DECIZIE nr. 348 din 10 martie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) şi (3) şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) şi (3) şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Alexandru Pârjol şi Gheorghe Vişovan în Dosarul nr. 2.633/182/2010 al Judecătoriei Baia Mare – Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.703D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 184D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Nicolae Fărcaş în Dosarul nr. 9.686/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 184D/2011 la Dosarul nr. 4.703D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 10 noiembrie 2010 şi, respectiv, 13 mai 2010 (transmisă Curţii Constituţionale prin adresa emisă la data de 25 ianuarie 2011), pronunţate în dosarele nr. 2.633/182/2010 şi nr. 9.686/320/2009, Judecătoria Baia Mare – Secţia penală şi Judecătoria Târgu Mureş au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) şi (3) şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi, respectiv, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.Excepţia a fost ridicată de Alexandru Pârjol, Gheorghe Vişovan şi Nicolae Fărcaş în dosarele de mai sus având drept obiect soluţionarea unor cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitate, art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor din tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 referitoare la Libertatea individuală, art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la proprietatea privată şi ale art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la delegarea legislativă, art. 135 alin. (1) referitoare la economia de piaţă, deoarece Guvernul a intervenit prin procedura ordonanţelor de urgenţă în domeniul legilor constituţionale şi al celor care privesc regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Nu există niciun dubiu că Ministerul Public face parte din categoria acestor instituţii. Totodată, Guvernul nu se afla într-o situaţie extraordinară care să justifice emiterea actului normativ contestat.De asemenea, dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) şi (3) şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 asigură o protecţie superioară proprietăţii Comunităţii Europene faţă de proprietatea altor subiecte de drept naţional şi internaţional şi nu răspund exigenţelor de previzibilitate şi precizie, încălcând principiul legalităţii incriminării. Totodată, nu permit celui acuzat să îşi facă apărarea şi să administreze probe în raport de o faptă precis şi legal determinată.Judecătoria Baia Mare – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 este întemeiată, deoarece este evident că s-a reglementat în materia organizării şi funcţionării Ministerului Public, domeniu rezervat exclusiv legilor organice.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) şi (3) şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000, instanţa de judecată apreciază că este neîntemeiată.Judecătoria Târgu Mureş opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) şi (3) şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, aşa cum au fost modificate şi completate prin cartea II, titlul I, art. I pct. 18 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi care au următorul conţinut:– Art. 18^1 alin. (1) şi (3): "Art. 18^1. – (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.[…](3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."; … – Art. 18^2: "Art. 18^2. – (1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. … (3) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1)." … Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitate, art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor din tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 referitoare la Libertatea individuală, art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la proprietatea privată şi ale art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la delegarea legislativă şi art. 135 alin. (1) referitoare la economia de piaţă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.167 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2010, precum şi a Deciziei nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, „ţinând seama de raţiunea edictării actului normativ aşa cum a fost arătată în preambulul său”, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie. Totodată, Curtea a mai constatat, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţă de urgenţă în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 nu afectează instituţia Ministerului Public, „transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţională Anticorupţie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentală şi impuse la rândul lor de Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2005 – [prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional Anticorupţie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de către deputaţi şi senatori] -, definitivă şi general obligatorie şi, pe de altă parte, din necesitatea îmbunătăţirii activităţii acestei structuri specializate”.Cu acelaşi prilej, examinând natura şi finalitatea reglementării criticate, Curtea a constatat că nu s-au evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi funcţionarea Ministerului Public.De asemenea, prin Decizia nr. 552 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 10 iunie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 şi 18^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, statuând că, „potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente, Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite.Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 78/2000, care reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză. Astfel, textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se află în ipoteza normei, fără nicio discriminare şi, de asemenea, nu încalcă niciuna dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.”În ceea ce priveşte critica referitoare la absenţa din conţinutul reglementării a exigenţelor de previzibilitate şi precizie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi primită, deoarece textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De altfel, prin Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove contra Marii Britanii, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă, care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, circumstanţele care pot rezultă dintr-un act determinat. Or, nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate nu respectă o asemenea cerinţă, deoarece acestea nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunităţilor Europene.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Legea fundamentală, Curtea a constatat că acesta nu are incidenţă în cauză, iar dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie sunt pe deplin respectate de normele legale criticate, care, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a funcţionării unei economii de piaţă şi care nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunităţilor Europene.Introducerea, prin lege specială, a unei noi infracţiuni distincte cu un regim sancţionator mai sever al faptelor enumerate în art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu este de natură a afecta dispoziţiile art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale, deoarece, pe de o parte, aceste prevederi constituţionale sunt aplicabile numai în domeniul drepturilor omului şi, pe de altă parte, vizează o problemă de aplicare a legii, constând în prioritatea reglementărilor internaţionale mai favorabile, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice modificarea acestei jurisprudenţe, atât soluţiile pronunţate prin deciziile menţionate, cât şi argumentele pe care acestea s-au bazat îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) şi (3) şi art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Alexandru Pârjol şi Gheorghe Vişovan în Dosarul nr. 2.633/182/2010 al Judecătoriei Baia Mare – Secţia penală şi de Nicolae Farcaş în Dosarul nr. 9.686/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 martie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește