta nu soluţionează fondul cauzei şi de aceea lipsa unei căi de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrară dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs se explică, pe de o parte, prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a procesului, iar pe de altă parte, prin faptul că respectiva încheiere poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.Referitor la susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate privind "modul ambiguu" în care art. 136 din Codul de procedură penală "reglementează cadrul ce stă la baza luării unei măsuri preventive" ce "lasă loc arbitrariului", precum şi la cele conform cărora art. 140^3, coroborat cu art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, "limitează posibilitatea justiţiabilului afectat de luarea unei măsuri preventive de a ataca o asemenea hotărâre", iar art. 143 şi art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală "lasă loc unui arbitrariu cu privire la situaţiile în care se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane", Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute.Asemenea critici nu privesc, în realitate, constituţionalitatea textelor de lege criticate, ci, pe de o parte, modul de interpretare şi de aplicare a acestora, iar, pe de altă parte, soluţia legislativă din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, sub acest aspect, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.Astfel, pe de o parte, completarea dispoziţiilor legale ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului, iar, pe de altă parte, interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparţine instanţelor judecătoreşti.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6, ale art. 136, 140^3, 143, 148 alin. 1 lit. f) şi ale art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Bărbulescu şi Ticu Bărbulescu în Dosarul nr. 3.071/89/2007 al Tribunalului Vaslui – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește