DECIZIE nr. 343 din 5 decembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 10/1972 – Codul muncii



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorMadalina Stefania Diaconu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 10/1972 – Codul muncii şi în special a dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din aceasta, excepţie ridicată de Societatea Comercială „SELCA” – S.A. Pitesti în Dosarul nr. 2.943/2002 al Curţii de Apel Pitesti – Secţia civilă.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând ca art. 134 alin. (1) din Codul muncii instituie o garanţie în favoarea angajatului al cărui contract de muncă va fi desfăcut, obligandu-l pe angajator sa motiveze în scris decizia de desfacere a acestui contract. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a Codului muncii, în ansamblul sau, Ministerul Public o considera neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 3 septembrie 2002 Curtea de Apel Pitesti – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 10/1972 – Codul muncii, în ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din acest cod, excepţie ridicată de Societatea Comercială „SELCA” – S.A. Pitesti în Dosarul nr. 2.943/2002 al acelei instanţe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca "Legea nr. 10/1972 şi, în special, art. 134 alin. (1) încalcă dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care se referă la societăţile comerciale cu capital privat”, întrucât legea a fost elaborata pentru reglementarea raporturilor de muncă din cadrul fostelor unităţi socialiste de stat, la vremea respectiva neexistand societăţi comerciale cu capital privat, iar extinderea aplicării legii şi la aceste societăţi comerciale excede voinţei legiuitorului. Invoca, pentru acest argument, Decizia Curţii Constituţionale nr. 82/1997. De asemenea, considera autorul excepţiei, dispoziţiile art. 134 alin. (1) din Codul muncii sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece, „obligând un comerciant să facă publice dificultăţile financiare care l-au determinat să-şi reorganizeze activitatea, statul îşi încalcă obligaţia de a ocroti proprietatea privată”.Curtea de Apel Pitesti – Secţia civilă considera ca excepţia ridicată nu este intemeiata, întrucât dispoziţiile legale criticate au rolul de a asigura stabilitatea raporturilor de muncă, a locurilor de muncă, "protecţia legală a raporturilor de muncă fiind necesară şi valabilă şi în condiţiile economiei de piaţa". Instanţa mai arata ca obligaţia legală privind comunicarea în scris a dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, motivată, reprezintă o garanţie pentru ocrotirea salariaţilor, iar "comunicarea ulterioară a motivelor, ca şi modificarea acestora de către unitate sau organul de jurisdicţie, este inadmisibila, aceasta putând rectifica numai încadrarea legală a desfacerii contractului de muncă".În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca, potrivit celor statuate în Decizia nr. 40/2001 a Curţii Constituţionale, "prin noţiunea de lt; lt;unitate gt; gt; trebuie inteleasa orice persoană juridică sau fizica ce angajează forta de muncă, înţeles care nu contravine dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie". De asemenea, se arata ca obligativitatea motivarii desfacerii contractului de muncă, prevăzută de art. 134 alin. (1) din Codul muncii, nu contravine prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie cu privire la ocrotirea proprietăţii private. Aceasta obligaţie reprezintă o garanţie pentru protecţia salariaţilor, a stabilitatii lor în munca.Guvernul considera ca excepţia ridicată nu este intemeiata, întrucât dispoziţiile art. 134 alin. (1) din Codul muncii nu încalcă prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie. Cerinţele procedurale şi de forma ale desfacerii contractului de muncă, printre care şi motivarea, nu sunt de natura sa producă prejudicii angajatorului, ci "au scopul de a proteja salariatul, de a preveni abuzurile, subiectivismul din partea angajatorului şi constituie o garanţie importanţa a dreptului la munca".Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie Legea nr. 10/1972 – Codul muncii, publicată în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972 şi, în mod special, dispoziţiile art. 134 alin. (1) din această lege, care au următorul conţinut: „Desfacerea contractului de muncă, în toate situaţiile, se stabileşte prin dispoziţia scrisă a conducerii unităţii, cu arătarea motivelor, a prevederilor legale pe care se întemeiază, a termenelor, precum şi a organelor la care măsura luată se poate ataca.”Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 150 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2), care au următorul conţinut:– Art. 150 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii."– Art. 41 alin (2): "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca Legea nr. 10/1972 – Codul muncii, în ansamblul sau, a mai făcut obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 40/2001 s-a statuat ca „acest cod, ca ansamblu de norme juridice reunite în considerarea domeniului comun al reglementării, nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Legea nr. 10/1972 – Codul muncii este anterioară Constituţiei din 1991, dar aceasta situaţie nu conduce automat la concluzia ca acest act normativ ar fi integral ieşit din vigoare, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, lt; lt;Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii gt; gt;. (…) Reglementarea legală a raporturilor de muncă, a drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor şi ale salariaţilor, precum şi a modalitatii de exercitare a acestora este necesară şi într-o societate organizată pe baza principiilor economiei de piaţa. Dispoziţiile Codului muncii corespund, în mare parte, acestor cerinţe.”Începând din anul 1990 Codului muncii i-au fost aduse numeroase modificări şi completări, în mod expres sau implicit (spre exemplu, prin Decretul-lege nr. 51/1990, Decretul-lege nr. 95/1990, Decretul-lege nr. 147/1990, Legea nr. 13/1991, Legea nr. 54/1991, Legea nr. 6/1992, Legea nr. 104/1992, Legea nr. 130/1996, Legea nr. 108/1999 sau Legea nr. 168/1999), în scopul punerii de acord a dispoziţiilor sale cu prevederile constituţionale. De asemenea, unele articole ale Codului muncii, examinate separat, au fost declarate ca fiind neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, aceste dispoziţii nemaiputand fi aplicate.Curtea retine, asadar, ca Legea nr. 10/1972 – Codul muncii, în ansamblul sau, nu poate fi considerată ca abrogată prin simpla intrare în vigoare a Constituţiei din 1991, care, la art. 134 alin. (1), a prevăzut ca „Economia României este economie de piaţa.”În ceea ce priveşte dispoziţiile concrete ale art. 134 alin. (1) din Codul muncii, Curtea constata ca acestea nu sunt de natura sa aducă atingere proprietăţii private, indiferent de categoria de titulari ai acesteia. Textul criticat stabileşte cerinţele procedurale şi de forma pe care trebuie să le îndeplinească, pentru a fi valabilă, măsura de desfacere a contractului individual de muncă, printre care dispoziţia scrisă a conducerii angajatorului, arătarea motivelor de fapt şi a temeiului legal al măsurii luate, a căilor de atac şi a condiţiilor de exercitare a acestora. Textul criticat instituie, asadar, anumite condiţii de valabilitate a deciziei unităţii de încetare a raporturilor juridice de muncă dintre aceasta şi salariaţi, care sunt necesare pentru asigurarea stabilitatii raporturilor de muncă, precum şi a legalităţii şi temeiniciei încetării acestor raporturi, indiferent dacă desfacerea contractului de muncă are loc prin voinţa unilaterala a angajatorului sau din iniţiativa angajatului. Condiţiile de forma instituite prin art. 134 alin. (1) din Codul muncii sunt tot atâtea garanţii pentru exercitarea efectivă a dreptului la munca prevăzut de art. 38 alin. (1) din Constituţie.Curtea nu poate retine, de asemenea, nici susţinerea autorului excepţiei, în sensul că prin obligativitatea motivarii măsurii de desfacere a contractului individual de muncă, intemeiata pe art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, angajatorul s-ar putea confrunta cu consecinţe negative de ordin patrimonial, deoarece ar fi obligat sa dea publicităţii greutatile economico-financiare pe care le intampina. Motivarea deciziei de desfacere a contractului unui salariat ca urmare a reorganizării unităţii, însoţită de desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de salariatul al cărui contract de muncă urmează a fi desfăcut, nu implica în mod necesar şi obligaţia angajatorului de a dezvălui dificultăţile de ordin economic cu care se confrunta. În lipsa textului criticat, protecţia acordată de legiuitor angajatului ar fi golita de conţinut, deoarece unitatea angajatoare nu ar mai fi obligată sa îi comunice salariatului decizia scrisă de desfacere a contractului de muncă, cu arătarea motivelor, a prevederilor legale pe care se întemeiază, a termenelor, precum şi a organelor la care măsura luată se poate ataca. O asemenea interpretare este inacceptabila în contextul protecţiei acordate salariaţilor, atât în legislaţia românească, cat şi în legislatiile moderne ale altor state. Un exemplu în acest sens îl constituie art. L122-14-2 din Codul muncii francez, conform căruia angajatorul este obligat sa comunice salariatului motivele concedierii prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, iar dacă desfacerea contractului de muncă se datorează unor motive economice, scrisoarea amintita trebuie să menţioneze expres care sunt aceste motive economice sau schimbări tehnologice din cadrul unităţii angajatoare, care determina desfacerea contractului de muncă.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 10/1972 – Codul muncii şi ale art. 134 alin. (1) din Legea nr. 10/1972, excepţie ridicată de Societatea Comercială „SELCA” – S.A. Pitesti în Dosarul nr. 2.943/2002 al Curţii de Apel Pitesti – Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 decembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Madalina Stefania Diaconu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește