DECIZIE nr. 349 din 17 iunie 2014

Augustin Zegrean – președinteValer Dorneanu – judecătorToni Greblă – judecătorMircea Ștefan Minea – judecătorDaniel Marius Morar – judecătorMona-Maria Pivniceru – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAndreea Costin – magistrat-asistentCu participarea, în ședința publică din 10 iunie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 din Legea societăților nr. 31/1990 în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 17 octombrie 2011, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Transilvania – S.A. din Brașov în Dosarul nr. 8.136/62/2013 al Tribunalului Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 65D/2014. … 2.Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 iunie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public și a reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 17 iunie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie. … CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Sentința civilă nr. 12/C din 16 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.136/62/2013, Tribunalul Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 din Legea societăților nr. 31/1990 în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 17 octombrie 2011, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Transilvania – S.A. din Brașov într-o cauză comercială având ca obiect soluționarea unei cereri de încuviințare a efectuării unei expertize. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că art. 136 alin. (1) din lege, interpretat în sensul că instanța de judecată se dezînvestește după desemnarea experților, stabilirea obiectivelor, a onorariului experților și a modalității de plată, pronunțând, în procedură necontencioasă, o încheiere susceptibilă de recurs, conform art. 336 din Codul de procedură civilă din 1865, încalcă finalitatea procedurii care constă în asigurarea dreptului de control și informare al acționarilor minoritari, afectând astfel dreptul de acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție. În consecință, se susține că procedura prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 poate fi compatibilă cu acest text constituțional, dacă ar avea, de fapt, un caracter contencios, și nu unul necontencios. De aceea, arată că, pentru a da eficiență procedurii instituite de art. 136 din Legea nr. 31/1990, instanța are obligația să amâne judecata cererii până la depunerea raportului de expertiză de gestiune, să soluționeze eventualele obiecțiuni formulate la acesta, iar apoi să constate efectuat raportul de expertiză, să dispună comunicarea lui persoanelor îndreptățite, să stabilească onorariul expertului și partea care trebuie să-l achite, reclamantul sau pârâtul, în funcție de reaua- ori buna-credință a acestora. În lipsa unei constrângeri procedurale, societatea pârâtă ar putea tergiversa efectuarea expertizei prin nepredarea actelor necesare expertului, fără ca instanța să poată avea control asupra termenului de efectuare a expertizei. Se mai arată că dispoziția legală criticată, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu respectă principiul contradictorialității și dreptul la apărare de vreme ce părțile nu sunt ascultate anterior încuviințării probei și nu asigură o examinare a cauzei în mod echitabil. Prin urmare, valorificarea dreptului de informare și control al gestiunii unui acționar minoritar rămâne irealizabil. Totodată, se susține că se instituie un tratament juridic diferențiat între procedura valabilă în cadrul societăților neadmise la tranzacționare (art. 136 din Legea nr. 31/1990) și cele admise la tranzacționare, care sunt guvernate de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție. … 5.Se mai arată că se încalcă și dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora procedura de judecată se stabilește numai prin lege, întrucât prin interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16 din 17 octombrie 2011 se creează o nouă procedură judiciară față de cea reglementată de legiuitor. … 6.Tribunalul Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate, deoarece procedura este prevăzută într-o lege cu caracter special care derogă de la prevederile dreptului comun, nefiind aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă referitoare la încuviințarea și administrarea probei cu expertiză; accesul la justiție nu este unul absolut, exercitându-se cu respectarea procedurilor speciale instituite de legiuitor. Citarea societății pârâte nu imprimă cererii un caracter contencios, iar prin dispunerea expertizei de gestiune nu se stabilește un drept față de partea potrivnică. În ceea ce privește reaua-credință a reclamantei, pârâta are proceduri judiciare prin care să recupereze onorariul fixat în sarcina sa. Instanța mai arată că încheierea pronunțată în procedura examinată are caracter executoriu potrivit art. 534 din Codul de procedură civilă, nepunându-se problema unei tergiversări a întocmirii expertizei de gestiune. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituție prin faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a legiferat o nouă procedură prin interpretarea dată textului de lege criticat, instanța arată că această critică este neîntemeiată în lipsa invocării neconstituționalității dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 136 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 23 decembrie 2011. Din analiza excepției de neconstituționalitate, în realitate, Curtea observă că aceasta vizează doar alin. (1) al art. 136 din lege în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 17 octombrie 2011, text asupra căruia Curtea Constituțională urmează să se pronunțe prin prezenta decizie. Dispozițiile legale au următorul conținut: „Unul sau mai mulți acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social vor putea cere instanței să desemneze unul sau mai mulți experți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un raport, care să le fie înmânat și, totodată, predat oficial consiliului de administrație, respectiv directoratului și consiliului de supraveghere, precum și cenzorilor sau auditorilor interni ai societății, după caz, spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare.” … 11.În legătură cu prevederile art. 136 alin. (1) din lege, prin Decizia nr. 16 din 17 octombrie 2011 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cu referire la momentul dezînvestirii instanței de judecată și la calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță în soluționarea acestor cereri, în raport de care autorul excepției construiește argumentația excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și, în consecință, a stabilit că, „în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile legale evocate, instanța de judecată se dezînvestește după desemnarea experților, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului experților și a modalităților de plată, pronunțând, în procedură necontencioasă, o încheiere împotriva căreia poate fi exercitată calea de atac a recursului, conform art. 336 din Codul de procedură civilă.” … 12.În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia invocă normele constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum și art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, Curtea reține că autorul excepției invocă drept normă de referință art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 126 alin. (2) din Constituție. … 13.Din perspectiva raportării la prevederile Constituției, Curtea Constituțională este competentă să controleze constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii. A admite o teză contrară contravine înseși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală (în acest sens a se vedea Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, sau Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013). Așadar, Curtea urmează să controleze constituționalitatea dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16 din 17 octombrie 2011. … 14.Curtea Constituțională reține că, anterior pronunțării Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 17 octombrie 2011, a mai analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, însă din perspectiva altor critici, formulate de societatea pârâtă în litigiul comercial în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, și, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 68 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 20 martie 2003, a reținut că măsurile dispuse de textul criticat, prin finalitatea lor, concretizată în raportul întocmit de către experții desemnați la cererea acționarilor, vizează situația financiară a societății, care nu are nicio legătură cu terți, eventuali concurenți ai societății. De asemenea, prin Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011, Curtea a respins excepția și a reținut că „textul criticat […] reprezintă o protecție oferită acționarilor minoritari în raport cu cei majoritari, fără a fi încălcat principiul constituțional al libertății economice”. De asemenea, Curtea a constatat că acesta este „expresia dreptului acționarilor minoritari de control asupra gestiunii societății, precum și a dreptului acestora la informare. Cererea formulată de către acționarii minoritari trebuie să vizeze acte de gestiune concrete, care trebuie precizate în mod suficient de clar de către aceștia, numai asupra acestora instanța putând încuviința efectuarea expertizei. Mai mult, dacă cererea a fost făcută cu rea-credință, onorariile experților vor fi suportate de chiar acționarii care au solicitat desemnarea acestora”. În final, Curtea a stabilit că „împotriva încheierii prin care instanța desemnează unul sau mai mulți experți se poate formula recurs de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii, potrivit art. 336 din Codul de procedură civilă”. … 15.Spre deosebire de situațiile enunțate, Curtea reține că în prezenta cauză raportarea criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se face la interpretarea dată acestora de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16 din 17 octombrie 2011. … 16.Instanța supremă, pornind de la jurisprudența neunitară generată de modalitatea diferită de apreciere a instanțelor cu privire la cererile întemeiate pe art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în interpretarea și aplicarea acestor norme juridice, a soluționat două aspecte, respectiv momentul dezînvestirii instanței de judecată și calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță în soluționarea cererilor întemeiate pe art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. … 17.Cu privire la primul aspect instanța supremă a arătat că, în procedura specială pe care art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 o instituie, intervenția instanței de judecată este limitată la desemnarea unuia sau mai multor experți; stabilirea concretă a operațiunilor din gestiunea societății care să fie analizate în raportul de expertiză ce urmează a fi efectuat și comunicat de către experții desemnați acționarilor solicitanți și organelor de conducere executivă, precum și cenzorilor sau auditorilor societății, în modalitatea prevăzută de lege; fixarea onorariului experților și modalitatea de plată a acestora. Prin urmare, instanța se dezînvestește prin pronunțarea încheierii de desemnare a experților prin care a determinat întinderea misiunii și atribuțiilor acestora și a fixat onorariul de expertiză și condițiile de plată. … 18.Referitor la cel de-al doilea aspect avut în vedere, instanța supremă a arătat că scopul procedurii prevăzute de textele legale în discuție este informarea tuturor organelor sociale în vederea unei mai bune funcționări a societății, și nu satisfacerea unor interese personale ale acționarilor minoritari. Mai arată că procedura specială prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 are caracter necontencios, fiind supusă regulilor privitoare la procedurile necontencioase din Codul de procedură civilă, calea de atac care poate fi exercitată împotriva încheierii pronunțate de instanța învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe textul de lege menționat este recursul, conform art. 336 din Codul de procedură civilă din 1865 (art. 534 din Codul de procedură civilă). … 19.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, stabilirea prin hotărârea instanței supreme a procedurii de judecată contravine art. 126 alin. (2) din Constituție. În acest sens, Curtea urmează a analiza dacă stabilirea procedurii de judecată în cazul cererilor întemeiate pe art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, prin decizia instanței supreme, corespunde sau nu coordonatelor constituționale și convenționale invocate, precum și voinței legiuitorului. … 20.Astfel, ca premisă a analizei sale cu privire la constituționalitatea art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în interpretarea dată de instanța supremă, Curtea trebuie să stabilească mai întâi dacă această interpretare se încadrează în limitele art. 126 alin. (3) din Constituție. În acest sens, Curtea observă că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16 din 17 octombrie 2011 a realizat o coroborare între conținutul normativ concret al art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și Codul de procedură civilă din 1865, calificând procedura prevăzută de acesta ca fiind una necontencioasă. Așadar, Curtea consideră că se află în fața unei veritabile operațiuni de interpretare în sensul art. 126 din Constituție, cu respectarea, întru totul, a competenței de legiferare a Parlamentului prevăzută de art. 126 alin. (2) din Constituție și a competenței de interpretare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevăzută la art. 126 alin. (3) din Constituție. … 21.În privința criticilor de neconstituționalitate referitoare la caracterul contencios sau necontencios al acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, Curtea reține că în cuprinsul Legii nr. 31/1990 mai sunt prevăzute și alte dispoziții legale prin care se materializează dreptul de informare și control individual al acționarilor cu privire la gestiunea societății, însă aceste dispoziții legale nu sunt de natură a exclude sau a condiționa exercitarea dreptului de informare și control în temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia exercitarea acestui drept se face în mod indirect, prin numirea de către instanță a unor experți independenți. În fapt, Curtea reține că expertiza reglementată de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 are valoarea unui raport de audit care se pune la dispoziția organelor de decizie ale societății în vederea analizării situației constatate și pentru luarea măsurilor care se impun. Prin urmare, Curtea constată că nu există un conflict de interese prin care se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de societate, care să fie ținută să respecte dreptul astfel recunoscut de instanță, drept potrivnic generat de un presupus refuz al societății de a informa acționarii minoritari cu privire la activitățile de gestiune, care să imprime procedurii un caracter contencios, rațiunea desemnării unor experți neutri, independenți prin mijlocirea instanței fiind aceea de a reflecta realitatea și legalitatea unor operațiuni de către o persoană calificată și autorizată în acest sens. Astfel, consiliul de administrație și acționarii pot avea certitudinea că informațiile referitoare la situația financiară a societății sunt corecte. … 22.Astfel cum corect a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este o procedură necontencioasă, calea de atac exercitată împotriva încheierii instanței, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, fiind recursul potrivit art. 336 din Codul de procedură civilă din 1865, care, în această materie, a fost înlocuit cu apelul, potrivit Codului de procedură civilă (art. 534). … 23.În procedura necontencioasă realizată de instanțele judecătorești, judecătorul nu soluționează o cauză în care părțile au interese contrarii. Verificarea cererii și validarea acesteia de către judecător este necesară pentru ca ea să producă efectele dorite față de solicitant. Astfel, încheierea pronunțată în procedura necontencioasă nu are putere de lucru judecat, însă are caracter executoriu, efectuarea expertizei dispuse de instanță fiind obligatorie. Prin intervenția instanței, cererea validată intră în circuitul civil, producând efecte juridice. … 24.În ceea ce privește momentul dezînvestirii instanței de judecată, Curtea reține că, potrivit art. 136 din Legea nr. 31/1990, instanța poate fi învestită doar pentru desemnarea expertului, întocmirea efectivă a lucrării fiind ulterioară și justificată tocmai de existența acestor dispoziții cuprinse în hotărârea judecătorească. Odată pronunțată hotărârea, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie, după acest moment nemaiputându-se reveni asupra celor decise, singura posibilitate de schimbare sau de corectare a soluției rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege. Desesizarea instanței este primul efect al hotărârii judecătorești, acest efect producându-se din momentul pronunțării hotărârii. Art. 429 din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că, după pronunțarea hotărârii, niciun judecător nu mai poate reveni asupra părerii sale. … 25.Chiar dacă numirea expertului s-ar face printr-o încheiere de ședință interlocutorie, ce "leagă" judecătorul, în sensul că acesta nu mai poate reveni ulterior asupra celor decise și să dea o altă soluție, iar ulterior pronunță o hotărâre finală, după depunerea lucrării de specialitate, nu este una conformă cu normele legale incidente în cauză, pentru simplul motiv că, atâta timp cât singurul petit al cererii adresate instanței de judecată este acela de a se desemna un expert independent în vederea analizării anumitor operațiuni din gestiunea societății și, mai apoi, întocmirea unui raport, care să fie înmânat acționarului sau acționarilor ce reprezintă, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social, odată ce judecătorul se pronunță în sensul numirii expertului, instanța trebuie să se și dezînvestească, cererea dată în competența sa de soluționare fiind lămurită. … 26.Așadar, legea nu impune stabilirea unui termen pentru depunerea raportului, ca în dosarele în care se încuviințează administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, deoarece în această procedură nu sunt aplicabile prevederile art. 330 coroborate cu art. 336 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora termenul se stabilește astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanță să aibă loc cu cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. … 27.De asemenea, chiar dacă alin. (2) al art. 136 din Legea nr. 31/1990 statuează că onorariile experților vor fi suportate de societate, cu excepția cazurilor în care sesizarea a fost făcută cu rea-credință, nu înseamnă că instanța inițial învestită ar avea obligația, în lipsa oricărui text de lege, să intervină în continuare în acest diferend pentru a obliga partea adversă să plătească onorariul de expert, dar și pentru a obliga societatea să permită accesul acestuia și de a-i pune la dispoziție toate documentele necesare întocmirii lucrării de specialitate, toate aceste obligații rezultând în mod implicit din conținutul hotărârii menționate. De altfel, Curtea reține că, în ceea ce privește reaua-credință, societatea pârâtă este citată și datorită faptului că în sarcina sa se stabilește suportarea onorariilor experților. Societatea poate refuza plata onorariului dovedind că sesizarea a fost făcută cu rea-credință. De asemenea, societatea, ulterior întocmirii raportului de expertiză de gestiune, poate formula o acțiune pentru daunele create de verificări și pentru plata nejustificată a onorariului experților contra acționarilor care au declanșat controlul cu rea-credință. … 28.Exercitarea dreptului de control în cadrul societății implică luarea la cunoștință de către acționarii minoritari prin intermediul experților desemnați a conținutului anumitor operațiuni din gestiunea societății, singura limitare fiind dată de aceea ca dreptul de control să fie exercitat cu bună-credință, fără a se transforma într-un mijloc de șicană da natură a perturba considerabil activitatea curentă a societății. … 29.Blocarea în mod nejustificat a accesului experților desemnați de instanță la documentele societății pe baza cărora să poată întocmi raportul reprezintă un act al administratorilor care nesocotesc și încalcă drepturile acționarilor minoritari. Având în vedere că, potrivit art. 143^2 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administrație reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție, iar membrii acestuia își vor exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator (art. 144^1 din Legea nr. 31/1990) și sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor, potrivit dispozițiilor art. 72 și 73 din lege, astfel cum se prevede la art. 144^2 din lege, acționarii minoritari pot formula acțiune în răspundere împotriva administratorilor. În acest sens, art. 155^1 din Legea nr. 31/1990 prevede că acționarii reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o acțiune în despăgubiri, în nume propriu, dar în contul societății, împotriva administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate. … 30.Astfel cum se prevede la alin. (11) al art. 136, consiliul de administrație, respectiv directoratul, va include raportul pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acționarilor. Acționarii minoritari care se consideră vătămați printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor, contrară legii sau actului constitutiv, se pot adresa instanței de judecată pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime, potrivit art. 132 alin. (2) și (5) din Legea nr. 31/1990. … 31.În ceea ce privește eventualele obiecțiuni la raportul de expertiză, ținând cont de scopul final al procedurii, Curtea observă că, potrivit textului legal criticat, raportul este supus analizei organelor executive și de control ale societății. Având în vedere faptul că raportul trebuie comunicat și organelor interne de control ale societății (cenzori sau auditori interni), Curtea reține că acestea, datorită rolului și calificării lor, sunt în măsură să comunice conducerii societății soluții pertinente de corectare a situației relevate în raport. De asemenea, în adunarea generală pot fi prezentate măsurile de redresare a situației, dar pot fi propuse și alte măsuri în baza raportului. În acest caz, eventualele obiecțiuni pot fi semnalate și supuse atenției adunării generale care va dispune în consecință. … 32.Referitor la neefectuarea expertizei din cauze imputabile sau efectuarea acesteia cu nerespectarea dispozițiilor legale, Curtea reține că această situație poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, după caz, a expertului vinovat. … 33.Prin urmare, analizând textul de lege criticat în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională reține că art. 136 din Legea nr. 31/1990 nu prevede în sarcina instanței atribuții de control în privința realizării expertizei. Instanța nu va analiza pe fond cauza, ci va aprecia asupra admisibilității cererii și pe baza actelor și lămuririlor părților, dacă solicitarea acționarilor minoritari este întemeiată. Astfel, interpretarea dată de instanța supremă textului de lege, în sensul că instanța se dezînvestește după desemnarea experților, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului experților și a modalității de plată, este corectă. În ceea ce privește eventualele incidente apărute ulterior desesizării instanței de judecată, persoana interesată poate introduce alte acțiuni principale în justiție în vederea valorificării și recunoașterii dreptului său. … 34.Referitor la critica potrivit căreia procedura reglementată prin textul de lege în interpretarea dată de instanța supremă contravine art. 21 alin. (3) din Constituție, astfel cum este interpretat prin prisma art. 6 din Convenție, prin aceea că nu asigură realizarea efectivă a dreptului la un proces echitabil de vreme ce părțile nu sunt ascultate anterior încuviințării probei și nu asigură o examinare a cauzei în mod echitabil, valorificarea dreptului de informare și control al gestiunii unui acționar minoritar rămâne irealizabil, Curtea reține că aceste susțineri nu sunt întemeiate. Astfel, procedura instituită prin art. 136 din Legea nr. 31/1990 este o procedură necontencioasă, în această etapă instanța competentă verifică doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de textul legal, iar competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești îi revine legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție. De asemenea, potrivit Codului de procedură civilă, cererea necontencioasă trebuie să fie însoțită de înscrisurile pe care se sprijină. Mai departe, faptul că prin procedura stabilită prin Cartea a III-a a Codului de procedură civilă legiuitorul a prevăzut calea de atac a apelului (recurs în vechea reglementare), care, de altfel, poate fi declarat de orice persoană interesată, inclusiv de terți, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii, este de natură a da expresie dreptului la un proces echitabil. De altfel, accesul la structurile judecătorești și la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competență și procedură de judecată stabilite de lege. … 35.Calea de atac prevăzută în procedura necontencioasă nu îngrădește drepturile constituționale și, în același timp, reprezintă o garanție a aplicării dreptului la un proces echitabil, întrucât acest drept nu poate fi examinat în abstract, ci doar în lumina împrejurărilor specifice fiecărui caz, ținând seama de principiile proprii de organizare a fiecărei proceduri. În soluționarea cauzelor deschise jurisdicției sale, instanța judecătorească este obligată să dea o hotărâre numai în temeiul legii, interpretând dispozițiile legale incidente pentru judecarea cauzei. … 36.În concluzie, nu se poate reține lipsa de eficiență a procedurii aplicabile în cazul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, având în vedere că scopul acesteia este informarea organelor societății în vederea unei mai bune funcționări a societății, și nu satisfacerea unor interese personale ale acționarilor minoritari. … 37.În privința susținerilor referitoare la faptul că se instituie un tratament juridic diferențiat între procedura valabilă în cadrul societăților neadmise la tranzacționare (art. 136 din Legea nr. 31/1990) și cele admise la tranzacționare, care sunt guvernate de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că nici acestea nu pot fi reținute, deoarece cele două categorii de societăți nu se află în situații identice, legiuitorul având îndrituirea constituțională de a reglementa un tratament juridic distinct în privința acestora. … 38.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, … CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea de Investiții Financiare Transilvania – S.A. din Brașov în Dosarul nr. 8.136/62/2013 al Tribunalului Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 136 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990 în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 17 octombrie 2011 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 iunie 2014.PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește