DECIZIE nr. 344 din 21 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Cornilă Preda în Dosarul nr. 2.371/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal şi asistat de avocat Mircea Duţu.Având cuvântul pe fond, autorul excepţiei, prin avocat, arată că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acordă probelor administrate în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care procurorul cumulează în mod nepermis funcţiile de urmărire şi de instrucţie, aceeaşi forţă probantă cu a probelor administrate în cadrul cercetării judecătoreşti, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, în faţa unui magistrat independent. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.371/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Nelu Cornilă Preda, inculpat recurent în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi dreptul la un proces echitabil prin faptul că, stabilind în competenţa procurorului administrarea probelor în cursul urmăririi penale, îi atribuie acestuia, deopotrivă, funcţiile de urmărire penală şi instrumentare, conferindu-i atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât şi pe cea de judecător de instrucţie. Or, procurorul nu îndeplineşte exigenţa de independenţă faţă de Executiv pentru a fi considerat "magistrat" în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum s-a relevat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Vasilescu împotriva României, cauza Pantea împotriva României). Ca urmare, consideră autorul excepţiei, instrumentarea probelor de către procuror în cadrul urmăririi penale este neconstituţională, iar probele astfel obţinute nu pot fi folosite în procesul penal.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate de autorul acesteia. Se menţionează că participarea procurorului la judecarea cauzei nu reprezintă o imixtiune în independenţa justiţiei, ci tocmai o îndeplinire a atribuţiilor sale constituţionale, reglementate de dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi (3) din Constituţie, republicată. Este obligaţia constituţională şi legală a acuzării să administreze probele în cursul cercetării penale, în cursul judecăţii această obligaţie revenindu-i instanţei. Totodată, se arată că dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură, a căror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, de nivelul legii.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.Guvernul consideră că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată în acest sens că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicată, întrucât principiul separaţiei puterilor în stat se referă la necesitatea separării puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, iar nu la separarea funcţiilor de urmărire, de instrucţie şi de judecată în procesele penale.Este neîntemeiată, în opinia Guvernului, şi critica formulată în raport de prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), respectiv ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dispoziţiile legale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu impun o delimitare strictă între funcţiile de urmărire şi instrucţie, ci separarea strictă între funcţiile de urmărire şi instrucţie, pe de o parte, şi cea de judecată, pe de altă parte. Se mai arată că exigenţele dreptului la un proces echitabil impun, în ceea ce priveşte raportul dintre funcţia de urmărire şi cea de instrucţie, ca persoana care are competenţa de a decide măsuri ce afectează libertăţile individuale să nu poată desfăşura acte de urmărire penală în acelaşi dosar.Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată în acest sens că nu poate fi reţinută pretinsa neconstituţionalitate a acestora prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicată, întrucât activitatea procurorului, de apreciere şi administrare a probelor în cursul urmăririi penale, este conformă rolului său de supraveghere a activităţii de urmărire penală şi nu constituie o imixtiune în activitatea instanţei de judecată. Aceasta deoarece instanţa, şi nu procurorul, este cea care urmează să pronunţe o soluţie în cauza dedusă judecăţii, iar, cu prilejul soluţionării recursului, realizarea verificării hotărârii atacate pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei este o activitate proprie instanţei de judecată.Referitor la critica formulată în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, se apreciază că textele de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Aprecierea şi administrarea probelor de către procuror în cursul urmăririi penale au ca finalitate aflarea adevărului, lămurirea cauzei penale sub toate aspectele şi justa soluţionare a acesteia de către instanţa de judecată, aspecte care contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.Se mai menţionează că procedura de judecată, care cuprinde sistemul probator şi obiectul judecăţii în recurs, este atributul exclusiv al legiuitorului, textele de lege criticate fiind în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit cărora procedura de judecată este stabilită prin lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşa cum rezultă din notele scrise ale autorului excepţiei, dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut:– Art. 63 alin. 2 teza a doua (Probele şi aprecierea lor): "[…] Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.";– Art. 65 alin. 1 (Sarcina administrării probelor): "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.";– Art. 385^14 alin. 1 (Verificarea hotărârii): "Instanţa, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs."Autorul excepţiei consideră că aceste texte legale sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi ale art. 21 alin. (3), având următorul conţinut:– Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.";– Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prin dispoziţiile legale criticate a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil.Se susţine, în esenţă, că reglementarea prin dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza a doua şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală a instrumentării probelor în cadrul urmăririi penale de către procuror, căruia îi este conferită astfel, în mod nepermis, atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât şi cea de judecător de instrucţie, contravine prevederilor constituţionale ce consacră principiul separaţiei puterilor în stat şi dreptul la un proces echitabil. Din perspectiva aceloraşi considerente şi în temeiul aceloraşi prevederi din Legea fundamentală sunt criticate şi prevederile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât, arată autorul excepţiei, instanţa, judecând recursul, verifică hotărârea atacată inclusiv pe baza "lucrărilor şi materialului" realizate de procuror, ca organ de instrumentare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.Stabilirea de către legiuitor în sarcina procurorului a administrării şi aprecierii probelor în cursul urmăririi penale reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie, republicată. Potrivit Constituţiei, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice. În calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe. Aceasta implică administrarea şi aprecierea tuturor probelor care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei.Aşa fiind şi câtă vreme instanţa de judecată, iar nu procurorul, este cea care urmează să pronunţe o hotărâre în cauza dedusă judecăţii, atât cu prilejul soluţionării fondului litigiului, cât şi în cadrul recursului, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia prin textele de lege criticate se aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat.Este neîntemeiată şi critica potrivit căreia dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin dreptului constituţional la un proces echitabil. În acest sens Curtea reţine că dreptul învinuitului sau inculpatului de a propune probe şi de a cere administrarea lor se păstrează în tot cursul urmăririi penale, precum şi în cursul judecăţii, când poate să ceară respingerea probelor cerute de procuror şi de părţi, ca o consecinţă a dreptului său de a-şi susţine nevinovăţia. Mai mult, în faza de judecată, probele sunt cunoscute nemijlocit cu participarea activă a părţilor şi a procurorului, sunt completate şi discutate în contradictoriu. Cu ocazia deliberării, instanţa judecătorească este cea care face aprecierea definitivă a probelor care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare dinainte stabilită. De asemenea, verificarea de către instanţa de recurs a hotărârii atacate se realizează nu doar pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei (în care sunt incluse "lucrările şi materialul" care, în opinia autorului excepţiei, sunt "realizate de procuror acţionând în mod neconstituţional ca organ de instrumentare"), ci şi pe baza oricăror înscrisuri noi prezentate.De altfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, respectiv de cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 135 din 23 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 20 aprilie 2004. Cu acel prilej, statuând asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că acestea nu interzic în vreun fel părţii să-şi susţină cauza în condiţii care să nu o dezavantajeze în raport cu părţile adverse ori să beneficieze de toate garanţiile procesuale pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în concordanţă cu prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil. Considerentele acestei decizii sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.În sfârşit, Curtea mai reţine că procedura de judecată, care cuprinde şi sistemul probator, respectiv obiectul judecăţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, textele de lege criticate fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Cornilă Preda în Dosarul nr. 2.371/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește