Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 2 februarie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1, ale art. 330^2 şi ale art. 310 din Codul de procedură civilă
Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Popa – judecător Victor Dan Zlatescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorRaul Petrescu – procuror Florentina Geangu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Fiat Ioana împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996*).–––-Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 6 martie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 23 septembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 30 septembrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 110 din 8 octombrie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 şi a art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a constatat ca dispoziţiile art. 330^1 din acest cod sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, iar excepţia referitoare la art. 330^2 alin. 1 din acelaşi cod este lipsită de obiect.Împotriva acestei decizii a declarat recurs Fiat Ioana, sustinand ca art. 310, art. 330^1 şi art,. 330^2 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 41 şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, precum şi principiului constituţional al stabilitatii raporturilor juridice. Totodată, se susţine ca procurorul general poate suspenda, pe un termen pe care el îl stabileşte, o hotărâre judecătorească irevocabilă, neexistand în aceasta privinta nici o limita stabilită printr-un act. normativ; procurorul general poate invoca depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti "fără ca acest termen să fie explicat prin lege", ceea ce creează confuzii în privinta depăşirii competentei instanţei sau a gresitei aplicari a legii; procurorul general poate ataca o hotărâre irevocabilă oricând, deşi depăşirea atribuţiilor justiţiei se poate verifica şi constata imediat.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul declarat este nefondat, deoarece Decizia nr. 110 din 8 octombrie 1996 se întemeiază pe prevederi ale unor decizii definitive ale Curţii Constituţionale, care, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 47/1992, sunt obligatorii.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederilor art. 310, ale art. 330^1 şi ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Motivul de recurs privind neconstituţionalitatea art. 310 din Codul de procedură civilă, care prevede că "dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare, ca recursul a fost depus peste termen sau dacă aceasta dovada nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen", urmează a fi respins, deoarece invocarea acestui text nu este relevanta în cauza. Potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea hotărăşte numai asupra dispoziţiilor de care depinde judecarea cauzei, astfel încât, în speta, recurentii nu pot justifica un interes în susţinerea neconstitutionalitatii art. 310 din Codul de procedură civilă.Cat priveşte susţinerile recurentei potrivit cărora art. 330^1 şi art. 330^2 din Codul de procedură civilă încalcă art. 41 şi art. 135 din Constituţie, relative la dreptul de proprietate, trebuie arătat ca dispoziţiile criticate nu au în vedere dreptul de proprietate, ci îndreptarea, pe calea recursului în anulare, a unor grave erori în pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, în conformitate cu art. 330 din Codul de procedură civilă. Rezultă ca aceasta critica nu este intemeiata şi deci nu poate fi reţinută.Motivul de casare referitor la dreptul procurorului general de a suspenda o hotărâre judecătorească este lipsit de obiect şi va fi respins ca atare, deoarece Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, s-a pronunţat cu privire la caracterul neconstitutional al acestui drept, reglementat de art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Deci respingerea prin decizia nr. 110/1996, ca vadit nefondata, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă s-a făcut pentru faptul ca "…o excepţie de neconstituţionalitate admisă nu mai poate fi reiterata, deoarece, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie şi art. 26 alin. (5) din legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii erga ommnes".Cu referire la motivul de recurs privind nedelimitarea în timp, prin art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a dreptului procurorului general de a ataca o hotărâre judecătorească cu recurs în anulare, se constată că aceste dispoziţii au fost modificate prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997. În noua redactare, recursul în anulare nu mai poate fi declarat de către procurorul general oricând, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Rezultă ca acest motiv de recurs urmează a fi admis. În temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ţinând seama de noua redactare a art. 320^1 din Codul de procedură civilă, motivele de neconstituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei nu mai poate fi reţinute şi, pe cale de consecinţa, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca fiind lipsită de obiect.Susţinerea privind faptul ca noţiunea de "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" nu ar fi explicata prin lege nu are relevanta în contenciosul constituţional, ea fiind strict de domeniul aplicării dreptului în activitatea instanţelor judecătoreşti şi deci nu poate fi reţinută.În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul declarat de Fiat Ioana şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996 numai în ce priveşte dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, în sensul că respinge excepţia de neconstituţionalitate privitoare la aceste dispoziţii ca fiind lip[sita de obiect.Definitivă.pronunţată şi şedinţa publică din 30 septembrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––-