DECIZIE nr. 348 din 18 aprilie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Dante Stroe în Dosarul nr. 8.359/44/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 8.359/44/2005, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Dante Stroe în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal nesocotesc libertatea comerţului, libertatea contractuală şi, în acelaşi timp, statuează o sancţiune penală în condiţiile în care eroarea contractuală sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale nu poate fi sancţionată decât în materie civilă. Într-o asemenea situaţie, textul legal criticat contravine şi dispoziţiilor convenţionale invocate, care dispun cu privire la imposibilitatea aplicării unor sancţiuni penale privative de libertate în materia obligaţiilor contractuale.Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece scopul incriminării faptei de înşelăciune este acela de a-i proteja pe cei care îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale, iar modalitatea de incriminare a faptelor exclude confundarea lor cu o simplă neexecutare a unor obligaţii contractuale.Nici prevederile constituţionale ale art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) nu sunt contrazise de dispoziţiile penale criticate, deoarece acestea prevăd şi sancţionează tocmai fapte care afectează libertatea economică şi buna-credinţă a participanţilor la raporturile juridice şi a căror voinţă a fost în mod determinant indusă ori menţinută în eroare cu ocazia încheierii sau executării contravenţiilor.Prevederile art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în cauză, deoarece se aplică persoanelor de bună-credinţă care nu sunt în măsură să execute o obligaţie contractuală şi nu debitorului care acţionează cu intenţie frauduloasă sau care nu îşi execută obligaţia dintr-o neglijenţă ce îi este imputabilă.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi. Această infracţiune este prevăzută în toate legislaţiile penale. De asemenea, aşa cum rezultă din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune sau, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori la executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, cu următorul conţinut: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea privării de libertate pentru datorii, precum şi ale art. 45 privind libertatea economică şi la art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia de piaţă şi la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, ambele din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 215 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo arătate.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Dante Stroe în Dosarul nr. 8.359/44/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru_______

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește