DECIZIE nr. 345 din 28 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Huang Juqin, Yang Yaofen, Liu Miaoyan şi He Wangfen în dosarele nr. 12.110/2004, nr. 12.659/2004, nr. 12.920/2004 şi nr. 14.500/2004 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Aceste cauze au fost înregistrate la Curtea Constituţională sub nr. 301D/2005, 303D/2005, 304D/2005 şi nr. 305D/2005 şi au fost conexate în cadrul dezbaterilor din şedinţa publică din 14 iunie 2005, conform încheierii din acea dată.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Textul de lege criticat reprezintă tocmai expresia prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, acesta conţinând, aşadar, suficiente elemente de natură să pună în clar persoanei căreia i se adresează condiţiile în funcţie de care i se poate acorda una dintre formele de protecţie umanitară solicitată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin încheierile din 1, 24 şi 28 februarie 2005, pronunţate în dosarele nr. 12.110/2004, nr. 12.659/2004 şi nr. 14.500/2004, respectiv prin Încheierea din 1 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 12.920/2004, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Huang Juqin, Yang Yaofen, He Wangfen şi Liu Miaoyan în cauze civile având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva unor hotărâri ale Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei umanitare condiţionate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut identic, se arată că dispoziţiile "art. 5 alin. 1 şi ale art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, modificate prin art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004„, încalcă prevederile art. 20 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (2) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Textul de lege criticat nu este „suficient de accesibil şi precis încât să înlăture orice risc de arbitrariu” şi nu îndeplineşte astfel criteriul de calitate consacrat atât în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului."Lipsa de calitate" a textului de lege atacat "permite arbitrariul, în sensul posibilităţii limitării condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuţie, pentru unul sau mai multe din cele cinci motive prevăzute în definiţia Convenţiei de la Geneva: rasa, religia, naţionalitatea, opinii politice, apartenenţa la un anumit grup social". Arbitrariul priveşte, totodată, şi "natura pedepselor şi tratamentelor ce pot fi considerate ca inumane şi degradante", încălcându-se astfel şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentele inumane sunt cele care "au fost aplicate cu premeditare şi au cauzat, dacă nu o suferinţă fizică, cel puţin o suferinţă psihică şi mentală intensă", iar cele degradante sunt cele care "au fost de aşa natură încât să provoace victimei un sentiment de teamă, de inferioritate şi de umilinţă (cauza B. contra Franţei, hotărârea din 25 martie 1992)". Se precizează că, "cel mai adesea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului se abţine a face aprecieri cu privire la dispoziţiile legii naţionale", însă în ceea ce priveşte calitatea legii interne, această instanţă exercită "un control de convenţionalitate" asupra respectivei legi, iar constatarea nerespectării acestui criteriu din prisma încălcării caracterului absolut al protecţiei instituite de art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale "o determină să declare ca neconvenţională o lege represivă".În continuare, se susţine în fapt că, întorcându-se în ţara de origine, autorii excepţiei ar risca să fie supuşi la pedepse şi tratamente de natura celor prevăzute în Regulamentul privind planificarea natalităţii, în vigoare în China, cum ar fi aplicarea unor amenzi excesive sau sterilizarea forţată, iar cel de-al doilea copil, născut în România, ar fi lipsit de "cele mai elementare drepturi social-politice", întrucât naşterea şi existenţa nu îi sunt recunoscute de către statul chinez.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi ale art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, astfel cum a fost modificată, sunt clare în stabilirea criteriilor pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate”. Textul face vorbire de tortură, pedepse şi tratamente inumane, degradante, care urmează a se aprecia în mod concret, în funcţie de atingerile aduse persoanei petente, drepturilor şi libertăţilor acesteia.În concluzie, se arată că textul de lege criticat corespunde pe deplin reglementării cuprinse în art. 22 alin. (2) din Constituţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, devenit, în urma republicării acesteia, art. 5 pct. 2, este neîntemeiată.Textul de lege atacat "nu numai că nu încalcă art. 22 alin. (2) din Constituţie, ci, dimpotrivă, în spiritul dispoziţiilor constituţionale, garantează protecţia oricărei persoane, fără nici o discriminare, împotriva torturii, tratamentelor şi pedepselor inumane şi degradante". Dispoziţiile art. 5 pct. 2 din ordonanţa criticată "instituie tocmai o măsură de protecţie suplimentară a străinilor care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, solicită protecţie umanitară condiţionată", acordată "în situaţia în care există motive serioase să se creadă că, dacă ar fi returnaţi în ţara de origine, ar putea fi vătămaţi prin tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante". Pentru aceleaşi considerente, se apreciază că nu au fost încălcate nici prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Totodată, se observă că susţinerile autorilor excepţiei vizează, în realitate, "lipsa de claritate" a textului de lege criticat, şi nu constituţionalitatea sa, astfel că, sub acest aspect, excepţia este inadmisibilă. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată”, aplicarea şi interpretarea unei legi constituind în exclusivitate atribute ale instanţelor judecătoreşti, iar controlul acestei interpretări realizându-se prin exercitarea căilor de atac. În acest sens este invocată şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 102/1994, Decizia nr. 64/1997 şi Decizia nr. 183/1998.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 5 pct. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată, sunt constituţionale. „Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale.” Dispoziţiile de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se defineşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, sens în care a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 151/2003.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile "art. 5 alin. (1) şi ale art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată prin Legea nr. 323/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, modificate prin art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004„. Anterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, astfel că, în urma renumerotării textelor, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, în realitate, dispoziţiile art. 5 pct. 2 din ordonanţa menţionată, acestea având următorul cuprins:– Art. 5: "Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în: (…);2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".În motivarea excepţiei ridicate, autorul acesteia invocă încălcarea art. 20 şi a art. 22 alin. (2) din Constituţie, care prevăd următoarele:– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; … – Art. 22 alin. (2): "Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant."De asemenea, autorul excepţiei invocă şi dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".Examinând textul de lege criticat, raportat la dispoziţiile din Constituţie invocate ca fiind încălcate, Curtea Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:Critica de neconstituţionalitate vizează, în esenţă, lipsa de "calitate" şi "claritate" a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, în sensul că acestea nu sunt „suficient de accesibile şi precise încât să înlăture orice risc de arbitrariu” asupra posibilităţii de limitare a condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare numai la situaţiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ar surveni dintr-o temere bine întemeiată pe persecuţie, pentru unul sau mai multe dintre cele cinci motive prevăzute de Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor, respectiv rasa, religia, naţionalitatea, apartenenţa la un anumit grup social sau opiniile politice. Pe de altă parte, riscul priveşte şi posibilitatea aprecierii în mod subiectiv a pedepselor şi tratamentelor ca fiind inumane sau degradante, ceea ce contravine art. 22 alin. (2) din Constituţie, ale cărui prevederi nu permit nici un fel de limitări, ele fiind incidente pentru toate cazurile existenţei riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, indiferent de motive.Curtea Constituţională reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. Norma juridică criticată nu încalcă sub nici un aspect prevederile art. 22 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant” sau pe cele ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea torturii, ci, dimpotrivă, este chiar în sensul acestor principii fundamentale de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.În plus, prin Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2003, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, reţinând că nu sunt încălcate prevederile art. 22 din Constituţie. Curtea a reţinut cu acest prilej că „textele de lege criticate, reglementând condiţiile în care se poate acorda protecţia umanitară condiţionată, sunt în deplină concordanţă cu aceste prevederi constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”. De asemenea, prin Decizia nr. 281 din 7 iunie 2005, nepublicată, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţă de aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate ca fiind încălcate şi în prezenta cauză, astfel că, fără a interveni elemente noi de natură să schimbe această jurisprudenţă, considerentele şi soluţia reţinute în decizia indicată îşi menţin valabilitatea.În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la lipsa de claritate şi precizie a textului de lege criticat, Curtea Constituţională reţine că autorii excepţiei nu indică o jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în sensul practicii instanţei amintite de a impune legislaţiilor naţionale respectarea cerinţelor de claritate şi precizie a normelor interne. Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că "individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat", însă "asemenea consecinţe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O atare certitudine (absolută), oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat şi, mai mult, poate da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării" (cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, 1999).În considerarea celor arătate mai sus, Curtea Constituţională observă că textul de lege criticat oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia acesta i se adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitată de protecţie umanitară. Determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau instanţei de judecată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Huang Juqin, Yang Yaofen, Liu Miaoyan şi He Wangfen în dosarele nr. 12.110/2004, nr. 12.659/2004, nr. 12.920/2004 şi nr. 14.500/2004 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește