DECIZIE nr. 346 din 18 decembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată



Nicolae Popa – preşedinte Costica Bulai – judecător Nicolae Cochinescu – judecător Constantin Doldur – judecător Kozsokar Gabor – judecător Petre Ninosu – judecător Şerban Viorel Stanoiu – judecător Lucian Stangu – judecător Paula C. Pantea – procuror Mihai Paul Cotta – magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Piscicolă” – S.A. din Macin în Dosarul nr. 1.902/1999 al Tribunalului Tulcea.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie. Soluţia consacrată de art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, este rezultatul opţiunii legiuitorului, fiind o problemă de legiferare, şi nu de constituţionalitate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 7 februarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.902/1999, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Piscicolă” – S.A. din Macin.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, care prevăd trecerea de drept a terenurilor revendicate în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, fără a se reglementa situaţia imobilelor din proprietatea societăţilor comerciale, construite cu bunacredinta şi cu toate aprobările necesare şi care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate, încalcă prevederile art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie. Se arata, totodată, ca aceste prevederi legale defavorizeaza societăţile comerciale care au în exploatare terenuri agricole proprietate de stat, revendicate ca foste izlazuri comunale de către consiliile locale, pe care se afla construcţii civile şi industriale, proprietate a societăţilor comerciale respective. Autorul excepţiei apreciază ca din compararea prevederilor art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu cele ale art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere se constată că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie „deoarece consiliile locale sunt tratate diferenţiat faţă de persoanele fizice printr-o ocrotire diferenţiată”.Întrucât, astfel cum susţine autorul excepţiei, instanţele de judecată aplica greşit Legea nr. 18/1991, republicată, în sensul că „profitând de ambiguitatea art. 44 din lege, asimilează categoriile de heleşteie şi lacuri cu amenajările piscicole”, prin „dezafectarea şi desfiinţarea amenajărilor piscicole” sunt cauzate pagube importante în dăuna societăţilor comerciale care le deţin.Tribunalul Tulcea, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, nu este intemeiata. Se arata ca prin reglementările introduse de Legea nr. 18/1991, nu sunt defavorizate societăţile comerciale care au în exploatare terenuri agricole proprietate de stat, revendicate ca foste izlazuri comunale de către consiliile locale, motiv pentru care dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, este neîntemeiată. Se apreciază că nu pot fi reţinute criticile formulate de autorul excepţiei deoarece soluţia consacrată de art. 44 din lege este rezultatul opţiunii legiuitorului. Prin urmare, acestea nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de legiferare. Se arata, în continuarea punctului de vedere al Guvernului, ca prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 41 şi 135 din Constituţie, deoarece aceste texte constituţionale devin incidente după constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate prin aplicarea Legii fondului funciar. De asemenea, din modul în care este formulată excepţia, şi anume din susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia instanţele de judecată aplica greşit legea, rezultă, potrivit aceluiaşi punct de vedere, că nu este criticata constituţionalitatea art. 44 din lege, ci interpretarea ce urmează a se da textului respectiv şi unor termeni ai acestuia în hotărârea instanţei de judecată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, dispoziţii care au următorul conţinut:"(1) Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităţilor de stat şi care, în prezent, sunt folosite ca păşuni, fanete şi arabil, vor fi restituite în proprietatea comunelor, oraşelor şi a municipiilor, după caz, şi în administrarea primăriilor, pentru a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje sau seminţe de culturi furajere. Fac excepţie suprafeţele ocupate cu vii, pomi, seminceri furajeri, heleşteie, lacuri sau cele destinate producerii de legume, fructe ori alta materie prima pentru fabricile de conserve, orezării şi câmpuri experimentale, destinate cercetării agricole, ce vor fi compensate în suprafaţa egala cu teren de aceeaşi calitate de către societăţile comerciale pe acţiuni, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) Nerespectarea dispoziţiilor alineatului precedent duce la trecerea de drept în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, după caz, a acestor terenuri." … Autorul excepţiei susţine ca aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (2) fraza întâi din Constituţie, potrivit cărora "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", precum şi ale art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală, care prevăd ca "Statul ocroteşte proprietatea".Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează: Textele legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au avut ca scop reconstituirea în proprietatea comunelor, oraşelor şi municipiilor şi în administrarea primăriilor a terenurilor provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităţilor de stat şi care, în prezent, sunt folosite ca păşuni, fanete şi arabil pentru a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje sau seminţe de culturi furajere. Restituirea nu urma să se facă, potrivit textului de lege, în cazul suprafeţelor de teren făcând parte din categorii de folosinţă superioare pasunilor, fanetelor şi arabile, ipoteza în care societăţile comerciale deţinătoare urmau sa compenseze suprafeţele respective cu altele de aceeaşi calitate. Soluţia de restituire a unor asemenea categorii de terenuri cuprinse în art. 44 din Legea fondului funciar este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la baza exercitarea dreptului pe care statul îl avea de a decide asupra modului în care aveau să fie reparate injustitiile şi abuzurile săvârşite în trecut cu privire la proprietatea funciară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, ar constitui o expropriere, prin aceea că nu reglementează situaţia bunurilor din proprietatea societăţilor comerciale, construite cu buna-credinţa şi cu toate aprobările necesare şi care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate. Astfel sunt incalcate prevederile art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie.Examinând aceasta critica, Curtea observa ca alin. (2) al art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, care prevede trecerea de drept în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor a terenurilor în cazul în care nu sunt respectate reglementările alin. (1), nu încalcă, sub nici o formă, dreptul de proprietate asupra unor bunuri pe care, legal, autorul excepţiei le-ar fi dobândit. Pretenţiile acestuia referitoare la construcţiile şi îmbunătăţirile pe care le-a făcut sunt aspecte legate de aplicarea şi interpretarea textului legii de către instanţele de judecată, şi nu de constituţionalitatea acestuia. În consecinţa, numai instanţa de judecată poate stabili în ce măsura lacurile şi helesteiele pot fi asimilate cu amenajările piscicole, dacă prin restituirea terenurilor sunt cauzate pagube în dăuna societăţilor comerciale care le deţin ori situaţia juridică a imobilelor din proprietatea societăţilor comerciale, construite cu buna-credinţa şi cu toate aprobările necesare şi care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate.În fine, nu poate fi primită nici critica în legătură cu asa-zisa inegalitate ce s-ar crea din compararea prevederilor art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu cele ale art. 4 din Legea nr. 1/2000. În legătură cu acest aspect Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, ca „examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din aceasta comparatie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia ca, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenta lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflam în prezenta unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple contrarietati între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare”. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 81/1999 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Piscicolă” – S.A. din Macin în Dosarul nr. 1.902/1999 al Tribunalului Tulcea.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 decembrie 2001. PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește