DECIZIE nr. 345 din 18 septembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 15 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, excepţie ridicată de Eugen Hutanu în Dosarul nr. 4.203/2002 al Tribunalului Botosani – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca exercitarea drepturilor cu privire la gestionarea fondului cinegetic se realizează cu respectarea dreptului de proprietate al titularului fondului. Se arata ca, în cazul în care s-ar aduce prejudicii folosinţei de baza a terenului, proprietarul este îndreptăţit sa ceara în justiţie daune-interese, în temeiul dreptului comun.Pe de altă parte, se considera ca eventualele lacune ale legii nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională pronunţându-se numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 20 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.203/2002, Tribunalul Botosani – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, excepţie ridicată de Eugen Hutanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul invoca definitia dreptului de proprietate prevăzută de art. 480 din Codul civil, potrivit căreia proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege. Asa fiind, se arata ca art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 aduce atingere caracterului inviolabil al proprietăţii private, deoarece nu reglementează un drept corelativ obligaţiei proprietarului fondului de vânătoare de a permite exercitarea vânătorii, respectiv dreptul acestuia de a fi încunoştinţat în prealabil de acţiunile ce urmează a se desfăşura pe proprietatea sa. Astfel, se apreciază ca sunt incalcate doua dintre atributele dreptului de proprietate: jus utendi, prerogativa ce permite titularului dreptului sa stapaneasca în fapt bunul, şi jus fruendi, care se referă la facultatea conferita proprietarului de a utiliza bunul în interesul sau propriu. Autorul considera ca îngrădirea sau limitarea nelegală a acestor doua atribute „transforma proprietatea într-o simpla utopie”, iar pe proprietar într-un deţinător al unui titlu lipsit de eficienta juridică.Pe de altă parte, în susţinerea excepţiei autorul invoca şi argumente de ordin practic, arătând ca, dacă proprietarii de terenuri pe care se arondeaza fonduri de vânătoare ar cunoaşte din timp data la care reprezentanţii ocolului silvic organizează vânătoarea, ar lua măsuri de protecţie de natura a evita producerea unor consecinţe iremediabile.Tribunalul Botosani – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca, potrivit prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 103/1996, vanatul, împreună cu biotopurile acestuia, constituie fondul cinegetic al României, reprezentând un bun public de interes naţional. Asa fiind, exercitarea drepturilor cu privire la administrarea fondului cinegetic şi gestionarea fondurilor de vânătoare se face în condiţiile legii, cu respectarea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care sunt arondate fondurile de vânătoare, coexistenta celor două categorii de drepturi fiind posibila în regimul constituţional rezultat din prevederile art. 41 şi 135 din Constituţie.Se considera ca dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 sunt constituţionale cu atât mai mult cu cat eventualele prejudicii ce s-ar aduce folosinţei de baza a terenului ar putea fi acoperite prin despăgubirea corespunzătoare a deţinătorului acestuia, în condiţiile legii.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul retine ca, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, limitele garantarii dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar art. 135 din Constituţie prevede, în alin. (6), ca proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii.Sub acest aspect, prin dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 a fost stabilită o limitare a dreptului de proprietate a deţinătorilor de terenuri pe care se arondeaza fonduri de vânătoare, respectiv s-a instituit obligaţia de a permite exercitarea vânătorii pe aceste terenuri, având în vedere ca, potrivit legii, vanatul este considerat bun public de interes naţional şi constituie resursa naturala regenerabila de interes naţional şi internaţional. Legea prevede, de asemenea, condiţiile în care se pot desfăşura astfel de acţiuni, şi anume sa nu se afecteze folosinţă de baza a terenurilor, în caz contrar, proprietarul putând solicita instanţei, potrivit dreptului comun şi în concordanta cu principiul constituţional al garantarii proprietăţii, daune-interese.În consecinţa, se considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 este neîntemeiată.În raport cu prevederile art. 480 din Codul civil, excepţia este inadmisibila, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci „numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei”.Pe de altă parte, se considera ca, în fapt, autorul contesta lipsa din textul de lege a dispoziţiei referitoare la dreptul proprietarului de a fi încunoştinţat în prealabil cu privire la acţiunile de vânătoare ce urmează să se desfăşoare pe terenurile sale. Or, Curtea Constituţională se pronunţa, potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Prin urmare, şi sub acest aspect excepţia apare ca fiind inadmisibila.Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca Legea nr. 103/1996 reprezintă legea-cadru în domeniul fondului cinegetic. Din interpretarea sistematica a prevederilor acestei legi rezultă ca vanatul României, care este bun public de interes naţional, este administrat şi gestionat în scopul conservării biodiversitatii faunei sălbatice, menţinerii echilibrului ecologic, exercitării vânătorii şi al satisfacerii altor cerinţe social-economice. În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din lege, deţinătorii terenurilor sunt în drept sa beneficieze, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, de venituri atrase din tarifele anuale de atribuire a gestionării fondurilor de vânătoare, nereglementarea obligaţiei de înştiinţare prealabilă a proprietarului nefiind de natura a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 41 şi 135, în condiţiile în care limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.Se constata ca invocarea art. 480 din Codul civil în motivarea excepţiei nu prezintă relevanta juridică în soluţionarea acesteia, deoarece Curtea Constituţională nu este abilitata să se pronunţe cu privire la corelarea actelor normative.În acelaşi timp, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului, asa cum pretinde autorul excepţiei.În consecinţa, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi propune respingerea acesteia.Avocatul Poporului considera ca textul criticat reprezintă o modalitate de ingradire a proprietăţii, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 480 din Codul civil, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. În redactarea art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, legiuitorul a avut în vedere conservarea biodiversitatii faunei sălbatice, menţinerea echilibrului ecologic, exercitarea vânătorii şi satisfacerea altor cerinţe social-economice. Obligaţia mai sus amintita se fundamentează pe dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. e) şi ale art. 41 alin. (6) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic. De altfel, caracterul de bun public al vânatului justifica îngrădirea proprietăţii private în vederea permiterii exploatării unei resurse naturale de interes naţional şi internaţional.În privinta necesităţii incunostintarii prealabile a proprietarilor de terenuri cu privire la desfăşurarea vânătorii, anexa nr. 1 la Legea nr. 103/1996 stabileşte „fauna sălbatică de interes vânătoresc la care vanarea este permisă”, precum şi „perioadele de vanare”, astfel încât exista posibilitatea de a cunoaşte intervalul de timp în care va avea loc activitatea de vânătoare.În ceea ce priveşte eventualele prejudicii care pot fi create, în urma activităţilor de vânătoare, proprietarilor de terenuri pe care se arondeaza asemenea fonduri, se arata ca aceştia au la dispoziţie acţiunea specifică în dreptul civil, prin care îşi pot recupera paguba suferită. Astfel, nu sunt incalcate dispoziţiile constituţionale privind inviolabilitatea proprietăţii private, art. 15 alin. (1) precizând ca prin acţiunile de vânătoare nu trebuie să se afecteze folosinţă de baza a terenurilor.Prin urmare, se apreciază ca dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, modificată şi completată, sunt constituţionale.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asa cum a fost invocat de autorul excepţiei, îl constituie art. 16 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996. Prin republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 17 mai 2002, data anterioară sesizării Curţii, legea a fost renumerotata, textul de lege criticat devenind art. 15 alin. (1), care are următorul conţinut:– Art. 15 alin. (1): "Deţinătorii, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se arondeaza fonduri de vânătoare, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să permită exercitarea vânătorii, aplicarea măsurilor de protecţie a vânatului, precum şi amplasarea instalaţiilor şi amenajărilor vânătoresti provizorii, dacă prin acţiunile respective nu se afectează folosinţă de baza a terenurilor."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale:– Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire. … (4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. … (5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie. … (6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. … (7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma. … (8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."; … – Art. 135: "(1) Statul ocroteşte proprietatea.(2) Proprietatea este publică sau privată. … (3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. … (4) Bogăţiile de orice natura ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. … (5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. … (6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 instituie o sarcina care grevează terenurile pe care se arondeaza fonduri de vânătoare. Aceasta sarcina consta în obligaţia deţinătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite exercitarea vânătorii, aplicarea măsurilor de protecţie a vânatului, precum şi amplasarea instalaţiilor şi amenajărilor vânătoresti provizorii, cu condiţia ca prin acţiunile respective sa nu se afecteze folosinţă de baza a respectivelor terenuri.Chiar dacă în acest mod titularul dreptului de proprietate suferă o ingradire în exercitarea atributelor dreptului sau, având în vedere ca, pe aceasta cale, se asigura valorificarea fondului cinegetic – bun public de interes naţional şi, totodată, resursa naturala regenerabila de interes internaţional -, şi întrucât, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală în sine nu releva nici o contradictie cu textele constituţionale de referinţa.Împrejurarea ca în practica, asa cum arata autorul excepţiei, pot aparea abuzuri cu consecinţe prejudiciabile pentru proprietarul fondului aservit constituie exclusiv o problemă de fapt, asupra căreia urmează a se pronunţa instanţele judecătoreşti ordinare, Curtea Constituţională nefiind competenţa a decide cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale criticate. De altfel, Curtea retine ca, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din lege, deţinătorii terenurilor sunt în drept sa beneficieze, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, de venituri atrase din tarifele anuale de atribuire a gestionării fondurilor de vânătoare, iar în ceea ce priveşte eventualele prejudicii care pot fi create în urma activităţilor de vânătoare, proprietarii terenurilor pe care se arondeaza asemenea fonduri au la dispoziţie acţiunea în justiţie prin care îşi pot recupera paguba suferită, potrivit dreptului comun.În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei, referitoare la necesitatea incunostintarii prealabile a proprietarilor de terenuri cu privire la perioadele de desfăşurare a vânătorii, Curtea constata ca anexa nr. 1 la Legea nr. 103/1996 stabileşte fauna sălbatică de interes vânătoresc la care vanarea este permisă, perioadele de vanare, precum şi cuantumul despăgubirilor în cazul nerespectării acestora. Asa fiind, persoanele interesate, proprietare ale terenurilor pe care s-au arondat fonduri de vânătoare pot lua la cunoştinţa, în funcţie de specia de vanat care se găseşte pe respectivul fond, de intervalul de timp în care va avea loc activitatea de vânătoare.Curtea constata ca excede competentei sale, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, examinarea oricăror alte pretinse lacune ale textului de lege dedus controlului de constituţionalitate. De asemenea, nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei privind contrarietatea dintre textul de lege criticat şi dispoziţiile Codului civil. În acest sens este jurisprudenta constanta a Curţii, care a statuat ca instanţa constituţională nu se poate pronunţa asupra neconcordantelor dintre diferite norme juridice legale, ci numai asupra intelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. Cu titlu de exemplu poate fi amintita Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, excepţie ridicată de Eugen Hutanu în Dosarul nr. 4.203/2002 al Tribunalului Botosani – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește